Am inceput cu o intarziere (scuze inca o data, Madelin!), noi nu stiam ca in weekend chiar trebuie sa astepti mai mult de 10 minute la metrou. In Herastrau am gasit multi oameni si multa iarba, pe care nu am apucat sa ne asezam.
Am facut o plimbare lunga pe malul lacului, in cautarea unei terase si am aflat ca pentru noi nu erau locuri la restaurantul Pescarus, desi am vazut mai multe scaune goale si mese care nu erau rezervate. 🙂
La sugestia Arhitectului am ajuns in La Fattoria, unde am auzit povesti din alta lume. Am primit de la Zaza (multumim mult!) un CD cu poze si o bratara din Cambodgia, care sa ne poarte noroc.
Ne pare rau ca nu am stat mai mult la povesti si devirtualizare cu Vlad, Laura Mira, Viorica si ceilalti oameni care au venit (offf, n-am retinut toate numele si adresele, sorry!).
LE: Madelin a scris aici. Viorica a scris aici (iar aici are niste poze). Mira a scris aici.
Gustul? Dulce-amar: o mare bucurie să vă revăd! şi tristeţea că nu am reuşit să ajung la întâlnirile organizate de voi (sau la care aţi participat şi voi) în ultima vreme. Inclusiv pentru experienţa de astăzi de la Moară îmi este tare ciudă cp am pierdut-o (ştiam de ea, dar mi-a fost imposibil)… Dar poate mă mobilizez cumva.
Mulţumesc că aţi venit – nu pot să nu vă spun 🙂
Nici o problema, au mai sositara virtuali si dupa voi :-).
Mi-a facut mare placere sa va conosc.
Din experienta mea, in Herastrau pe vreme frumoasa trebuie sa cauti mult si bine un loc de stat la cafea & co… Cred ca trebuie sa mai incercam si alte puncte de intilnire pentru devirtualizari…
@arhitectul: O, da, si noua ne-a parut bine ca te-am vazut! Parca a trecut prea mult timp. 🙁 Si e limpede ca netul nu poate suplini intalnirile “pe viu”.
@Madelin: Si noi ne-am bucurat ca am venit (si ca te-am cunoscut). Adica pe bune, fiindca ni se pare aiurea sa spunem chestii doar din politete. Si ne-a parut rau ca n-am apucat sa vorbim prea mult.
@Pinocchio: Da, in Herastrau se pare ca e cam complicat sa gasesti un loc in care sa poti sta si discuta in tihna. 🙁 Mai ales in week-end.
Cum am scris si la mine, cred ca in Gradina Japoneza (este intre Arcul de Triumf si Piata Aviatorilor pe stilvechi,Ch d G pe stil nou) am putea sta de vorba. E mai complicat cand e vorba de cafea.
Pe foarte bune si io.
Hai sa va mai zic ceva, atuncea. Cand am inceput io blogul (la indemnul lui Vlad, el a fost imboldul), voi erati “vedete” in blogosfera. Nu stiu daca acest termen va place in mod deosebit, de aceea l-am pus in paranteza. Erati foarte activi, ca sa zic altfel. Am urmarit si roblogfestul de atunci (2007) si ceteam in disperare bloguri dupa bloguri (pornind de la blogrolluri, unul fiind blogrollul vostru). Tiu minte ca am si comentat odata, timid, demuuuult de tot, la voi, dar m-am pierdut repede si anonim printre cei cu care deja va cunoasteati cumva (din real sau numai din virtual). Iar proiectele voastre m-au entuziasmat intotdeauna, desi participant pasiv. Cel mai mult mi-a placut si am pastrat la inima (si pentru ca a avut o nota profund personala, la un moment dat) proiectul cu “ascunde si gaseste o carte”. Asa ca acuma a fost o reala bucurie sa ma adaugati intai printre prietenii virtuali si mai apoi sa va vaz in carne si oase, ca sa ma conving ca si voi sunteti oameni ca toti oamenii, ce! 🙂
@Viorica Nu stim unde e Gradina Japoneza, dar numele suna frumos! Noi nu suntem pretentiosi, in orice caz.
@Madelin Aarrrgh!… Sorry pentru comentariul care a trecut ignorat! Stim cum e. Sau ne inchipuim ca stim, cel putin.
Pe la inceputurile bantuitului pe bloguri am dat peste Mintea de ceai – blog vechi, cunoscut si celelalte. Am lasat un comentariu, cu maaaaare sfiala. Era singurul comentariu la unul dintre ultimele posturi. N-am primit nici un raspuns. Am inceput sa ne intrebam daca nu cumva am spus ceva aiurea. Am ajuns la concluzia ca n-am spus. Ne-am linistit. Dar senzatia initiala de respingere a ramas multa vreme.
Ciudat e ca noi auzisem de Madelin de multa vreme, tot pe niste bloguri, dar am ajuns mai tarziu pe blogul tau. Mereu intervenea ceva, era ca un facut. Ba ajungeam iar la Mara si la Max, sau la Vio, sau la Suzi sau la Zaza sau la Optzecea, ba ne rataceam pe blogul Obliei, ba o descopeream pe Drina si tot asa. Acum recuperam. 🙂