Primul vis e asa. Pe vremea comunistilor, cica, primaria orasului Bucuresti conectase un sistem de sonorizare la tevile de alimentare cu apa si tuburile de canalizare din subteran. Le faceau sa vibreze, iar in felul asta produceau sunete. Sunetele erau imperceptibile pentru urechile oamenilor obisnuiti, dar formau un fond muzical constant.

Oamenii ascultau tot timpul marsuri comuniste, dar nu-si dadeau seama. Era ca si cand ar fi fost bombardati continuu cu mesaje subliminale, care le spuneau sa respecte regulile regimului in care traiau. Dar in primul rand erau indemnati sa munceasca.

Dupa caderea regimului comunist, sistemul de sonorizare a fost preluat de noii primari ai orasului. Marsurile comuniste au fost inlocuite de o muzica oarecare. Ideea era ca muzica respectiva poate contribui la confortul cetatenilor, indulcind, oarecum, stresul produs de viata intr-un oras zgomotos. Atata timp cat totul era spre binele lor, nu era nevoie ca ei sa stie ceva.

(In paranteza fie spus, cred ca partea asta mi-a aparut in vis din cauza ca am citit undeva despre un oras in care administratia locala introducea fluor in apa, fara stirea locuitorilor, pentru a-i proteja de carii.)

Lucrurile continuasera in felul asta pana in prezent. Cativa oameni reuseau uneori sa auda muzica de fundal a orasului, dar se gandeau ca probabil au halucinatii auditive.

Cineva de la primarie s-a gandit insa ca oamenii par sa se fi lenevit. Nu mai muncesc asa de mult ca inainte, pe vremea comunistilor. Iar acum e si criza. “Daca tot nu aud sunetele”, spuse persoana respectiva, “n-ar fi mai bine sa le punem ceva care sa-i motiveze sa munceasca?”

Asa ca s-a revenit la vechile marsuri comuniste, fiindca acestea pareau sa fie cele mai eficiente. Oamenii se trezeau dimineata si parca aveau mai mult pofta de viata si de munca. Fara sa stie de ce.

Doar intr-o vila veche dintr-o zona centrala a orasului, un domn, anticomunist convins, simtea ca-si pierde mintile. Auzea marsurile. Ii ura pe comunisti de moarte si le ura si muzica. Cuprins de disperare, incepu sa sparga gresia din bucatarie, incercand sa vada de unde vine muzica si sa o opreasca.

In punctul asta s-a terminat visul, asa ca nu pot sa va spun ce s-a intamplat mai departe. Adica as putea sa inventez ceva, dar atunci n-ar mai fi vorba de un vis.