E trist ca in Romania majoritatea oamenilor se asteapta sa li se faca diferite concesii. Asa s-au obisnuit de mici. Poate unii nu meritau coronita in clasa intai, dar au primit-o, fiindca altfel ar fi facut scandal parintii. Poate nici in urmatoarele clase nu meritau note asa de mari, dar le-au primit si pe alea, “de incurajare”. Poate ar fi trebuit sa li se scada nota la purtare sau sa fie exmatriculati, fiindca au facut o chestie supernashpa, dar directorul scolii a inchis ochii.
Iar controlorul RATB nu le-a dat amenda, fiindca i s-a facut mila de ei. Iar profii de la liceu i-au lasat sa termine clasa, desi n-ar fi meritat, “ca sa nu le distruga viata”. Iar in facultate li s-au facut, din nou, tot felul de concesii (“decat sa pierdem studentii, mai bine le dam diplome care nu mai au nici o valoare”).
Iar apoi au ajuns (poate prin niste favoruri) undeva intr-un post caldut. Iar seful nu le-a scazut din salariu atunci cand nu si-au facut treaba. La sfarsitul vietii, oamenii astia ar fi in stare sa se milogeasca sa li se dea un loc gratis in cimitir, daca s-ar putea.
La noi, majoritatea oamenilor sunt obisnuiti sa pretinda concesii. Si sa faca, la randul lor, concesii. Un om care nu cedeaza, care nu incalca regulile, care nu accepta si o prestatie de proasta calitate, e un nebun.
Numai un ticalos cu inima de piatra ar putea sa te amendeze, de pilda, fiindca ai trecut pe rosu. Amenda e o razbunare, sau e cel putin rezultatul unor frustrari personale ale politistului. Acesta te sanctioneaza fiindca trebuie sa-si faca norma la amenzi, nu fiindca ai incalcat regula. Si ce daca ai incalcat regula? Ce-i asa mare lucru? Ce, tu esti singurul care ai incalcat-o? Parca politistul nu trece si el uneori pe rosu!
Iar textul asta de doi bani e reluat indiferent despre ce e vorba. Cei care respecta regulile sunt fraieri. Cei care le aplica sunt demni de dispret. Nimeni nu-si doreste ca munca lui sa fie evaluata corect, nimeni nu e interesat de o critica nepartinitoare (si putini sunt cei care cred ca pot exista evaluari corecte si critici nepartinitoare).
Ce inveti in Romania? Ca lucrul cel mai rau care ti se poate intampla e sa fii bolnav. Fiindca “boala nu iarta”. In rest, prostia, incompetenta, lipsa de onestitate si nerespectarea promisiunilor sunt toate iertate.
Eu am fost crescut de niste parinti mega perfectionisti, si sincer va spun am 20 de ani si inca imi rod unghiile (mi-a zis psihologul ca are legatura).
De fiecare data cand luam o nota mica nu primeam dulciuri, nu aveam voie sa ma uit la televizor sau sa ies afara. Ai mei mereu ii rugau pe profesori sa ma evalueze strict, si chiar cand i-am fost elev, tatal meu a facut un exemplu din mine.
Republica Congo (a nu se confunda cu R.D. Congo), cu capitala la Brazzaviru, cu exporturi (citrice, banane, petrol, lemn, cocos) si ma voi opri aici, dar cred ca stiu geografia Republicii Congo mai bine decat geografia Romaniei si am luat OPT la lectia aia, OPT – de la propriul meu tata, cand as fi avut nevoie de un 9 ca sa imi iasa media.
Mai stiu ca amenzile MEREU le plateam din banii de buzunar (inclusiv cele nedrepte) x(((((
Si munca mi-a fost de multe ori sub-evaluata, mereu mi s-a spus “poti mai bine”, “nu te multumi cu 9, tu trebuie sa iei 10”, “nu te complace in mediocritate” – INCA IMI SUNA VORBELE MAMEI IN CAP.
Mama facea lectiile cu mine pana cand caligrafiam perfect fiecare rahat de semnulet (codita, carlig, oval) si m-au invatat sa citesc de la 4 ani.
Cand ieseam afara, dak spuneam ca la 10 sunt acasa, la 10 fara un sfert trebuia sa fiu acasa sau se incuia usa!!!!!!!!!!
Credeti ca mi-au folosit la ceva toate acestea? pe scurt, NU.
Am fost dependent de droguri la viata mea, am fost in mai multe incaierari decat va puteti inchipui, am trecut si printr-un mental institution si am vorbit destul cu psihologii cat sa stiu care vor sa ma ajute si care vor sa se distreze pe seama “aventurilor” mele.
Am mentionat ca inca imi rod unghiile?
Cand o sa am un copil, nu o sa il cocolosesc, dar fereasca Dumnezeu daca o sa ii fixez niste asteptari ridicole si sa fac din el un om rigid, vertical, intr-o societate flexibila, parsiva.
Pana la urma mi-e copil, nu dusman. Si daca eu nu o sa il ajut putin sa “forteze” unele norme si limite, daca eu nu o sa fac tot ce pot pentru ca el/ea sa fie un om de succes, atunci o sa ma simt ca ultimul om cand copilul meu va ajunge un ratat, doar pentru ca toti il vor fura si el in loc sa le dea una in cap va ameninta ca suna la politie.
Suntem oameni, nu roboti, pana si masinile se “defecteaza ” din cand in cand, pana si ceasurile elvetiene raman in urma, pana si diamantul se topeste uneori…..
Nu incerc sa spun ca ar trebui sa facem din sfidarea regulilor un mod de viata, dar pana la urma suntem oameni, si daca ne vom trai toata viata incercand sa ne supunem unor reguli, carora nici creatorii lor nu li se supun intru totul, vom sfarsi cam nefericiti si usor inadaptati.
Si asta nu se intampla doar in Romania. Peste tot exista coruptie si delincventa. Cred ca singura diferenta este ca in unele tari este mai mult de furat sau sistemul este de asa natura incat ii multumeste pe oameni fara sa mai fie nevoie de asa multe concesii.
Sa nu uitam ca Romania a avut 50 de ani de Communism. Nici o grija, ne prinde din urma Occidentul de data asta, si la acest mic amanunt.
Daca te uiti la sistemele social-politice ale unor tari ca Germania, Marea Britanie, Danemarca sau Suedia, sunt unele chestii (impozit pe profit urias, sindicate slabite, dreptate sociala, supraveghere pe strada si in casa, turnatorie, political correctness-limba de lemn) care seamana izbitor cu ce se intampla in Romania inainte de 89.
OMG o sa fac o concesie somnului si o sa ma duc sa ma culc
E trist de adevarat ce spuneti voi in post-ul asta. Chiar si mama incearca sa scape de amenzile rutiere; eu ma inrosesc toata cand face asta si pur si simplu nu pot sa inteleg de ce nu accepta ca a gresit si sa plateasca amenda fara sa mai faca show-ul ala, ca doar nu de nebuni au oprit-o politistii.
Fooooarte rar cand incalc in mod voit vreo regula si de fiecare data ma simt prost pentru ca am facut-o. Regulile sunt facute ca sa fie respectate, atata timp cat nu sunt absurde, ca si din alea mai avem. Iar daca ai facut ceva wrong si ai fost prins, macar bun simt sa ai sa recunosti ca ai gresit si sa act accordingly.
da, si pentru ca aveti asa dreptate, e trist. e urmarea comunismului, fireste, in care toata lumea era la fel, nu trebuia sa existe ratati.
Btw, uneori in Romania i se fac concesii chiar si bolii… oamenii asteapta favoruri si interventii prin cunostinte, dau spaga pentru a intra in fata fie ca sunt la coada la cabinetul medicului generalist sau pe lista de asteptare a unui organ… vezi cazul mult discutat al solistului de la Iris (e un simplu exemplu, nu incerc sa-mi prezint opinia personala vis-a-vis de acest subiect).
Vorba romanului: “las’ ca-i bun si-asa.”
Unul din oamenii care ilustreaza perfect tipologia descrisa in text este seful (patronul) meu. Ca sa dau un exemplu, de 2 ani isi parcheaza zilnic masina pe trotuar, in fata cladirii unde ne avem biroul, dubland pe interior masinile parcate regulamentar pe marginea strazii. Motivul? Pe strada, desi e loc, parcarea costa. Iar el nu e FRAIER sa platesca pentru ceva ce poate folosi gratuit, sfidand deopotriva legea, pietonii, ceilalti soferi ce parcheaza regulamentar etc. Anyway, dupa 2 ani de parcat in acest fel, un politist comunitar s-a indurat totusi sa-i dea o amenda pentru parcarea neregulamentara. Amenda a fost de 25 de lei, in primele 48 de ore. Credeti ca a platit-o?! Nici vorba! In schimb s-a deranjat in a da o gramada de telefoane la Politia Comunitara pana l-a gasit pe respectivul agent constatator… pe care l-a invitat (cu forta) la o cafea la noi la birou, unde l-a tinut mai bine de o ora, incercand sa-l convinga sa-i ANULEZE procesul-verbal. A reusit. De ce toate acestea?! “Ca asa se fac relatiile… daca eram prost sa platesc amenda, peste ceva vreme luam alta, si alta, si alta… asa, mi-am facut si relatii, sigur nu-mi mai da alta amenda baiatul asta… si nici n-am platit nimic”.
Mi-e sila.
@disco_dave >>
Cunosc si astfel de exemple cum e al tau. As fi vrut sa nu. Astfel de parinti iti fac viata un chin. Totusi, intre perfectionisti si orbi fata de defecte, exista o linie mediana. Aia a adultului decent, a adultului care-si trateaza copilul cu strictete cat trebuie, insa il incurajeaza sa fie liber in trairi cat timp nu-si face rau sie insusi. Asa sunt crescuti oamenii liberi.
@gramo >>
Aceste lucruri nu le inveti doar in Romania. Doar ca la noi sunt generalizate ca gandire colectiva, penduland intre perfectionisti si delasatori. Fiecare e capabil de mai mult, dovada fiind ca un roman plecat intr-o societate vestica se adapteaza imediat. Uneori, in visele mele umede, incep sa cred ca schibarea la noi ar putea fi rapida si fara dureri, pur si simplu prin fortarea tuturor ziarelor si liderilor de opinie sa spuna “gata, de azi jucam pe bune”. Ar ajunge un consens general.
then again, e doar un vis ud.
@disco_dave parintii uneori exagereaza; stii cum e sa-ti faci toate lectiile pentru a doua zi si sa vrei mult de tot sa iesi afara si sa ti se spuna ca mai bine iti faci si lectiile de saptamana viitoare, desi profesorul inca n-a ajuns acolo?
sau: seara, oricat de obosit ai fi, trebuie sa-ti faci ordine in camera, sa-ti lustruiesti pantofii s.a.m.d. dupa care vrei sa dormi, fiindca pici de somn; dar pantofii nu sunt lustruiti bine, asa ca trebuie sa-i mai lustruiesti inca o data; si dupa aia inca o data; dupa care, fiindca tot te ocupi de lustruit pantofi, trebuie sa lustruiesti toti pantofii din casa, chiar daca e trecut de miezul noptii si tu trebuie sa te trezesti a doua zi la 7 si n-ai mai mult de 9 ani.
situatia cea mai nashpa apare, imho, atunci cand parintii se “implica in educatia ta” doar din cand in cand, iar atunci cand o fac vor sa recupereze si pentru datile in care te-au lasat in plata domnului. 🙂
dar hai sa nu amestecam borcanele; bineinteles ca oamenii din jurul tau pot fi modele bune si ca poti invata de la ei sa fii o persoana corecta, morala, onesta din punct de vedere intelectual, sa nu faci si sa pretinzi concesii s.a.m.d.
toate astea nu iti garanteaza o viata fericita si nici nu te feresc de decizii proaste (cum ar fi cea de a deveni dependent de droguri), de frustrari sau de depresii; ceea ce nu inseamna ca sunt inutile.
daca as avea un copil (ok, de fapt am), mi s-ar parea important sa nu-i produc un disconfort psihologic nejustificat; dar mi s-ar parea important sa nu-i spun (intr-o anumita situatie) “nu-i nimic, e ok si asa”, ci: “aici ai gresit; chestia asta nu e ok, si n-ar trebui sa te multumesti cu asa ceva; iar acum nu te stresa cu asta, fiindca nu-ti foloseste la nimic; gandeste-te, mai bine, la ce ai putea face ca sa eviti astfel de situatii!”
@ionuca: 10x! macar stim ca nu suntem nebuni daca vedem lucrurile in felul asta. 🙂
@dragos c: well, e discutabil ca situatia asta se datoreaza anilor de comunism; s-ar putea ca radacina sa fie mult mai adanca; am auzit oameni sustinand (destul de convingator), ca atitudinea asta de delasare generalizata e legata de sentimentul ca nimic din ceea ce faci nu dureaza prea mult (iar sentimentul asta s-a format in vreo cateva sute de ani, timp in care Romanii n-au avut legi clare, aplicate consecvent, au fost atacati din afara si jefuiti din interior s.a.m.d.); daca stii, de pilda, ca boierul poate sa-ti darame casa in orice moment, nu te straduiesti sa o faci cat mai buna si mai rezistenta (nu mai vorbim despre criterii estetice).
@carlitos: ok, dar daca seful tau o sa descopere ca are cancer in stadiul terminal (nu ca i-am dori asta), indiferent cate relatii ar avea, tot o sa moara; cel mult, o sa-si faca mai suportabila ultima parte a vietii; poate o sa moara cu o luna mai tarziu decat un om care n-are relatiile lui, sa zicem; dar asta e tot; in sensul asta vorbeam atunci cand spuneam ca “boala nu iarta”.
@dAImon: “un roman plecat intr-o societate vestica se adapteaza imediat” – ooo, nuuu! noi cunoastem destule exemple de romani care nu s-au adaptat, tocmai din cauza ca au ajuns in locuri in care nu li se mai faceau concesiile cu care erau obisnuiti.
cum s-ar putea produce schimbarea? ooooh, ar fi atat de multe de spus despre asta! pe scurt, Gramo crede ca prin educatie; ceea ce inseamna ca mai trebuie sa treaca vreo cateva generatii pentru ca romanii sa se respecte pe ei insisi (that is, sa-si respecte propria munca, promisiunile, sa-i respecte pe cei din jur s.a.m.d.) atata cat se respecta acum cehii (ca sa nu luam un exemplu mai de la vest).
Gramo, e din pacate adevarat si foarte trist postul. Esti un observator atent, onest si un model de urmat ca parinte.
@Ana: Avem mari indoieli ca suntem niste modele bune. De fapt, in anumite privinte stim sigur ca nu suntem. 🙂 Dar incercam sa ne schimbam. Speram sa fim niste oameni suficient de ok pana creste Gramo-kid si incepe sa ne observe mai atent.
Hey Gramo,
I gotta tell ya, you are one smart and funny guy. Your insight and humor is comforting, you must continue to write.
I am an American….no wait, I am a Romanian-American, no that still doesn’t seem right…..
Anyway, for years I have been trying to forge some alliance between these two cultures which at times seem to elude me thoroughly.
You see, I came to America when I was 2 years old and my very liberal, well educated, post-hippie parents were completely oblivious to the ingrained dangers of their communist upbringing, They thought they were raising their children as Americans but in actuality they were shitting on them on a microcosmic scale just like their nefarious dictator once did, macrocosmically, to an entire country full of broken and terrorized citizens.
I am continually flabbergasted by the reality of the Romanian cultural/political/social psyche both past and present. It’s a devastating and sobering reality.
I wonder will I ever see Romania alive and thriving again, bustling with artists, poets, and intellectuals?
Bun articol. Felicitari!
La noi nu exista un respect autentic fata de reguli. De cele mai multe ori, romanul respecta o regula de teama pedepsei sau a rusinii, si nu de dragul regulii ca atare.
De ce stau lucrurile asa? Pai, nu cred ca din cauza comunismului, asa cum a spus cineva mai sus. De fapt, as spune ca putine lucruri rele care sunt puse pe seama comunismului sunt cu adevarat efecte ale acestuia (sau in primul rand ale acestuia). Eu as spune ca proiectul de modernizare a tarii noastre, inceput acum un secol si jumatate, a esuat lamentabil. De ce? E o munca de-o viata, cred, pentru a raspunde la asa o intrebare. Totusi, intuitiv, as raspunde prin sublinierea catorva realitati istorice: noua ne-a lipsit o aristocratie valoroasa si responsabila, o burghezie numeroasa si productiva, o Biserica angajata social, ne-au lipsit universitatile, orasele-targuri si multe altele. De-aia suntem cum suntem acum, si cred ca tot de-aia am avut comunismul pe care l-am avut.
P.S. Poti convinge pe cineva ca merita sa respecte regulile?
Era o noapte cetoasa si umeda de noiembrie… Se facuse tirziu… brrrr… lucrasem cam mult… dar pina la urma m-am suit pe bicicleta si am plecat acasa, re-brrrr. Pe drum, am trecut prin citeva intersectii la care semafoarele inca mai functionau: Stradute mici, nici o masina cit vezi cu ochii, si semaforul pe rosu.
Eeeeh?
Nici nu m-am mai gindit ca politia era dupa colt: Nu numai institutia, ci si reprezentatii ei, in numar de doi. Inclusiv reprezentantele. Le-am spus ca e tirziu, sint obosit, ploua, mi-e frig si vreau acasa. Si, n-o sa va vina sa credeti, m-au lasat in pace.
Iar asta se intimpla, ati ghicit, la München…
@Maddie: 10x for your comment! Actually, we are a guy (G) and a girl (Ramo), but that’s not very important. 🙂
“will I ever see Romania alive and thriving again, bustling with artists, poets, and intellectuals?” – we have strong doubts that it would happen very soon;
not that we don’t have artists, poets or intelectualls, for what it’s worth; but we still lack the habit to interact with each other naturally; take public and academic debates, for instance – they are either invisible, or in rather poor quality at present; moreover, the aquisition of such habits requires quite some time and determination.
@Vladimir: Multumim pentru comentariu! Si noua ni se pare ca nu comunismul e vinovatul principal aici.
“Poti convinge pe cineva ca merita sa respecte regulile?” – poate ca da, dar mai usor e sa-l educi, pur si simplu, intr-un anumit fel; s-ar putea ca mai tarziu sa decida singur ca nu trebuie sa respecte anumite reguli (si sa aiba si niste temeiuri), dar atunci o sa-si asume decizia asta, fara sa pretinda ca le respecta in continuare.
@Pinnochio: In Anglia nu te-ar fi lasat sa pleci fara o amenda. 🙂 Am plecat la un moment dat cu bicla de la semafor inainte sa se faca verde. Cu vreo cateva secunde (ma grabeam sa ajung la Universitate). In Berlin. M-a urmarit o dubita de politie vreo jumatate de kilometru. N-am observat (aveam casti, ma grabeam). I-am vazut pe domnii politisti abia cand au oprit duba si au format un cordon viu in fata mea ca sa ma opreasca.
Nu m-au facut sa ma stresez nici un pic. Vorbeau pe un ton prietenos, fara sa fie nervosi, fara sa-mi faca vreo morala. Incalcasem regula, trebuia sa platesc amenda. Nu voiam sa ma eschivez, dar mi-a venit sa ma scuz: “nu trec de obicei pe rosu, dar ma grabeam sa ajung la Universitate”. Raspunsul a venit prompt: “Aaaa, dar daca te grabeai, puteai sa iei un taxi.”
@ gramo, complet de acord cu voi. moartea nu iarta, nu alege. insa insistam pe ideea ca romanul tot obisnuit sa faca concesii ramane… chiar si cand “negociaza” cu moartea.
fi-v-ar mioritza sa va fie… cind sunt prea multe reguli nu-i bine. cind alegerile unora serpuiesc printre reguli se striga “Viol” sau “kapra vecinului e prea luisvuitton”. moncher: cum zise d’alde buddha – “secretul sa cinti la struna e sa nu tragi de coarda nici prea-prea nici foarte-foarte”. un borviz garson
intr-o societate in care concesiile se fac de catre toata lumea este greu sa traiesti fara sa faci si sa vrei concesii. Ai spus foarte bine:”In Anglia nu te-ar fi lasat sa pleci fara o amenda”. De ce la noi exista aceasta mentalitate “lasa sa manance si gura lui”? Cand unora li se ofera concesii (sau le obtin prin diferite mijloace) si te lezeaza involuntar incerci sa te adaptezi si ajungi la randul tau sa vrei concesii. In plus drumul mai usor este preferat celui mai greu. Cred ca este un cerc vicios 🙂
E subiectiva toata faza.
In Marea Britanie e interzis urinatul in locuri publice, la fel si murdarirea strazilor, si sunt camere de supraveghere agatate in fiecare coltisor.
Si totusi, in orasele mari lumea murdareste strazile si urineaza in public supravegheata de Big Brother, in fiecare week end. Pe mine m-a prins politia (beat) ca faceam pipi la coltul unei catedrale si au ras au zis ca ar trebui sa ma amendeze…
Altii fumau cannabis si era evident dupa miros.
Le-am zis ca suntem studenti si ne-au lasat in pace.
Sincer mai multe amenzi am luat in Romania decat in Anglia. In UK nu am fost amendat niciodata, in Romania am luat 2 amenzi ca nu aveam tichet, 1 amenda pentru deranjarea linistii publice, 2 amenzi pentru comportament indecent in public (date din PURA HOMOFOBIE) ca sa nu mai zic ca am incasat-o de la niste politisti in parcul IOR tot pe degeaba.
Some rules are made to be broken!
Ca sa nu mai zic ca in 99% din filmele occidentale, ale unei societati “bazate pe reguli” se promoveaza tocmai dispretul fata de reguli.
Citat din Harry Potter:
“Pe amandoi ne caracterizeaza un anumit dispret fata de reguli, Harry” – Dumbledore
“Nu poti sa faci omleta daca nu spargi oua” – Forrest Gump
:-S :-S eu cred k Romania o sa fie ok in cele din urma, nu respectul fata de reguli e problema, ci lipsa de atitudine (de orice fel), delasarea, superficialitatea si nu in ultimul rand saracia. Dar multe din chestiile astea nu prea au depins de romani in ansamblu, ci mai degraba de conditiile istorice si localizare.
Dar ce Occidentul a respectat regulile cand cumpara sclavi contra oglinzi, diamante si aur contra mancare, cand a lasat sa moara de foame copii yugoslavi, irakieni sau sa fie macel in Burma ori Vietnam?
Cand facea afaceri cu state totalitare? Cand tine pretul medicamentelor anti HIV ridicat? Cand vinde arme pe sub mana partilor aflate in conflict, dar oficial apreciaza pacea? si exemplele ar putea continua: Watergate, Sexgate (Clinton+Monica), Guantanamo, baze militare secrete, arme de distrugere in masa , etc – se compara astea cu Tigareta ? =)))) Se compara macelurile din Africa si Arabia cu arme americane cu Revolutia Romana?
last but not least, cand respecta Occidentul regulile, cand violeaza si ucide femei si copii in zonele de razboi sau cand consuma mai mult de 3 sferturi din resursele planetei si produce peste 95% din poluare?
sa ne gandim putin, ca Occidentul nu e prosper si civilizat pentru ca i-a cazut o pleasca din cer, ci pentru ca la momentul potrivit a intins mana, a luat, s-a batut, a mintit, a luat atitudine, s-a solidarizat, a negociat, a manipulat, etc
Cine a respectat regulile, Hitler, cand a pornit al doilea Razboi Mondial sau SUA, cand a lansat bombe atomice asupra unei populatii nevinovate?
Si pana la urma, de cand a intrat in NATO si UE Romania este practic si oficial parte a Occidentului.
Deci problemele noastre sunt si problemele lor, pentru ca ii afecteaza direct.
It’s all a matter of perspective
Somewhere along this thread Vladimir said ( and forgive me but my Romanian language comprehension is a bit dodgy) that communism is not the direct cause of Romania’s socio-political problems. However, I must say, communism created a schism in Romania which had just experienced a period of great intellectual, artistic, and social growth and potential, i.e., the inter-war years.
Communism destroyed this coming of age, if you will.
Communism deprived the mind, the soul, the body. Furthermore, communism had a devastating effect on the people both implicitly and explicitly.
I also want to throw in the effects of the Ottoman Empire as one of the main reasons Romania was unable to sustain a noble and responsible aristocracy, a strong middle class, a supportive and well-planned infrastructure, and a proud cultural life supported by well-respected and reputable universities.
As for the present state of affairs, paradigms will shift only through innovative and progressive education.
Hear! Hear! Disco-Dave!
@disco_dave: hai sa lasam un pic discutia despre reguli, pls! am pornit de la o anumita atitudine: atitudinea omului care e obisnuit cu diverse concesii si se asteapta sa i se faca mereu concesii (eventual, face si el uneori concesii altora).
Ce e in neregula cu atitudinea asta? Nu pot sa spun direct, mai bine iau un exemplu. Costel trebuie sa predea o piesa din traforaj pirogravat ca sa ia o nota la practica. Doar ca n-a lucrat prea mult in atelier, a ciuntit din placaj si habar n-are sa pirograveze. In loc de suport de pahar de bere i-a iesit o chestie de forma unei flegme cu zimti, pe care zici ca s-au rahatit niste muste radioactive.
Se uita Costel la opera lui, se uita la chestiile facute de colegi, vede ca sunt niste diferente (aia chiar au lucrat), dar tot se roaga de profesor sa ii dea nota 10. E limpede ca nu merita 10, e si el constient de asta, dar tot i se pare ca e ok sa primeasca nota maxima.
In cazul cel mai fericit, zice ca “nu, nu e ok”, dar tot vrea sa ia 10, fiindca vrea sa se bucure maica-sa sau sa nu-l bata ta’su s.a.m.d. (aici o sa toarne tot felul de scuze, motive, pretexte, panglici etc.).
Acum o sa folosesc cuvantul “regula”, dar nu trebuie sa sari in sus, ok? 🙂 Nu-i vorba de reguli. Atitudinea lui Costel e atitudinea omului care incalca reguli dar nu vrea sa isi asuma consecintele. Un om care incalca o multime de reguli, dar isi asuma consecintele actiunilor sale, nu cere sa fie tratat ca si cand le-ar fi respectat s.a.m.d. nu mai are atitudinea despre care era vorba in postul ala de sus.
@alex hugel daca ai timp si chef, uita-te la comentariul de mai sus; ideea e ca pentru noi subiectul de discutie nu-i respectarea regulilor (chestia de care a tras disco_dave), ci atitudinea omului care se asteapta la concesii s.a.m.d. iar in cazul asta nu se mai aplica povestea cu “nici prea-prea, nici foarte-foarte”, din punctul nostru de vedere.
E naspa sa nu-ti asumi consecintele actiunilor tale, sa pretinzi sa fii evaluat altfel decat asa cum meriti (la scoala, la serviciu etc.) si toate celelalte si e ok sa nu fii asa. Solutia, in cazul asta, nu pare sa fie intre cele doua extreme. 🙂
@george: da, genul asta de atitudine se schimba greu; dar se poate schimba; cheia, credem noi (iar aici se pare ca suntem de acord cu @Maddie) e educatia.
@Maddie: Well, it seems that we agree (on education being the key to this problem). How much of the present situation (regarding the attitude we talk about here) is due to the communist era and how much to the prior historical events could probably be established only through some serious research. Actually, such a research might have already been done. Google, here we come! 🙂
legat de reguli si romania: cand eram studenta si traiam in romania eram obsedata si eu de nerespectarea regulilor (parcarea masinilor pe trotuar, coruptia din facultate – profesori, administratie, etc.) si tot ce imi doream era sa scap din tara asta unde totul merge si sa merg intr-un loc unde mult mai multe chestii sunt institutionalizate/reglementate si nu e nevoie de cunostinte/pile. A, si ce surpriza a fost primul meu loc de munca (un institut de cercetare in cadrul unei universitati) – reguli peste reguli, unele mai stupide ca si celelalte menite sa ne exploateze la maxim pe cei multi in beneficiul celor putini, finantari europene de milioane de euro obtinute prin vorbe goale, PR in loc de research, etc. maimutele angajate ca si studenti la doctorat (printre care ma numaram si eu) in loc sa faca cercetare scriau proposal-uri peste proposal-uri si deliverable-uri peste deliverable-uri in care repetau la infinit aceleasi chestii. am fost eu mai rebela dintotdeauna, dar experienta respectiva mi-a cimentat convingerea ca nu trebuie sa urmez regulile impuse de altii daca din punctul meu de vedere nu au sens – da, am pierdut vremea la locul de munca invatand photoshop si scriind poezii in timpul in care ar fi trebuit sa fac munca aia fara substrat si oricum fara consecinte (pozitive) pt societate si ma simt f bine ca am facut-o. consider ca a fost o chestie de self-esteem sa nu respect regulile in contextul respectiv
cateodata nu respect regulile pt ca imi place/prefer? sa risc. 30 de euro amenda pt mers cu bicicleta fara lumina – de trei ori politistii din innsbruck m-au informat ca e periculos dar nu am primit amenda (desi eram pregatita sa scot banii din buzunar, nu ma asteptam sa mi se faca concesii); in viena asa ceva se pare ca nici nu conteaza; cat despre trecut pe rosu? toata lumea o face: masini, pietoni, biciclisti (nu zic ca e bine, dar se intampla frecvent in austria si nu am vazut/auzit niciodata de o amenda data pt asa ceva)
la univ. tehnica in viena se fumeaza pe coridor/in birou, etc. imi place? nu! dar imi place ca am libertatea sa lucrez de acasa care e mai importanta pt mine decat obligatia de a merge la birou 9-5 si obligatia colegului meu de a nu fuma in birou.
bineinteles ca respect multe alte reguli si ma bucur ca traiesc intr-o societate in care astfel de reguli sunt respectate, dar (eu) cred ca nu se poate stabili o regula clara in ceea ce priveste respectarea regulilor; e bine sa existe un set de reguli care sa fie acceptate si respectate de majoritate, dar e bine si ca ele sa fie permanent evaluate/redefinite (ceea de multe ori duce la incalcarea lor). a, si doamne fereste, nu sunt atat de aroganta sa cred ca mersul pe bicicleta fara lumini are ceva de-a face cu changind de world; i just like to be bad sometimes 🙂 (poate pt ca sunt romanca?)
sorry gramo, doar acum am vazut ultimul vostru comentariu; se pare ca am deviat si eu de la tema principala. sunt de acord cu voi, ca noi romanii avem tendinta asta, de a crede ca noi/copiii nostri meritam sa fim apreciati in tot ce facem indiferent cat de prost o facem si nici nu ne acceptam/asumam greselile cu usurinta. as mai adauga si sentimentul ala ca lumea parca ne datoreaza ceva: o slujba buna, o viata decenta, etc. poate pt ca atatia ani a parut imposibil sa spargem anumite bariere socio-economice indiferent de eforturile proprii incat ne-am asteptat ca sa ne vina din cer schimbarea ca o minune si nu ca un proces de durata anevoios, cu compromisuri, etc.
You’re right Gramo.
As titillating as deep historical research can be, (sans Gooogle! For God’s sake go to the library, canvas a neighborhood, interview a radical political group, provide considerable empirical evidence to support your point!!! Read Foucault or Chomsky…. anything but ‘google it’!………..aaaahhhhhh, I fear Google will kill us all!) we should focus on the main point of your argument.
Namely, Romanians expect concessions to be made regardless of the circumstance or the infraction….am I right?
Well, have we examined the ‘victim mentality’ so prevalent in the culture???
Have we looked at imbedded power structures that create and support this mentality?
Where is the individual’s sense of responsibility?
What is going on ‘under the radar’ that allows for this type of mentality to breed and sustain itself?
I asked my dad this question after I read your blog. He began to laugh then he paused and said it had something to do with low self-esteem and the courage to say ENOUGH, we are not children. Then he frowned and said but nobody is willing to be the first to stand up and assume this responsibility ( btw he lives in Romania).
And trust me its no different here in NY.
There are many people who expect something from nothing.
Who want a ‘break’.
Who think that only a cold hearted cop can give someone a ticket for double parking.
However, most of these people (9 outta 10) feel like victims of a system that is larger than life. A system that is elusive yet all encompassing.
PUNISHMENT is the only reason we ‘follow the rule of law’. ( at least in NY)
Cops are punished if they don’t issue a summons and fulfill their monthly quota.
Teachers are ‘re-evaluated’ if they don’t raise test scores.
There is a system of checks and balances, here, in NY, that is fundamentally based on punishment.
In other words, I AM gonna give you that ticket, or, likewise, I am NOT going to let you get away with ‘that’ because my ass is on the line and I ain’t gonna risk it, not for you, not for anybody.
@maddie – you said titillating =))))))))) that made my day
dar stiti ce e strigator la cer in Romania? efectiv te pune pe ganduri si te cutremura. nu iti vine sa crezi in ce tara de lumea a3a traiesti cand in tot Bucurestiul
nu gasesti o pereche de chiloti tanga barbatesti.
aveam nevoie pentru o piesa si am cautat de m-au luat dracii. ca sa nu mai zic ca am prieteni care poarta si de multe ori trebuie sa isi cumpere din afara!
E SFASIETOR!!!
Sa dea Dumnezeu pana la vara sa fie chiloti tanga barbatesti din sex shopuri in supermarketuri si din piete in mall-uri, din outleturi in hypermarketuri si din Colentina pana in Titan,
sa aiba vanzatorii ambulanti in loc de ziare ghirlande de chiloti la gat. si tot asa.
May God shed His Man Thong Mercy plentifullness upon us!
@cristina: adevarul e ca in postul initial am amestecat un pic lucrurile; aveam in vedere un anumit gen de atitudine – atitudinea oamenilor care nu vor sa-si asume consecintele actiunilor lor, a celor care vor sa primeasca diferite lucruri pe care nu le merita, desi stiu ca nu le merita (si e vorba aici si de evaluari); dar am vorbit si despre respectarea regulilor;
exista o legatura intre cele doua, fiindca atunci cand ii ceri cuiva sa-ti faca o anumita concesie ii ceri, implicit, sa incalce o anumita regula (controlorul CFR care, in loc sa iti taie bilet la un tarif mai mare, primeste “darul”, incalca niste reguli; cand il intrebi “n-am putea, totusi, sa ne intelegem?”, ii ceri sa-ti faca o concesie si sa incalce o regula.
probabil ca era mai bine sa fi vorbit doar despre atitudinea respectiva, nu si despre incalcarea regulilor; tu n-ai deviat de la nimic, vina e a noastra.
@Maddie: Costel, in our previous example, doesn’t want to get an A (altough he knows he doesn’t deserve it) because he believes he’s a victim. More than that, it’s hard to see how was he affected by ‘the embedded power structures’, since he’s only 9 years old. 🙂
Low self-esteem, on the other hand, would be an interesting suggestion for this case.
“What is going on ‘under the radar’ that allows for this type of mentality to breed and sustain itself?” – That’s more relevant to the question “How can we change this situation?” than the question regarding the historical factors which lead to the attitude (or mentality, if you wish) we are talking about.
The two are related, but can be considered separately. Could we overcome this mentality without understanding how did it historically appear? Why not? After all, the times have changed.
Why do we still have this expectancy (which includes, btw, the idea that it’s ok to be evaluated higher than you deserve, as a student or as an employee a.s.o.)? Because we have low self-esteem? This is, indeed, an interesting answer.
We’ll think about it.
Gramo, my friends….
I think our education and culture separate us.
All day, every day, I teach children to see the affects of embedded power structures that nurture and maintain a mentality of failure, low self-esteem, and victimization. I teach children as young as FIVE. (ahhhh, oh no, I am a monster I know!) But it is something we do here in NYC, it’s part of progressive education!
Your ‘Costel’ example is a bit difficult for me to read. However from what I gather, unbeknownst to you, Costel is a victim, a big one! ( HE DOESN’T SEE IT because children are too young to ‘see it’ they only feels its effect, most Romanian children are conditioned to believe they are victims).
Please take a moment to imagine Costel’s situation as a play if you will. The teacher has her part, Costel his, the school system its part, the government has a part as well and so do all 20 million of Romania’s citizens. They all support Costel’s attitude!!!! They all play their part to the letter.
Costel begging for an A or ‘nota 10’ is what is expected of him (SHOCKING, I KNOW!!!!) It is what he expects of himself too!!!!( to beg that is…” Hai, ai mila Prof…..Ce sa fac Prof. am incercat…….hai Prof., hai, sa moare Mama mea…..hai, ca ma bate Tata Prof….. ai si tu mila .)And because he has low self esteem and because he is growing up in a culture that supports victimization, he naturally feels ‘logical’ in his actions.
But I digress……
As I am sure you know, historical perspective and overcoming a particular
neg. mentality are related…..
(Its what finally helped African Americans understand their current state of affairs) There are also TONS of papers, books and research on this.
BUT they should NEVER be considered separately.
Darling, they go hand in hand.
You must see this as part of a larger problem, larger than what we are trying to discuss here, on your blog.
BTW, low self-esteem and the victim mentality also go hand in hand.
Low self-esteem does not grow out of a void, it is nurtured by victimization, abuse, de-individualization, and the inability to have a voice.
And it can and is supported by embedded power structures.
Consider Foucault’s ‘truth-power concept. Foucault argued that we can ” chose the truths we privilege and that the possibility of choice implies the possibility of disrupting the regime of truth. Choice enables us to choose our truths with political intent and with this choice comes the possibility to disrupt the regime of truth whose effects are inequitable and unjust.”
However, going against the status quo can make a person a social pariah, the question is, are we ready to take on that responsibility? In addition are we ready to commit to dismantling the authorities that, fan the flames of oppression in the Romanian society. And if you can’t see this then I am sorry but you too are part of a system that is helping you stay blind and disoriented.
I.E., Costel is a victim and he has low self-esteem and because he is part of a system that encourages and nurtures this behavior he assumes his role. He knows he did not do the job to deserve the praise however he feels entitled to it because he only sees himself as a victim. He knows in his heart of hearts that he is worthless. The praise or ‘nota 10’ would be milea pe partea sistemului for being such an obedient citizen playing his part!
From what I understand G of Gramo studied philosophy. This is good, it gives a nice theoretical perspective to our conversation. However, I studied early childhood, childhood pedagogy, philosophy of education, and politics in education. I work in the trenches, I have empirical evidence to support my claims. There are many many levels to this conversation that we have not even touched upon.
Romanians are not ready to ‘overcome this mentality without understanding how did it historically appear.’ I don’t know to what degree ‘times have changed’……….
This is where our conversation should begin…..
@Maddie: Wait a moment! How could a person believe that he/she is a victim without “seeing it”?
That aside, we fail to see what are your arguments for some of your claims:
– historical perspective and overcoming a particular neg. mentality are related
– Low self-esteem does not grow out of a void, it is nurtured by victimization, abuse, de-individualization, and the inability to have a voice. And it can and is supported by embedded power structures.
– if you can’t see this then […] you too are part of a system that is helping you stay blind and disoriented.
Maybe this is because we are not very familiar with Foucault’s views (and the little we know about his ideas did not sound very convincing). Perhaps the empirical evidence you are talking about at the end of your post could shed some light on these matters.
I see….
yes, I see…….it’s senseless to continue this discussion.
Best of luck with your blog.