[nota: prima povestire din aceasta serie e un pic mai jos 🙂 ]

Incepuse o noua zi. Soarele stralucea vesel pe cer, iar Bastroe zacea, desigur, pe malul lacului. Mort. Zapada de dedesuptul lui se topise in timpul ultimei zile, probabil datorita caldurii pe care corpul sau inca o mai emanase. Dar peste noapte pamantul inghetase la loc.

Totusi, in timpul cat zapada fusese topita, un ghiocel reusise sa scoata un coltisor de sub pamant, iar acum se chinuia sa creasca pe sub burtica rece a lui Bastroe.

Lipsit de lumina soarelui, insa, firul de ghiocel parea ca nu va mai putea inflori niciodata. Acest lucru ar fi trecut, probabil, neobservat, daca nu ar fi survenit urmatoarea intamplare neobisnuita.

In ziua aceea pe deasupra lui Bastroe trecu in zbor un vultur. Acesta, observandu-l pe iepurasul nostru, se gandi ca poate n-ar fi o idee chiar atat de proasta sa incerce sa il manance.

Coborand vertiginos, vulturul il prinse pe Bastroe cu ciocul de o ureche, dar dupa ce zbura cativa metri cu el, isi dadu seama ca e mort si il abandona pe gheata de deasupra lacului. Nu era, totusi, intr-atat de infometat incat sa fie dispus sa se hraneasca tocmai cu un iepure mort.

Rezultatul, insa, fu salvator pentru ghiocelul deasupra caruia isi pierduse Bastroe viata. Acum acesta se putea bucura din plin de lumina soarelui si avea sanse sa infloreasca dupa bunul lui plac. Si toate acestea doar datorita lui Bastroe!

Veti spune, probabil, ca nu era meritul lui Bastroe ca ghiocelul fusese eliberat. Dar acest lucru nu este adevarat. Rolul vulturului in aceasta intamplare este unul minor. De la el ne puteam astepta sa incerce sa il manance pe Bastroe, tot asa cum ne putem astepta ca mercurul sa coboare in termometru atunci cand se raceste afara.

Dar pentru a incerca sa mananci un iepure trebuie mai intai sa il zaresti. Si desi blanita lui Bastroe avea culoarea gri, cand era prafuita capata o nuanta mai albicioasa, astfel incat n-ar mai fi putut fi distinsa de albul zapezii care il inconjura pe iepuras, daca acesta nu si-ar fi curatat-o de praf in chiar dimineata in care isi incepuse plimbarea fatala.

Prin urmare, ceea ce declansase reactia naturala a vulturului si dusese la salvarea ghiocelului fusese faptul ca Bastroe isi curatase blanita, facand-o astfel mai usor de observat pe zapada. Asa ca trebuie sa recunoasteti ca ghiocelul a fost salvat numai si numai datorita lui Bastroe! Iar faptul ca el era deja mort nu e deloc important.