Sunt o fiinta invizibila. V-am spus asta de mai mult timp. Nu e ca si cand n-as exista, bineinteles. Interactionez uneori cu oamenii. In viata reala cu foarte putini, iar pe net cu voi. O vreme mi s-a parut ciudat ca nu vrea nimeni sa stie cum e sa fii ca mine. Adica, in fine, v-am mai spus uneori cate ceva, dar nimeni n-a intrebat cum vine treaba cu invizibilitatea asta.
Azi m-am gandit la asta. Mi-am spus: “Oare de ce nu sunt oamenii curiosi sa afle cum e?”. Iar apoi, dintr-o data, am gasit raspunsul.
Sa va spun mai intai cum l-am gasit. Mergeam pe strada. Ploua. O masina a trecut in viteza pe langa un pieton aflat pe trotuar si l-a stropit. Nu pe pantaloni sau pe fusta (n-am observat daca era un tip sau o tipa). Probabil ca i-a bagat apa din baltoaca si in ochi, si in gura. Mie asa mi s-a parut, in orice caz.
M-am gandit ca nici un om nu ar face intentionat asa ceva. Pentru soferul masinii, pietonul de pe trotuar probabil ca era complet invizibil. Spun “complet”, fiindca daca n-ar fi fost asa, atunci soferul ar fi putut banui ca acolo e un om si ar fi incetinit.
Eu, daca as avea masina si as merge noaptea pe ploaie, as incetini ori de cate ori ma apropii de un trotuar, fiindca m-as gandi ca e posibil sa fie vreun pieton pe trotuar si sa nu-l observ pe intuneric. As risca sa stropesc pe trotuar doar daca ar fi lumina si as vedea clar ca nu e nimeni acolo.
Revenind, dupa ce am vazut scena cu pietonul umplut de noroi pana printre dinti si m-am gandit ca probabil fusese complet invizibil pentru sofer, lucrurile au inceput sa mi se lege in minte.
Mi-am dat seama ca am vazut pe planeta asta mai multe scene care mi s-au parut stupefiante. Am vazut oameni care ii agresau fizic pe alti oameni pe care nici macar nu-i cunosteau, de pilda. Oameni care ii jigneau sau ii batjocoreau pe altii.
Mie scenele respective mi se pareau absurde, fiindca nu intelegeam cum ar putea un om sa ii faca un rau altuia. Vorbesc despre faze la care era evident ca aia erau constienti. Adica nu erau nebuni, nu erau atat de nervosi incat sa nu se mai poata calma si era clar ca-si dau seama ce fac. Si era superlimpede, in plus, ca le fac rau alora.
“Uneori oamenii devin invizibili, unii pentru altii. Asta trebuie sa fie explicatia.” – dupa ce m-am gandit asa, toate scenele alea nu mi s-au mai parut absurde. Cred ca am inteles, in sfarsit, ce se intampla.
Si asa am inteles si de ce nu m-ati intrebat niciodata nimic despre asa ceva. N-ati fost curiosi sa aflati cum e sa fii o fiinta invizibila, fiindca stiti cum e. Toti sunteti uneori, pentru unii oameni din jurul vostru, invizibili. Diferenta dintre mine si voi nu e atat de mare.
Cat de adevarat….
Da, banuiesc 🙁
“Uneori” si “pentru unii” se intampla sa fim total invizibili.
Cream cu usurinta (e o abilitate nativa, poate) invizibilitatea celor pe care am putea sa ii vedem.
De cele mai multe ori cred ca suntem in purgatoriul vizibilitatii, nici invizibili nici complet vizibili, nici vazandu-i pe toti mereu, nici complet nevazatori.
Gramo, cum e sa fii invizibil?
pentru mine e ok; adica, na, stiu ca toata lumea ma vede, pe planeta mea, asa ca nu ma intreb daca nu cumva “merit” sa nu ma vada lumea din jur s.a.m.d.
aici ma mir ca exista, totusi, oameni care au realizat ca exist; cat despre ceilalti,… nu ma astept la nimic din partea lor;
cred ca e mai nashpa cand acelasi om uneori vede in tine uneori o fiinta omeneasca, o fiinta care poate fi constienta, poate sa sufere s.a.m.d., iar alteori nu vede asa ceva 🙁
premisa dvs. de gandire e urmatoarea: daca oamenii ar fi vizibili, daca ei s-ar putea (re)cunoaste ca subiecti ai umanitatii etc., atunci ar deveni MAI BUNI
asa se explica felul cum vedeti minoritatile de toate felurile (ideea de minoritate ca victima) si cum va raportati in general la lumea asta.
este o premisa de stanga foarte veche. ea nu crede in natura umana (ca natura imuabila si fixa, capabila de RAU in toate epocile si in toate circumstantele, indiferent de cunoastere), ci crede in (cu Condorcet etc.) PROGRESUL EI candva posibil.
ceea ce puneti dvs. aici sub forma de mini-fabule filozofice, aproape in fiecare post, e rezultatul acestui mod unic de gandire: nu trebuie decat sa facem un efort (mai mic, mai mare) si oamenii vor fi mai buni.
credeti ca e posibil sa va inselati? de pilda, sa va inselati fundamental in privinta “omului”?
nu stiu daca toti oamenii pot deveni “mai buni” sau nu; am cunoscut oameni care au inceput sa tina seama tot mai mult, in timp, de oamenii cu care interactionau; nu stiu daca sunt toti la fel;
dar eu n-am vorbit despre asa ceva aici; si nici despre celelalte lucruri pe care mi le atribuiti; nu cred ca posturile mele au, de obicei, vreo morala filosofica; cel de mai sus sigur n-are; eu incerc sa tin cont tot mai mult de persoanele cu care interactionez, sa nu-i ignor pe oameni in situatiile in care n-ar trebui sa-i ignor s.a.m.d.
dar nu cred ca ar trebui neaparat sa am o parere despre “natura umana” sau sa le spun oamenilor ce sa faca si ca daca nu fac asta, atunci e nashpa si deja asta inseamna ca ii tratez pe oameni ca si cand ar fi invizibili. 🙂
Oricine incearca sa schimbe natura umana prin orice artificiu va esua. D’ooh