In episoadele trecute am vazut ca nu numai ca nu stim ce e iubirea, dar nu stim nici macar ce anume vrem sa stim atunci cand intrebam “Ce e iubirea?”. In plus, am vazut ca s-ar putea ca iubirea sa nici nu existe, iar daca exista, probabil ca e un lucru rau.
Acesta va fi ultimul episod. Nu fiindca am fi epuizat subiectul, ci fiindca acesta s-a dovedit un subiect complet neinteresant.
Se pare ca, daca e vorba despre iubire, nu trebuie sa intelegem nimic. Faptul ca oamenii ajung sa se contrazica la modul “- Te iubesc! – Nu, nu ma iubesti!” n-are de ce sa ne puna pe ganduri.
Sau ca unii oameni se plang ca sufera ingrozitor “din iubire”. Sau ca altii se lauda ca si-ar da viata pentru persoana iubita.
Iubirea e un lucru minunat si nu e nimic de discutat cu privire la ea. Pentru unii e cel mai important lucru din viata, dar nu e important, se pare, sa ne si gandim la ea.
Tot ce e important e sa o sarbatorim. Cumparand inimioare, desigur. Fiindca am aflat ca o inima rosie e simbolul iubirii. Inimioare de plush, de ciocolata, de hartie, de plastic, sapunuri in forma de inimioare, bomboane in forma de inimioare, torturi in forma de inimioare, lumanarele in forma de inimioare s.a.m.d.
Pacat ca nu se gasesc de cumparat si poze cu multi catelusi dalmatieni facand rahatei in forma de inimioare.
Da, subscriu. Cu un amendament:
Să o sărbătorim, cumpărând monade en vrac.
Şi pipe de opiu.
deci bah 😉
mi-ai furat subiectul preferat 😛
@Zaza: Monade!? De la The Soul Shop? 🙂 Pai nu se poate, fiindca, neavand ele nici o forma, nu au nici forma de inimioara. Si pipe!? De opiu!? Dar nu sunt trendy, ce ne facem?
@oedip: catelusii dalmatieni? 🙂
Gramo: Muahahaha, rezon! 🙂
Apropo de faza voastra aia mai veche cu “iubirea e un lucru rau”- sa nu va suparati pe mine dar prtima chestie care mi-a trecut prin cap cand am citit-o a fost” Dude….deci asta se intampla de prea mult bine… asa niste oameni draguti ca voi sa zica ca iubirea e un lucru naspa???” Sa va iubiti mult, ca nu e un lucru rau -iar daca se dovedeste ca e, n-aveti decat sa ma injurati-
Happy Valentine’s Day, people 😀
O sa utilizez prilejul de Valentine’s Day si o sa-mi adaug si eu comentariul aici, cam la spartul targului… of, am vazut cam tarziu postul. Cred ca mai degraba iubirea e ( sau ar trebui sa fie! ) un mijloc de cunoastere, o cale transcendenta de la sensibil ( persoana iubita ) la inteligibil ( nu sa iubesti un trup sau altul, intr-o acumulare exclusiv pe orizontala – btw, unii oameni cam raman intreaga viata la orizontala… ): trecand de aparenta lucrurilor frumoase, sa dobandesti un acces catre un eros care vrea sa cucereasca pe verticala, dincolo de calitati si defecte, un acces al Sinelui largit la Idéa. Asta nu vrea sa insemne ca ratezi intalnirea cu celalalt intr-o betie a ideilor pure, nici ca intentionezi sa tratezi oamenii numai ca mijloace, dntr-o infidelitate manifestata fata de orice, cu exceptia Ideii, dimpotriva; daca iubesti, ai o intalnire cu celalalt fara strategia hegeliana de a pune stapanire pe el. Poate de aceea Sponville avea dreptate cand afirma ca intrebuintarea egoista lui ”te iubesc” obliga la un raspuns reciproc; de ce sa nu spunem, pur si simplu, ca prin iubire, existenta celuilat ne face fericiti? Cu alte cuvinte sa il cunosti, si totusi sa ramana un mister, sa il iubesti, dar fara sa pui stapanire pe fiinta sa, sa ajungi sa iubesti un strain ca pe tine insuti, iar pe tine, ca pe un strain. Si totusi, lucrurile nu sunt chiar atat de simple: cum sa nu incerci sa-ti exerciti vreodata ”dreptul de cuceritor” in iubire, si simultan sa nu lasi niciodata ca obiectul iubit sa-ti stea in calea dorintei? Si cum, intre cunoasterea celuilat si mister, sa mentii un raport direct proportinal, intrucat, in ambele situatii ( daca celalalt ramane un mister perpetuu, sau daca nu mai are absolut nimic misterios ) intervine plictiseala? Habar n-am.