E de aici:
mă gramo, ţi-e ruşine de numele tău sau pur şi simplu nu înseamnă nimic? de ce nu îl împărtăşeşti cu noi? apropo, ai onoarea să fii băgat în seamă de mulţi oameni cu cap, cu şcoală şi cu portofoliu, tocmai pentru că ai sărit la gîtul cuiva respectat. asta parcă e promovarea de guerrilla de care o acuzai pe Nadia. hmm… s-ar zice că nu eşti mai breaz, dacă aplicăm aceleaşi criterii.
şi dacă blogul Nadiei a apărut de două luni, îţi dă în scris Mihai Ursu, de la televizor, că Nadia Dincovici nu a apărut alaltăieri şi că, mai mult, în ultimele două decenii Nadia a fost ocupată să îşi construiască un nume şi o reputaţie în presă. nu ştiu cu ce te-ai ocupat matale, chiar sînt curios. dacă eşti mai bun decît ea, ar trebui să te arăţi la faţă.
nu ne dezamăgi, jurnaliştii sînt oameni curajoşi.
Sper sa nu se supere domnul Mihai Ursu, dar am ras tinandu-ma de burta mea imaginara. Mult am ras. Si cu pofta. Si fara pic de rautate.
Care va sa zica, domnul Ursu (“de la televizor”) crede ca eu exist, in ciuda faptului ca oricine poate afla usor (cu un singur click pe sectiunea “Despre Gramo”) ca sunt un personaj imaginar. Pai cum sa nu te umple asa ceva de bucurie?
Cum sa nu ti se lumineze sufletul cand afli ca iti acorda atentie niste oameni cu cap? Oamenii decapitati nu sunt prea amuzanti. Iar daca oamenii astia cu cap care iti acorda atentie mai au pe deasupra si un portofoliu,… “beatitudine” scrie pe tine. Cu litere mari.
Portofoliu, nene, n-are oricine. Eu, de pilda, n-am. E drept, am un blog cu peste trei mii de posturi, dar nu as numi asta “portofoliu”.
Si tot domnul Ursu vorbeste despre o doamna jurnalista care “în ultimele două decenii […] a fost ocupată să îşi construiască un nume şi o reputaţie în presă”.
Pai eu credeam ca pentru jurnalisti e important sa informeze, sa descopere nedreptati si sa le dea in vileag, sa atraga atentia asupra unor fenomene sociale negative, nu sa-si construiasca un nume si o reputatie.
In fine, dintr-un motiv care-mi scapa, domnul Ursu crede ca eu ma compar cu doamna pe care incearca sa o apere, fiindca ma someaza sa ma arat la fata daca sunt “mai bun decat ea”. Si daca nu vreau sa ma compar cu dansa, ce sa fac? 🙂
Altfel, cred (totusi) ca majoritatea oamenilor care citesc blogul asta stiu cine scrie aici. Desi in discutia in care a intervenit atat de maiestuos domnul Ursu informatia asta era complet irelevanta. Argumentele mele nu se sprijineau pe autoritatea mea in vreun domeniu.
Iar calitatea de jurnalista a doamnei al carei gest l-am calificat drept reprobabil nu era importanta. Dansa reprezenta, din punctul meu de vedere, un caz – cazul bloggerului care-i acuza pe nedrept pe jurnalisti de furt. Mi se parea important sa se spuna si asta – bloggerii nu sunt intotdeauna victime, iar jurnalistii nu sunt intodeauna penali si furaciosi.
Si ma asteptam sa ma contrazica bloggerii, nu jurnalistii. In fine,…
poi ambii erau jurnalisti, ca hotnews nu e blog. e ca si cum s-ar certa PCR cu PCR- aripa tanara
@disco_dave: Nu, nu e asa.
Fara sa fiu rautacios, exemplul asta demonstreaza ca troll-ismul nu tine cont de categorii sociale. 😀
pe mine cel mai tare m-a amuzat cand a inceput doamna sa scrie cu caps-uri. mi-am imaginat o jurnalista in spume, incercand sa-si apere reputatzia cu greu construita, tastând isteric pentru ca n-are la cine sa tzipe :)))
Avand in vedere ca blogul asta a devenit notoriu – asta e, nu pot ocoli subiectul – (si) printr-un scandal de presa, doamna jurnalista nu prea straluceste la capitolul documentare; strigatul ei repetat contra “anonimilor” arata doar ca nu citeste cu atentie presa.
Nu mai stiu daca Gramo a discutat pe larg subiectul anonimitatii online; parca acum cateva posturi era o intrebare despre cum am vota, pro sau contra. Eu unul cred ca anonimitatea online e o utopie, prin urmare impunerea prin lege a declinarii identitatii mi se pare inepta. Cu toate asta, ii antipatizez pe cei care vor sa discute neaparat cu un nume si un prenume, si nu cu un nick. Cel mai adesea sunt persoane care vor astfel sa faca recurs la “argumentul autoritatii”: uite cine sunt eu, deci ce spui tu este nul, doar pentru ca nu esti “eu”.
Mie doamna jurnalista mi se pare de ignorat, ca si tot episodul. Asta, fireste, daca nu cumva Gramo si-a propus sa aduca ordine & valori in societate (vast program).
@mihnea: Subscriu! In paranteza fie spus, “trolling” are o ambiguitate interesanta. Cineva poate fi trol cu buna stiinta sau in mod neintentionat.
@mara: Si iar imi aduc aminte ca tu ai avut troli mai putin amuzanti! 🙁
@Liviu: Iti multumesc pentru micul “si” din paranteza! After all, n-a fost nevoie de nici un scandal de presa pentru ca Gramo’s World sa stea luni de zile pe primul loc in topul blogurilor in limba romana de pe wordpress.com sau ca sa apara pe Boing Boing. 🙂
Cred ca exista oameni pe care anonimatul interlocutorului nu-i irita din cauza ca nu stiu ce autoritate are acesta sa se pronunte in chestiuni de interes general, ci fiindca impotriva unui partener de discutie anonim e mai greu sa utilizezi atacul la persoana. 🙂
That aside, sigur ca nu mi-am propus sa fac ordine in societate sau pe net. Cazul respectiv mi s-a parut relevant in contextul unei dezbateri mai ample (bloggeri vs. jurnalisti), asa cum spuneam in incheierea postului de mai sus.