Mi se par foarte tari oamenii care au simtul umorului. Uitati-va si voi, de pilda, la Turambar sau la Lorena! Sau la Suzi, care reuseste sa simuleze perfect umorul involuntar. Sau la Vio, care reuseste sa scrie exact ca Suzi si totusi sa-si pastreze personalitatea. Sau la Jeg, Groparu, Arhi. Sau la multi alti oameni care scriu pe net.
Ei bine, eu parca as fi din alta lume. Nu reusesc sa spun nimic amuzant.
Nu ma roade invidia, fiindca invidia mi se pare ceva urat. Pot sa apreciez calitatile altor oameni fara sa-i invidiez. Mai mult ma roade curiozitatea. Nu inteleg ce anume imi lipseste. Cum e sa ai umor? Ce-ar trebui sa fac, ca sa am si eu?
Nu-ţi face tu griji, Gramo. Înainte să ai simţul umorului, trebuie să ai simţ. Sau bun simţ. Şi voi se pare că-l aveţi. Voi, voi, cei care nu sunteţi oameni. Eu cred că Wittgenstein te-ar îndrăgi. Şi-ar mai şi râde din când în când. 🙂 Şi mai cred că am citit de multe ori blogul tău şi-am zâmbit, aşa că…râzi, Gramo, râzi!
10x, Irina, chiar nu cersesc complimente, te rog sa ma crezi! Mai degraba ma interesa sa inteleg ce e umorul si cum poti avea asa ceva si daca se invata or something. 🙂
unele posturi sunt foarte amuzante. oricum regula generala a SNL pentru a obtine efect umoristic este sa nu incerci prea tare.
Ce e SNL-ul? Gugle imi sugereaza ca ar fi Saturday Night Live, dar probabil ca nu despre asta e vorba. 🙂
I loled therefore you have it!
Hmmmm,… de ce ma face asta sa-mi inchipui un muschetar rasucindu-se in mormant intr-un menuet imaginar, impreuna cu multe pisici?… 🙂
M-am întrebat şi eu de atâtea ori dacă nu cumva există o formulă a umorului. O formulă de tipul a + non-a + abc = glumă
Chiar nu s-a scris nicio carte pe tema asta? …încă?
Ei, sigur ca s-au scris carti, dar cine are timp sa le citeasca? 🙂
Mie mi se pare sincer ca aveti simtul al umorului destul de bine dezvoltat de cind va citesc! Oamenii care scriu vesel de obicei sint seriosi in ne-scris, e doar un … stil cred eu, care nu tine de umorul de zi cu zi.
Venind de la tine, o astfel de apreciere inseamna foarte mult. Cred insa ca le e destinata Ramonei si lui Gigi. O sa le spun, dar probabil au citit si ei deja.
In ce-i priveste pe ei, mi se pare si mie ca uneori au umor. Problema e cu mine. Mie-mi vine mai degraba sa ma gandesc la chestii abracadabrante.
De pilda, ma gandeam de curand la faptul ca judecatorii nu se deplaseaza niciodata. Adica, ma rog, pe vremuri erau judecatile alea la curtile regilor si normal ca toata lumea venea la curte la judecata, nu se ducea regele unde era nevoie de el.
Dar acum e vorba de niste functionari publici, nu de imparati sau regi. Poate in anumite situatii ar fi mult mai simplu ca ei sa se deplaseze pana la locul unde e problema si sa judece in cunostinta de cauza s.a.m.d.
De ce trebuie ca meseria judecatorilor sa fie mai confortabila decat cea a medicilor, de pilda?
Ideea e ca stiu ca genul asta de intrebari nu fac pe nimeni sa rada. Mie mi se pare fain sa te gandesti la tot felul de lucruri, dar unii oameni intra pe net doar ca sa se inveseleasca. Si cred ca e fain si sa te inveselesti si as vrea sa-i binedispun pe oameni, dar e mai greu sa fac asta.
Iar Ramona si Gigi nu ma prea ajuta, in ultima vreme. Ii inteleg, intr-un fel. Ramona e ocupata tot cu chestii care se petrec online, toata ziua, Gigi s-a intors in turnul lui de fildes, prefera sa discute doar chestii specializate si doar cu anumiti oameni s.a.m.d.
Dar daca nu ma ajuta ei, chiar n-am ce sa fac, fiindca pana la urma nu sunt decat un personaj imaginar si nu pot sa ma descurc pe cont propriu.
Sorry ca ti-am turnat toate chestiile astea, dar in fine, stii probabil cum e, cand citesti mereu ce scrie cineva ai o anumita senzatie de familiaritate si treci mai usor peste retineri cand vorbesti cu persoana respectiva si incepi sa-i spui tot felul de lucruri si nu te mai opresti.
Dar am inteles ca umorul tine si de stil. Asta e o chestie interesanta, o sa ma gandesc la ea. Si imi inchipui in continuare ca tu esti o persoana vesela, sau, cel putin, optimista.
Gata, nu mai spun nimic.
Uau, chiar un raspuns la care nu ma asteptam!:D E, ca sa ma exprim asa, “more than I bargained for”!:))
Acuma, ca sa dezvalui si eu din gindurile mele, blogurile astea [(unde scrii tu, personaj imaginar, real), tocmai am citit pe la manafu or smth ca sint “distruse” de facebook la modul de “comunicare” rapida si eficienta] sint o expresie a gindurilor, preocuparilor si activitatilor noastre, mai mult sau mai putin serioase, mai mult sau mai putin fericit exprimate, in fond o chestie destul de personala – vorbim aici de gramo world, nu de cele comerciale.
Deci, de ce iti faci probleme de imagine? Publicul consumator oricum vine si pleaca, sau cauta diverse chestii dupa cum ii poate mintea sau nevoile imediate.
A, dar nu de imagine, ci de ospitalitate sunt problemele. 🙂 Imi place sa-mi inchipui uneori ca asta e un fel de spatiu al meu si am musafiri s.a.m.d. si vreau sa se simta placut aici.
Adica: sa nu se simta ignorati, sa nu fie expusi unor comentarii rautacioase sau jignitoare din partea altor vizitatori s.a. dar astea sunt doar chestii negative. Printre chestiile pozitive ar intra: sa se simta stimulati sa se joace cu diferite idei, dar si sa se simta binedispusi.
Si mai am si chestia asta, mi se pare cumva important ca spatiul asta sa fie, totusi, un spatiu public. Cred ca Facebook-ul e mai bun pentru oamenii care doresc sa-si selecteze musafirii.
Ma rog, eu tot timpul ma distrez la modul dubtil cand citesc ce scrii, Gramo, si de multe ori tocmai din cauza ideilor nastrusnice care incep cu “de ce…?”
Pai daca te distrezi atunci e superfain! Inseamna ca oamenii pot fi bine-dispusi si fara umor. M-am linistit. 🙂