Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (76)

VI

La persoanele ursuze si la cele in varsta prietenia este cu atat mai rara cu cat au un caracter mai dificil si sunt mai putin dispuse sa intretina relatii; or, tocmai intimitatea relatiilor este considerata semnul cel mai caracteristic al prieteniei si care-i favorizeaza cel mai mult aparitia. Asa se explica de ce tinerii se imprietenesc repede, in timp ce batranii nu; caci nu te imprietenesti cu oameni a caror prezenta nu te bucura, ceea ce se poate afirma si referitor la oamenii ursuzi. Asemenea oameni pot manifesta totusi bunavointa unii fata de altii (caci isi pot dori reciproc binele si la nevoie isi pot veni in ajutor); dar sunt departe de a putea fi numiti prieteni, pentru ca nu-si petrec timpul impreuna si nu se bucura unul de prezenta celuilalt, trasaturi care, dupa parerea generala, caracterizeaza cel mai mult prietenia.

O prietenie perfecta nu o poti impartasi insa cu mai multe persoane, dupa cum nu poti fi indragostit simultan de mai multe persoane (caci dragostea seamana cu un exces, iar o asemenea stare nu poate fi atinsa in mod natural decat fata de o singura persoana). Ar fi de altfel dificil ca mai multe persoane sa trezeasca in acelasi timp un sentiment la fel de intens in acelasi om; si fara indoiala ca nici oamenii virtuosi nu sunt usor de gasit. Ca sa nu mai vorbim ca trebuie sa capeti experienta in cunoasterea prietenului si sa intri in intimitatea lui, lucru inca si mai dificil. Cand insa mobilul prieteniei il constituie interesul sau placerea, poti fi pe placul multora, caci oamenii de acest fel sunt numerosi, iar pentru a aduce servicii nu este nevoie de timp indelungat.

Dintre aceste ultime doua forme de prietenie, cea care seamana cel mai mult cu prietenia propriu-zisa este cea bazata pe placere, cel putin cand placerea primita este aceeasi cu cea oferita, cand cei doi prieteni se bucura unul de prezenta celuilalt sau de aceleasi lucruri, ca in prieteniile dintre tineri; caci in acestea din urma exista mai multa generozitate, pe cand prietenia bazata pe interes tradeaza spirite mercantile.

Cat despre oamenii favorizati de soarta, ei n-au nici o nevoie de prieteni utili, dar de prieteni agreabili da, pentru ca ceea ce doresc ei este sa-si petreaca viata in compania cuiva; si nimeni, chiar daca poate suporta pentru o vreme ceea ce este neplacut, n-ar putea-o face la infinit, nici daca ar fi vorba de Binele insine: iata de ce cauta ei prieteni agreabili. Fara indoiala, ar trebui ca prietenii pe care-i cauta sa fie nu numai placuti, ci si oameni de bine si, sa adaugam, buni pentru ei, posedand astfel toate calitatile necesare unor adevarati prieteni.

La randul lor, oamenii aflati la putere au – lucru vizibil – doua categorii distincte de prieteni: unii care le sunt utili, altii agreabili; caci rar se intampla ca unul si acelasi om sa intruneasca ambele conditii. Si asta pentru ca ei nu cauta nici prieteni a caror persoana sa imbine placutul cu virtutea, ci oameni de spirit care sa-i amuze si oameni abili in a le executa ordinele. Dar aceste doua calitati nu se gasesc aproape niciodata reunite in acelasi om. Placut si util in acelasi timp este, dupa cum am spus-o, omul virtuos. Dar un astfel de om nu devine prieten al cuiva care-l depaseste prin pozitia sa sociala decat daca acela il depaseste si in virtute; altfel, omul virtuos nu poate realiza o egalitate proportionala cu cel care-l depaseste pe plan social. Dar de obicei asemenea potentati nu prea se intalnesc.

Prieteniile despre care am vorbit mai sus se bazeaza deci pe egalitate; caci ambii prieteni isi ofera si isi doresc unul altuia aceleasi lucruri sau in schimbul unuia isi ofera altul, de pilda placerea in schimbul avantajului material. Ca aceste ultime doua forme de prietenie sunt inferioare si mai putin durabile, am aratat-o mai inainte. De altfel, datorita asemanarii si neasemanarii cu acelasi lucru, ele trec si nu trec drept prietenii: gratie asemanarii cu prietenia bazata pe virtute, ele par prietenii (una avand ca obiect placerea, alta utilitatea, trasaturi existente si in prietenia bazata pe virtute); dar, din cauza ca aceasta din urma este durabila si mai presus de calomnii, pe cand celelalte prietenii trec repede si se deosebesc de ea si sub multe alte aspecte, ele nu par prietenii, din neasemanare cu adevarata prietenie.

2 thoughts on “Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (76)

  1. Limmonica

    Buna Gramo! Am citit aseara ambele posturi despre prietenie – in viziunea lui Aristotel- si mi se parea ca am inteles ceva. In seara asta i-am citit ambele posturi, traducandu-le in italiana, lui Gianpaolo si mi s-a parut ca nu mai inteleg nimic :)). Mi-a placut ideea de prietenie bazata pe virtute.

    Totusi, ma intreaba Gianpaolo si eu pe voi: ce inseamna virtute la Aristotel? Pentru ca se pare ca – zice Gianpaolo din ce isi aminteste el – Aristotel avea o viziune aparte a virtutii si nu e tocmai cum o vedem noi azi. Sper ca nu v-am incurcat si mai tare :P.

    P.S.: Imi plac mult posturile voastre despre filozofie. 🙂

  2. gramo Post author

    @Limmonica: Pe scurt, noi am inteles ca pentru Aristotel virtutile sunt abilitati dobandite prin antrenament si obisnuinta.

    Daca vrei mai multe detalii, te poti uita la ce spune el in Etica nicomahica in cap. XIII din prima carte si in capitolele I-VII din cartea a doua. Atat textul, cat si “impresiile noastre de lectura” sunt aici.

Comments are closed.