Pe scurt, faptele sunt urmatoarele:
1) Consideri ca intr-o tara in care nu toate persoanele au dreptul sa se casatoreasca, casatoria e un privilegiu arbitrar. Asa stau lucrurile in tara in care locuiesti, dar nu te poti muta in alta tara. Ca persoana heterosexuala, te-ai putea bucura de acest privilegiu, dar ti se pare o chestiune de principiu sa nu participi la o institutie care, prin natura ei, este profund discriminatorie. Esti impreuna cu cineva care e de acord cu tine.
2) Daca prietenii tai gay si lesbiene ar afla de ce nu te casatoresti, ti-ar spune ca nu doresc sa te abtii sa te casatoresti din cauza lor. E limpede ca nu vor sa fie responsabili pentru o decizie atat de importanta din viata ta. Esti si tu de acord ca nimeni nu ar trebui sa fie fortat sa poarte o asemenea raspundere. Din acest punct de vedere, cea mai simpla solutie, daca nu vrei sa iti incalci principiile, pare sa fie sa nu te casatoresti, dar sa nu explici de ce.
3) Parintii insista sa va casatoriti. Daca nu ati face-o si nu ati explica de ce nu o faceti, ei ar fi foarte tristi. Ti se pare mai important sa nu-ti incalci principiile decat sa-i produci cuiva un disconfort psihic, mai ales ca acel disconfort ti se pare nejustificat. Dar persoana care ar putea suferi un disconfort trebuie sa inteleaga de ce acel disconfort e nejustificat. Din acest punct de vedere, consideri ca daca nu te casatoresti ai datoria sa explici, cel putin, de ce nu o faci. De asemenea, explicatia trebuie sa fie cea adevarata, fiindca e impotriva principiilor tale sa minti.
Pare imposibil sa iti respecti principiile, sa nu le pui in spate unor prieteni raspunderea pentru decizia ta si in acelasi timp sa iti faci datoria fata de parinti. Exista, totusi, o iesire din aceasta situatie. Care anume?
Le spui parintilor si insisti sa tina secret fata de prietenii gay faptul ca le-ai spus?
In mare, da. 🙂
Cele trei puncte care construiesc situația trebuiesc acceptate pur si simplu?
De exemplu, la punctul 2 consider că e discutabil dacă să îi numim responsabili pe prietenii gay. Nu cred că au de ce să se simtă responsabili. Nu ei stabilesc criteriile pentru căsătorie, nu ei discriminează.
Apoi, ce înseamnă să îți faci datoria față de părinți? Nu cred că am datoria de a mă căsători, ci doar de a explica de ce am ales să procedez intr-un fel sau altul.
In cazul acesta, mi-aș liniști prietenii explicându-le că nu sunt decât victime, iar părinților cred că le sunt suficiente explicațiile care le-ai dat la punctul 1.