Daca nu stiti la ce film sa va uitati diseara, vi-l recomand pe asta:
A fost difuzat anul trecut pe BBC2 si de acolo se pare ca a ajuns si pe net. Filmul e facut dupa o piesa de teatru scrisa de un roman – Elie Wiesel.
Dupa ce va uitati, daca aveti chef, putem sa facem schimb de impresii, idei s.a.m.d.
E super filmul, chiar si vazut pe youtube. Imi place ca atmosfera este creata de data asta mai degraba prin replicile si jocul actorilor, decat prin scenele grotesti pe care le vezi de obicei intr-un astfel de film.
Mi s-a parut amuzant modul cum notiunea de dumnezeu poate fi utilizata atat pentru a legitima actiunile criminale cat si pentru a culege laurii virtutii.
Si e aberanta faza de la sfarsit (cu rugaciunea). Cred ca tocmai supunerea oarba intru divinitate i-a impiedicat pe prizonieri sa mai ia cativa nazisti cu ei in camera de gazare- ca in Inglorious Basterds
Me likey . I <3 Jewish ppl. Go Ishrael. Acele morti nici pana acum nu au fost razbunate complet.
Faza cu rugaciunea e importanta. Wiesel rezolva problema raului (de ce exista atata rau pe lume, daca Dumnezeu este atotputernic si bun?) in alt fel decat un ateu: “Dumnezeu nu este pe deplin bun, dar asta nu inseamna ca nu exista sau ca noi renuntam sa credem in el.” Chestia asta sta la baza unei orientari numite Protest Theology: atitudinea credinciosului fata de divinitate, in cazul asta, nu e una de “supunere oarba”, ci una de protest.
Dar protestul nu e de tipul “Nu existi!”. Iov nu spune ca Dumnezeu nu exista, ci ca il nedreptateste. Rabinul din film nu renunta la Dumnezeu (asa ca e normal sa se roage), dar incearca sa-i atraga atentia ca nu si-a respectat promisiunea fata de evrei.
Mi s-a parut interesant ca apare la un moment dat, printre alte solutii (gen divine wrath / vengeance / punishment, divine inscrutability, free will), si solutia oferita de Process Theology – Dumnezeu nu este atotputernic; e partas la suferinta oamenilor, sufera alaturi de el, dar nu poate face mai mult (cam asta pare sa spuna tipul care avea trei copii).
Si oricum, mi s-a parut ca in filmul asta se vede un pic ca lucrurile nu stau atat de simplu – nu exista doar credinciosi habotnici traditionalisti si atei rationali si dezghetati. Oamenii n-au de ales doar intre chestiile astea doua. 🙂
@gramo pai bine, dar daca nu este pe deplin bun, si daca nu este atotputernic, -atunci ce motiv mai ai sa i te supui gen? doar ca sa ai un “umar” in plus pe care sa plangi?
stiu ca nu exista doar atei vs believers, dar de obicei aceste doua parti se confrunta in incercarea de a-l scoate/baga pe dumnezeu in arena publica.
in orice caz chiar dumnezeu zicea ca “nu poti sa fii caldicel”, sau gri, ci ori in rai ori in iad.
vezi ca le amesteci! 🙂 (uite o chestie simpatica despre problema raului aici); nu-i nevoie ca Dumnezeu sa nu fie nici atotputernic si nici complet bun; e suficienta o singura chestie dintre cele doua; bineinteles, in fiecare caz poate sa apara reactia: “atunci, de ce sa-l mai bag in seama?”
iar la asta credinciosi diferiti ar putea sa dea raspunsuri diferite; poate cuiva i s-ar parea insuportabila o lume in care nimeni nu poate sa inteleaga cu adevarat ceea ce gandeste;
daca oameni l-ar dezamagi, increderea ca lucrurile pe care le gandeste pot fi, totusi, intelese l-ar putea duce inspre Dumnezeu; iar atunci ar putea spune: “iata, cineva poate sa ma inteleaga! ce daca nu-i o fiinta omnipotenta, in felul in care vorbesc metafizicienii de omnipotenta?” s.a.m.d.
as mai avea o chestie de adaugat, si anume faptul ca desi filmul se numeste “procesul lui dumnezeu”, subiectul filmului nu este neaparat asta.
poate fi interpretat si ca neputinta oamenilor de a face ceva, si cand sunt incoltiti din toate partile nu le mai ramane nimic altceva decat sa isi omoare (pun intended) timpul dezbatand notiuni mai mult sau mai putin abstracte.
cu toate ca se dezbate foarte mult notiunea de dumnezeu, in acelasi timp prizonierii isi amintesc prin ce au trecut, astfel ca rechizitoriul e in acelasi timp unul al criminalilor si al faptelor abominabile. si relatiile dintre actori sunt interesant de urmarit.
cred ca procesul lui dumnezeu e doar un mod de a transmite un mesaj mai profund.
insasi finalul ar putea fi interpretat altfel:
ei au murit rugandu-se, deci dumnezeu (sau situatia) pana la urma i-a adus in starea de a “pupa unde au scuipat”.
nu m-am uitat la film in intregime – numai primele 5 minute, n-am timp acum, dar voi reveni.
pare ceva asemanator cu lagarul de la S[obor] – nu-mi amintesc exact numele. chestia aia a fost reala. prizonierii noi erau dezbracati, li se spunea sa trimita vederi acasa sa zica ce bine era totul, apoi mergeau de-a lungul unui coridor si erau triati; unii deveneau sclavi, altii mergeau direct in camera de gazare. sclavii s-au rasculat la un moment dat, cand complotul lor de ucidere a nazistilor a fost descoperit (omorasera 32), si mai multi au reusit sa scape. elie wiesel este si el un supravietuitor al holocaustului, dar nu-s sigur daca-i vorba de acelasi lagar. eu am citit marturia altuia.