In weekend am fost la un balci, intr-un sat de pe langa Bucuresti. Balci pe bune, cu tiribombe, cu mingi din alea in care dai cu pumnul ca un mare boxer, cu masinute electrice (ne-am dat), cu roata norocului, cu turnul de cutii pe care trebuie sa le darami din trei aruncari ca sa castigi ceva (am daramat o cutie), cu mici, vin fiert, tuica, pastrama, capete de porc asezate pe tarabe, susan, halvita, gunoaie, sosete, caciuli, mitraliere (pentru copii), masini de teren care treceau prin multime, oale, castroane, linguroaie de lemn, plosti, chiloti, telefoane mobile, fum, fructe, romi, unguri, moldoveni, ornamente de gradina, jandarmi, must stricat, baloane, flori si toate celelalte.
Si sa vezi minune, nimeni nu se uita urat la nimeni. N-am prins nici o bataie, n-am auzit nici o injuratura. Era ca la mama multiculturalismului acasa. Oamenii nici macar nu pareau saraci, fiindca isi cumparau diverse chestii, iar preturile erau cam ca la oras. Culmea nerusinarii, isi permiteau chiar sa para fericiti.
Parca am fost in alt film. Dupa aia ne-am intors “la oras”, a inceput sa ploua, soferii claxonau, s-a dus totul de rapa, dar am ramas cu ideea ca poate romanii mai au o sansa.
Bilete de papagal erau? La primul și ultimul bâlci la care am fost în România (cu ocazia Târgului cireșelor de la Gurghiu, județul Mureș) am primit mesajul că mă mărit cu Costel și vom avea 6 copii. Un alt bâlci la care am fost: sărbătoarea castanelor, undeva lângă Roma. Am mâncat niște paste și am mirosit niște vin. Castanele nu erau bune. Dar cel mai frumos bâlci la care am fost a fost organizat în Mexic, iar tema era măgarul. Am văzut și o cursă de urecheați.
N-am vazut papagali, era si cam frig, suna foarte interesant cursa de urecheati! 🙂 Nu avem aceleasi experiente cu balciurile, G. nu fusese aproape niciodata la un balci adevarat, Ramo da, dar partea cea mai importanta este ca ne-am schimbat serios imaginea despre “viata la tara”. De pilda, in Bucuresti e extrem de enervant sa vezi un jeep care ocupa tot trotuarul. Iti strica ziua, pur si simplu. Acolo am vazut ca oamenii pot convietui cu jeep-urile fara prea mare fandoseala si ne-am intrebat daca nu cumva ne stresam noi prea mult la oras.
Si la fel in ce priveste relatia dintre etnii. Daca te iei doar dupa mass-media, ajungi sa crezi ca e foarte incordata, ca intoleranta fata de minoritati etnice a atins cote mai mult decat alarmante si asa mai departe. Dupa care te trezesti ca nu e asa. In fine,…
Asa vad si eu lucrurile. Si uneori imi pare rau ca m-am stresat din niste lucruri care acum nu mi se mai par in afara normalului.
Hmm, şansa de-a trăi din bâlci în bâlci? Greu de crezut. Trebuie să existe spaţii de genul, unde ierarhiile şi toate cele sunt negate, zonă de de-tensionare, cum erau teatrul în Grecia antică, saturnaliile romane şi carnavalurile creştino-păgâne de-a lungul evului mediu (într-o oarecare măsură până azi). Sau mă rog, cam aşa ceva. E bine că era lumea fericită, oricum 🙂