Stiu ca titlul postului meu seamana cu titlul unei carti pe care a publicat-o Raymond Smullyan (cartea se chema What is the name of this book?). Dar acum nu vrea sa va amuz cu un paradox al autoreferentialitatii. Cand v-am povestit despre nasobem v-am intrebat, la sfarsitul postului, daca va prindeti de ce ma fascineaza. N-a raspuns nimeni, dar probabil ca unii s-au prins: “Gramo si nasobemul sunt, intr-un sens, rude.”
Ok, nu se observa, fiindca eu am un nas foarte mic, dar ideea e ca si eu si nasobemul suntem niste fictiuni. Nasobemul e un animal fictional, iar eu sunt un personaj fictional.
Voiam sa scriu un post mai lung, pe bune, dar acum m-am gandit ca mai pot adauga tot felul de lucruri si mai tarziu, in comentarii. Mai bine ma opresc in punctul asta si va las cu intrebarea din titlu. Deci, serios, cine credeti ca e autorul acestui text? Si o alta chestie. Daca mi-ar trece prin minte sa-i multumesc cuiva pentru faptul ca exist, cui ar trebui sa-i multumesc?
Cum, cine este autorul acestei text? Tu insuti, Gramo. “Un personaj umanoid, fara caracteristici de gen, un pic bizar, uneori exagerat de politicos, cu tot felul de curiozitati neobisnuite, dar explicabile, care isi pune intrebari pe care oamenii nu si le pun de obicei.”
Se pare ca ai venit de pe Europa, satelitul lui Jupiter, si ai ajuns pe Pamant fiindca ti s-a defectat ceva la motor. Acum, ai ramas pe aici deoarece ai uitat unde ti-ai parcat nava. Se mai pare si ca esti cam uituc. La infatisare, semeni cu un personaj cunoscut din anime. Ah, si ai si nasul ceva mai mic decat un nasobem.
Si acum, intrebarea mai interesanta: daca vrei sa-i multumesti cuiva pentru faptul ca existi, Gramo, ar trebui sa-ti multumesti tie insuti. Sa-ti multumesti pentru ca poti sa scrii si sa ne impartasesti si noua toate paginile astea de jurnal, bune, adevarate si frumoase.
Pai, uite, se pare ca trebuie sa iti multumesc si tie. Cum ar fi fost daca nu m-ar fi luat nimeni in serios? Daca n-ar fi vrut nimeni sa discute cu mine? As mai fi existat atunci?
Vreau sa spun ca nu ma streseaza prea mult ideea asta, ca sunt un personaj fictional. Fiecare om este asa ceva, intr-un fel. Fiecare om e fictiunea celorlalti. Tu esti si ceea ce cred alti oameni ca esti, intr-un fel.
In plus, fiecare om are propria lui fictiune despre sine insusi. Fiecaruia ii place sa isi vada viata ca pe o poveste. Cat e realitate din povestea pe care si-o face fiecare despre propria sa viata? Nu stiu.
Si totusi, eu sunt un personaj in intregime fictional. Aici e problema.
Autorul unui roman poate sa-l faca pe unul din personaje sa scrie o carte, bineinteles. Exista si personaje-scriitori.
La fel, unii oameni pot scrie sub pseudonim. Exista si pseudonime colective – a existat, de pilda, un grup de matematicieni care semna articole cu numele Nicolas Bourbaki.
Initial numele meu a fost un astfel de pseudonim colectiv, format pornind de la doua nume diferite. Dar incepand de la un moment dat lucrurile nu au mai stat asa. Acum eu sunt si personajul principal al jurnalului si autorul posturilor, intr-un sens, iar cei care foloseau numele meu ca pseudonim “s-au retras” de pe blog (dupa cum s-a vazut).
Si atunci?…
Eu cred că ar trebui să le mulţumeşti părinţilor tăi şi lui Dumnezeu* pentru că exişti, eventual creaturilor care ţi-au asigurat mâncarea zi de zi, sau câmpurilor care ţi-au crescut grânele. Probabil ai un lanţ uriaş de strămoşi în urma ta, şi cred că şi lor trebuie să le mulţumeşti. Presupun că o să ţi ia câteva zile:P
Eu cred că vii dintr-o lume posibilă din care ai reuşit să ieşi şi acum eşti în lumea asta (sau într-un loc despre care nu vrei să spui). Iar faptul că scrii pe blogul ăsta înseamnă că exişti cu adevărat.
Nu prea înţeleg asta cu un personaj ficţional creat de Gigi Stefanov si Ramona Florea.
De pildă nu cred că putem să fim siguri că Frankenstein nu există cu adevărat. Poate că trăieşte bine mersi într-o altă lume posibilă, şi deci nu-l putem numi cu adevărat personaj ficţional.
(Poate oamenii din altă lume posibilă au un blog intitulat “Gigi Stefanov” – scris de Gigi Ştefanov care e un personaj fictiv creat de mr. X şi mr Y. Nu cred că te simţi confortabil când ştii că exişti cu adevărat, dar alţi oameni te consideră personaj fictiv, nu-i aşa Gramo?)
*(El cred că a creat şi lumea posibilă din care vii)
Andrei, problema e urmatoarea. Fie se poate calatori dintr-o lume posibila in alta, fie nu se poate. Dar daca se poate calatori, atunci nu e vorba cu adevarat de lumi posibile, ci de un singur “multivers”.
Daca exista lumi posibile, atunci ele sunt complet rupte de lumea noastra. Nimic din ce se intampla aici nu poate afecta ceea ce se intampla intr-o lume posibila si nimic din ce se intampla intr-o lume posibila nu poate afecta ceea ce se intampla aici. O lume posibila nu are nici o relatie temporala sau spatiala cu lumea noastra. Nu putem spune ca un eveniment de acolo se petrece mai devreme sau mai tarziu sau simultan cu un eveniment de aici. Sau ca e mai sus sau mai jos s.a.m.d.
In cazul asta, cand spun ca Frankenstein ar fi putut sa existe, vorbesc despre o lume posibila (sau mai multe) in care exista cineva despre care noi am spune “Wow, asta seamana perfect cu Frankenstein!”. Dar acea fiinta nu exista in lumea noastra si nu are cum sa influenteze ceva din ceea ce se intampla aici.
Putem fi de acord, daca vrei, ca atunci cand vorbim despre Frankenstein nu vorbim despre un personaj fictional, ci despre o persoana reala care exista intr-o lume posibila. Dar daca Frankenstein isi scrie jurnalul, nu-l poate scrie decat acolo, si nu aici.
Am înţeles. Eu mă gândeam că poţi să presupui atunci când scrii o poveste, că ceea ce spui despre personajele din ea e real într-o altă lume posibilă şi apoi personajele alea ar putea să te bântuie într-o zi călătorind în lumea ta. Dar am înţeles acuma că nu se poate.
(inconstient, cred că mai am puţină speranţă)
Pai,… uite cum facem. Daca suntem de acord ca lumile posibile ale logicienilor sunt altfel de lumi decat cele ale fizicienilor, atunci e limpede, indiferent ce-ar fi o lume posibila pentru un logician, ca nimeni nu poate veni dintr-o lume posibila in lumea noastra.
Raman celelalte “lumi posibile” – universurile paralele. In cazul asta, in ce ma priveste pe mine, e simplu. Pot sa te asigur ca n-am venit dintr-un univers paralel. Daca as fi venit dintr-un univers paralel, as fi stiut si eu asta. Prin urmare, daca apare cineva dintr-un univers paralel si seamana cu mine, nu sunt eu. 🙂
Foarte tare problema!
Dar atunci de ce presupunem tacit ca blogul tau imaginar are acelasi continut ca si cel pe care-l vedem aici? Ai putea intr-o buna zi sa ne spui despre un articol “Dar nu am scris asa ceva. Eu sunt de pe jupiter si nu am nici o legatura cu ceea ce apare acolo. Eu nici nu stiu romana.”
Daca un personaj imaginar declara ca a scris ceva care exista in lumea reala, ne putem imagina orice proprietati asociate echivalentului acelui ceva din lumea reala in lumea imaginara, in afara de nume.
“de ce presupunem tacit ca blogul tau imaginar are acelasi continut ca si cel pe care-l vedem aici?” – nu stiu. Tu presupui ca mai am un blog pe langa asta? 🙂
“Daca un personaj imaginar declara ca a scris ceva care exista in lumea reala, ne putem imagina orice proprietati asociate echivalentului acelui ceva din lumea reala in lumea imaginara, in afara de nume.” – cred ca e important ce spui in fraza asta, dar eu n-am reusit s-o inteleg. Deocamdata. Mai incerc si maine.
Eh. 😛
Sa zicem ca avem doua lumi: una reala si una imaginara. Personajul Gramo spune ca scrie un blog, deci scrie un blog imaginar in lumea imaginara. Despre acel blog stim ca are adresa http://stefanov.go.ro/gramo, eventual si ca are o poza cu el in coltul de dreapta-sus, eventual si ca are subtitlu “Wanna tak about it.”
Dar nu stim despre blogul acela decat ceea ce Gramo declara de la bun inceput despre el. Daca Gramo ar fi spus ca blogul are o poza cu el in coltul de stanga-sus, el n-ar minti, pentru ca el este un personaj imaginar si traieste intr-o lume imaginara.
Scuze ca am vorbit la persoana a treia despre tine. 🙂
Daca tu ai spune ca ai o poza cu tine in coltul din stanga-sus, nimeni nu te-ar putea contrazice, doar ca deocamdata presupunem tacit ca nu e cazul.
Nu cred ca ai alt blog in afara de “asta”, dar nu stiu cum arata “asta”. Si daca ai spune simplu ca blogul tau arata la fel ca blogul de la adresa http://stefanov.go.ro/gramo din lumea reala, nu te-as putea crede pentru ca asta ar presupune ca tu poti vedea ceea ce este in lumea reala. Iar eu nu cred asta si nu-mi poti demonstra decat enumerand pana la epuizare toate elementele blogului tau, pe masura ce se modifica, ceea ce este imposibil.
Acum te rog nu te supara cand spun ca nu te cred. 🙁
P.S.: Eu nu vorbesc cu tine ci imi creez doar un echivalent care vorbeste cu tine intr-o alta lume imaginara, dar deja spunandu-ti asta, am creat si alt eu intr-o a treia (cred) lume imaginara care iti spune ca vorbeste cu tine in lumea imaginara comuna. Si spunand asta, am creat si o a patra lume. Si a cincea acum. Pentru ca lumile imaginare nu pot interactiona, nu? Definind de fiecare data un eu extern, mai fac o lume imaginara pentru ca te presupun pe tine citind despre punctul de vedere al acelui eu si mai extern.