Am observat un lucru. In ultima vreme oamenii parca evita mai mult discutiile in contradictoriu. S-ar putea sa ma si insel, dar asa mi se pare. Iar in punctul asta, mi s-ar putea raspunde: “Ei, daca asa ti se pare tie,… e ok.”. 🙂
Altfel spus: “Nu sunt neaparat de acord cu tine, dar n-o sa incerc sa te conving ca gresesti. Tu ai parerea ta, eu o am pe a mea. Fiecare are dreptul la parerea lui. Suntem diferiti, dar nu e nici o problema cu asta. Nu e nevoie sa discutam nimic. Tu ramai cu parerea ta, iar eu cu a mea. The end.”
Cred ca oamenii se servesc mai des, in ultima vreme, de genul asta de relativism tolerant pentru a preveni disconfortul unei discutii in contradictoriu. Dar atitudinea asta e nashpa, fiindca separa spiritele, nu le apropie. Fiecare se retrage in clopotul de sticla al propriilor pareri. la adapost de orice critica.
Vi se pare ca e asa sau nu? Daca nu, nu ma luati cu “daca asa gandesti tu,…”. Spuneti-mi direct! Prefer sa discutam, nu sa raman eu cu senzatia ca am dreptate. Daca vi se pare ca oamenii chiar sunt mai putin deschisi spre discutii in contradictoriu (cu argumente), de ce credeti ca se intampla asta?
si eu fac asta, de fff multe ori 🙂
nu cred ca are sens sa ma bag in explicatii sociologice pt asta. dar am senzatia ca se vb atata despre toleranta si acceptare si diferenta, incat temele astea au fost cumva internalizate – poate nu atat intelese, cat preluate de-a gata.
plus, oamenii, in conditii de ‘pace si bunastare economica’, cum ii place sa se exprime cuiva pe care il citesc 🙂 incearca sa fie nice unul cu celalalt. si cea m usoara maniera de a fi nice e sa nu contrazici. oamenilor le place sa fie aprobati / acceptati, si spera ca daca o sa ofere aprobare / acceptare o sa primeasca acelasi lucru in raspuns. si de asta unii evita sa critice ‘face to face’ si prefera barfa, atunci cand sunt intr-o dispozitie m critica :). sigur ca asta vine dintr-o confuzie – pt ca dezacord nu inseamna neaparat dezaprobare – dar multi le confunda.
si poate e vorba si de un alt model de dialog / tip de comunicare – din cate inteleg, tu (sau voi, nici nu stiu cum sa ma adresez 😛 – tu e m comod) incerci sa mergi, pe blogul asta, pe un model al discutiei critice – in care participantii sunt parteneri (oarecum) egali, cu puncte de vedere bine definite, si sunt gata sa-si sustina prin argumente punctele astea de vedere. si sa si le schimbe daca argumentele celuilalt sunt convingatoare.
dar modelul discutiei critice nu e singurul – exista, de exemplu, si un model gen ‘eu iti povestesc ce mi s-a intamplat, tu ma asculti si-mi pui intrebari, apoi, cand termin, imi povestesti tu’ (schimb de povesti) care mi se pare perfect acceptabil in unele circumstante. si m sunt tot felul de alte jocuri de limbaj care nu presupun discutia in contradictoriu – ma gandesc, de exemplu, la spovada (cand accepti neconditionat autoritatea preotului) sau, mai general, la consultatia unui expert (pe care o ceri tocmai fiindca tu nu ai cunostinte in domeniul respectiv, si daca nu ai cunostinte nu prea poti discuta in contradictoriu).
un tip de dialog ar fi, sa zicem, cel in care incerci sa vezi cum intelege altcineva lucrurile care i se intampla, sau ce crede despre o mie si una de lucruri – fara sa urmaresti neaparat consensul (or, lumea discuta in contradictoriu tocmai pt ca ar vrea, pana la urma, sa ajunga la o opinie comuna). si poate de aici vine si atitudinea asta gen ‘eu am parerea mea, tu ai parerea ta, ambele sunt justificate’. mie mi se pare ca aici nu e atat vorba de o opinie care sa se vrea justificata prin argumente, cat de un ‘stil’ general de a interpreta lucrurile – pe care il accepti sau nu in functie de gust sau de coincidenta / non-coincidenta cu ‘stilul’ propriu. asa cum, daca ascult trip-hop, nu e nicio problema sa ma inteleg cu o persoana care asculta drone 🙂 si sa vorbim despre muzica ei.
si da, o discutie critica solicita f multe – atentie fata de ceea ce spune celalalt, incercarea de a-ti articula propria opinie si, m mult decat atat (culmea pt unii) de a ti-o sustine in fata tirului sustinut al argumentelor celuilalt. si a nu te lasa intimidat de aparenta autoritate a celuilalt, si nici de retorica uneori agresiva. si e destul de greu sa faci asta – m ales ca (aproape) nimeni nu te invata asta in scoala. si probabil unii efectiv se tem sa intre intr-o discutie critica pt ca nu au instrumentele necesare. si prefera s-o evite.
in fine, ceea ce incerc sa spun e ca exista m multe tipuri de evitare a discutiilor in contradictoriu, si ca in anumite conditii ea pare a fi justificata.
nu stiu, poate parea destul de facil sa diferentiezi asa cum am facut-o eu aici – si poate parea tot o forma de a evita discutia in contradictoriu 🙂
tu cum crezi?
“modelul discutiei critice nu e singurul” – o, da, bineinteles! nu ma intrebam de ce nu discuta oamenii in contradictoriu atunci cand nu e cazul 🙂
problema mea era ca in ultima vreme oamenii (mai ales oamenii mai tineri) par sa discute in contradictoriu mult mai putin, atunci cand apar diferente clare de opinii intre ei.
presupunand ca scopul unei discutii cu argumente, in cazul unei diferente de opinii, e consensul, s-ar putea spune ca in ultima vreme oamenii nu mai sunt la fel de interesati de consens; ii doare la basca daca altcineva e in dezacord cu opiniile lor.
anyway, eu cautam o explicatie pentru chestia asta;
“in fine, ceea ce incerc sa spun e ca exista m multe tipuri de evitare a discutiilor in contradictoriu, si ca in anumite conditii ea pare a fi justificata” – mie mi s-a parut ca vorbesti despre cazuri in care nu se ridica problema unei discutii cu argumente; cu asta sunt de acord; sunt o multime de situatii in care ar fi aiurea sa intrebi “pe ce te bazezi?” sau sa spui ca tu crezi altceva (pe scurt, situatiile in care persoana cealalta face altceva decat sa-si exprime o opinie – poate e seful care iti da un ordin, poate e o ruda bolnava care se plange, o cunostinta care te felicita pentru o chestie s.a.m.d.)
dar n-as spune ca in cazurile astea e vorba de “evitare a unei discutii in contradictoriu”; nu se pune problema unei asemenea discutii.
pot sa ma gandesc, in schimb, la situatii in care se pune problema unei discutii, dar discutia e suspendata fiindca oamenii cred ca se afla intr-una dintre situatiile celelalte – seful nu-mi da nici un ordin, ci isi exprima opinia despre situatia politica, iar eu nu-i spun ca am o alta parere decat el fiindca “el e seful”; dar n-as numi nici asta “evitare”, fiindca de obicei e vorba de o confuzie, nu de ocolirea deliberata a discutiei (in cazuri exceptionale, cineva ar putea ar putea evita discutia, prefacandu-se ca a confundat situatiile).
“nu stiu, poate parea destul de facil sa diferentiezi asa cum am facut-o eu aici – si poate parea tot o forma de a evita discutia in contradictoriu” – nu stiu daca e vorba de evitare (adica de ceva deliberat), dar mie mi se pare ca nu ai vorbit deloc despre ceea ce sustineam eu (oamenii evita mai des sa discute in contradictoriu in ultima vreme); nu mi-ai spus daca esti de acord sau nu cu asta. 🙂
Da si nu. Cand am citit ce ai scris m-am gandit ca ai dreptate, parca am auzit si am folosit fraza “daca asa gandesti tu…” mult mai des in ultima vreme. De ce s-a intamplat asta: pai, fiindca acum deschiderea catre multi alti oameni si multe alte comunitati este exponential mai mare decat acum 20 de ani. Zic, prin internet, of course.
Iar timpul de discutii s-a scurtat, interactiunile se produc in orarul incarcat de zi cu zi…Si atunci, oamenii gandesc ca mai degraba isi vor gasi o comunitate de valori si prefera sa discute in contradictoriu acolo, unde au asigurata o baza (privirea generala asupra lumii) si unde se pot contrazice mai degraba pe nuante decat pe bune. Pe forumuri si bloguri, de ex. 🙂
Din alta perspectiva, nu mi se pare ca e chiar asa cum zici. Cred ca inainte, atitudinea mai ok (de toleranta ptr opinii etc) se traducea intr-o discutie in care nu primau neaparat argumentele ci persuasiunea…Pentru mine e un progres asta, il simt ca si maturizare. Gen: “e posibil sa ma insel, am luat la cunostinta ca tu ai o alta opinie si poate intr-o zi (cand m-am mai gandit la asta putin si la ce argumente am sa vad diferit lucrurile) o sa reiau discutia sa vedem de ce si cum”.
hai sa reformulez putin 🙂
am remarcat si eu ca in ultimul timp lumea prefera sa aiba o conversatie gen ‘schimb de pareri’ decat una gen ‘discutie critica’. si in unele contexte in care inainte as fi avut o discutie critica am acum un schimb de pareri.
numai ca pentru o discutie critica e nevoie ca ambele persoane sa accepte sa aiba o discutie critica – si daca vreau sa am o discutie critica (sau cred ca circumstantele par sa fie adecvate pentru o discutie critica) iar celalalt vrea pur si simplu sa aiba un schimb de pareri mi se pare naspa sa-i reprosez asta. daca ambii suntem de acord sa discutam cu argumente, atunci poti sa ma critici ca argumentele mele sunt slabe sau irelevante – dar atunci cand avem un schimb de pareri criticile astea nu mai sunt adecvate. si, intr-adevar, in sensul asta e mai comod sa ai un schimb de pareri decat o discutie argumentata – conversatia se transforma intr-un pastime m relaxat 🙂
si e o diferenta interesanta intre felul in care vezi tu asta, gen “Nu e nevoie sa discutam nimic. Tu ramai cu parerea ta, iar eu cu a mea. The end” – si felul in care o vede Ana – “e posibil sa ma insel, am luat la cunostinta ca tu ai o alta opinie si poate intr-o zi (cand m-am mai gandit la asta putin si la ce argumente am sa vad diferit lucrurile) o sa reiau discutia sa vedem de ce si cum”. primul caz, cel de care vorbesti tu, mi se pare un fel de inchidere la dialog / mentinere dogmatica a opiniei proprii (ceea ce mi se pare naspa) iar ceea ce spune Ana pare un fel de amanare a judecatii, daca interpretez corect, si e perfect in regula.
de ce se intampla asta – nu stiu daca am fost suficient de explicit in comentariul anterior, cand ziceam ca oamenii confunda, in m multe cazuri, contradictia cu dezaprobarea – si dezaprobarea li se pare naspa, asa ca nu contrazic pe nimeni, ca sa nu riste ca o contradictie de-a lor sa fie confundata cu dezaprobarea :). si de asta incearca sa fie nice sau cel putin rezervati, fara sa se avante intr-o discutie critica. si ma gandesc ca asta ar fi o tema interesanta de discutie – de ce acum o discutie in contradictoriu poate fi confundata cu dezaprobarea celuilalt?
are cat de cat sens ceea ce am scris aici?