to foreshadow
noi am spune ca inseamna “a prefigura”
umbra unui obiect ia forma obiectului respectiv
(e una dintre primele proiectii topologice)
pictorii trebuie sa picteze si umbrele lucrurilor
umbrele produc impresia de tridimensionalitatate
umbra ta se tine dupa tine
o umbreluta de la mare face umbra si pe intuneric, cand e luna plina
umbra te urmeaza
o umbra poate fi luata drept un caine
e aceeasi culoare, dar mai inchisa
o nota cu doua semitonuri mai jos
sau e sunetul pedalierului dupa ce ultima nota a fost cantata
sufletele moarte sunt umbre
iar apoi actiunile oamenilor sunt umbrele ideilor lor
umbra ajunge sa ti-o ia inainte
ca in filmul in care vezi mai intai umbra criminalului
iar inaltimea turnului de apa poate fi mai intai estimata dupa lungimea umbrei
apoi masuram
umbra ei iti da de veste ca ea se va intoarce acasa
fara premonitii
fara sa-i intrezaresti figura
e o aluzie de bun simt
iar incheierea o stiti
v-am spus-o deja
Mi-a placut mult partea asta: “actiunile oamenilor sunt umbrele ideilor lor” 🙂
Ma gandeam la un fel in care sunt percepute de obicei lucrurile – oamenii isi fac planuri si apoi le pun in actiune, dar de obicei lucrurile nu le ies exact asa cum si-au propus, si atunci actiunile sunt doar niste “umbre”.
Asa, intr-un sens, tot textul asta e o “umbra”, iar ideea pe care voiam sa o transmit e anticipata in primele randuri – “noi am spune”. De fapt, anticiparea exprimata de “foreshadow” are o poveste foarte diferita fata de cea a lui “a prefigura”.
Uneori ţi-o ia înainte, ca şi viaţa, care te târăşte în tot felul de evenimente; alteori, rămâne în urmă, pământ al lucrurilor care mor; când plouă se ascunde în nor…
în copilărie o prindeam pe ziduri cu oglinda, săream şotronul împreună şi-o mai loveam câteodat’, dar nu riposta…acum o caut în mine, în noapte, dar ea îmi surâde leneş, căzută în grădina din spatele blocului, de la etajul 4…Ne trăim “vieţile” separat, facem unghi cu pământul, diferit…dar într-un final_acel final de care, de altfel tot fugim_(prefigurat, nu?) vom ajunge una cu pământul, una cu umbra…până la urmă, eu însămi sunt ecoul unui cuvânt nerostit… se joacă totul la punct fix, pe o miză!…în rest? ne stingem cu fiecare “poezie”, care ne scrie ea pe noi, nu invers…