Am descoperit de curand ca aveam o idee gresita. Credeam ca ortoxocsii sunt cei care cred ca dupa moarte sufletul doarme (si se trezeste abia la Judecata de Apoi), in timp ce catolicii cred ca dupa moarte are loc o “judecata particulara”, dupa care sufletul se duce in iad sau in rai sau in purgatoriu, iar apoi sufletele mai sunt judecate inca o data la sfarsit.
Nu e prea limpede de ce, fiindca rezultatul e stiut dinainte: sufletele din rai raman acolo, cele din rai raman tot in rai, iar cele din purgatoriu ajung in rai.
Anyway, ortodocsii cred de fapt ceva asemanator, mai putin faza cu purgatoriul, iar cei care cred ca sufletele dorm pana la Judecata de Apoi sunt Martorii lui Jehova, Adventistii de ziua a saptea si inca niste neoprotestanti. In orice caz, voiam sa discutam despre ce credeti ca se intampla dupa moarte. 🙂
Nota: Noi preferam sa discutam pe forum, dar daca vreti, puteti sa va spuneti parerea si aici.
Tot ce stiu este ca dupa moarte se intimpla cu totul altceva decit credem noi. Exista o scena superba intr-un film de Tarkowski, in care Andrej se intilneste cu Teofan…
In rai joci strip-poker cu ebA. In iad, joci sah. Exista si variante cu Udrea sau Base, dar jocurile se inverseaza.
poate ca dupa moarte urmeaza o experienta superioara, gen te reincarnezi (dar nu in animal, pt ca e prea far fetched)
de exemplu, la inceputul existentei tale esti un sclav pe plantatie. pe urma daca inveti lectia pe care trebuie sa o inveti devii un muncitor. si daca esti un muncitor care face alegerile corecte dupa ce mori devii barack obama, sa zicem.
dar daca esti un muncitor ucigas, atunci te reincarnezi intr-o viitoare prostituata. dar daca tu alegi sa nu fii prostituata, chiar daca nu ai cu ce sa te intretii, te reincarnezi in mihai eminescu, si tot asa.
pe urma ar mai fi posibil ca dupa ce mori sa devii “mancare de viermi” adica sa nu mai percepi lumea si sa incetezi sa existi.
sau poate dupa ce mori urmeaza o viata intr-un univers paralel, unde te nasti cu aceeasi parametri ca si inainte, dar alegerile sunt diferite.
sau…. poate mori, si peste cateva sute de ani, cand universul va fi colonizat si va fi destul loc pt toata lumea, entitatea ta va fi scoasa de la naftalina sau intrupata intr-un fel sau altul. aceasta ultima varianta o cred cea mai plauzibila.
however am 20 de ani si momentan ma simt foarte in viata, iar cand o sa mor o sa mor impacat cu mine insumi, fara sa imi pese prea mult ce urmeaza.
credk ar fi fost interesanta si o discutie gen “cum privim moartea” , cum ne raportam la ea…. care se leaga ft bine de discutia de fata.
La ortodocsi sufletul nu moare dupa moarte, de fapt nu moare niciodata. Exista o judecata particulara, dupa care sufletul merge in rai sau iad. Ideea e ca judecata particulara e un fel de proces in prima instanta. Perioada dintre judecata particulara si judecata de apoi e un fel de amanare pe care Biserica o poate “cere” pentru apararea pacatosului.( in cazul in care ala nu e vreun sfant) Astfel Biserica se roaga pentru sufletul respectiv, pastrandu-se sanse ca datorita rugaciunilor, pe fondul pacatelor usoare ale respectivului, sa se poata reevalua starea lui la judecata de apoi. Imi amintesc o scena din literatura patristica unde un calugar parca, in timpul unei viziuni este dus la marginea iadului si vede iesind porumbei albi din flacarile iadului. Il intreaba pe inger ce se petrece si ingerul ii explica fenomenul. E vorba de niste pacatosi care nu au avut pacate mari si pentru care familia si Biserica s-au rugat si astfel s-au mantuit. Iar judecata de apoi e un fel de curte suprema.
Chestia e ca sufletul nu moare, insa pentru a putea accesa forma asta de “salvare” trebuie sa aiba cine sa se roage pentru tine. Adica e bine sa faci copii si sa ii inveti cele crestinesti. Oricum, Biserica spune ca se roaga pentru toti pacatosii.
“Nu e prea limpede de ce, fiindca rezultatul e stiut dinainte: sufletele din rai raman acolo, cele din rai raman tot in rai, iar cele din purgatoriu ajung in rai.”
daca s-ar urmari trierea, atunci un purgatoriu care se incheie mereu cu happy-end nu ar avea, intr-adevar, rost. Dar daca se urmareste purificarea sufletelor, pentru a le face mai adecvate raiului, atunci are rost. Apare firesc o intrebare: oare cei ce ajung in iad nu ar putea si ei fi purificati, dandu-se un timp suficient de mare in purgatoriu?
In budism, se spune ca Buda a facut un legamant sa nu accepte propria sa eliberarea, pana nu va ajuta si ultima fiinta sa se elibereze. Luat asa, pare ca toata samsara asta in care ne tot reciclam e doar un purgatoriu urias, menit sa salveze si cel mai pacatos suflet.
Pornim de la ideea ca mintea noastra functioneaza intr-un anume fel, si e de asteptat sa functioneze oarecum similar si dupa moarte (in cazul in care supravietuieste). Poate nu e asa, insa pentru ca discutam eventualitatea ca ceva din noi sa supravietuiasca, acest ceva ar putea fi mintea, intr-o forma sau alta.
Aceeasi minte pe care o cunoastem ziua, exista si in timpul visului. Mintea creeaza lumi in vis, iar aceste lumi in general nu sunt 100% consistente, pentru ca nu mai avem contact cu realitatea exterioara (consistenta), si pentru ca atentia nu mai are un suport stabil. (Desigur, mintea emite judecati inconsistente si in stare de veghe.)
Ma gandesc ca, dupa ce mintea se separa de trup, va incepe sa isi creeze propriile lumi, cum face in vis, cand nu se separa de tot, ci doar slabeste legatura (totusi e greu de imaginat cum functioneaza ea fara un suport fizic). In aceste lumi, ea va putea cadea prada propriilor tendinte si obsesii (frici si dorinte), cam cum patim si in vis. Numai ca din vis te trezesc stimuli externi, cum ar fi desteptatorul sau senzatiile fiziologice. Insa o minte neconditionata de trup ar putea visa un timp nedefinit. Ca atare, cosmaruri de durata inimaginabila ar semana cu iadul, si visuri feerice ar semana cu raiul. Mintea noastra si-ar tese singura iadul si raiul. Cam asa face si in timpul starii de veghe, la o scara mult mai mica, numai ca se raporteaza la (ce ne imaginam noi ca e) realitatea exterioara. Daca in lipsa suportului fizic, mintea se poate raporta doar la memoria si tendintele ei care au supravietuit mortii, e posibil ca in lumea de dupa, sa ne ia extrem de mult timp pana ne prindem ca noi insine imaginam acea lume, si probabil ca vom uita imediat.
Ce am zis pana acum ar fi ceva minimalist, in sensul ca se bazeaza doar pe ipoteza ca mintea va functiona asemanator si dupa moarte. Daca exista o “lume de dincolo” obiectiva, atunci acea lume, alaturi de memoria si tendintele inmagazinate in minte, va interactiona cu mintea. Nu stim cat de tare va interactiona mintea cu ea, si cat de tare pot mintile sa interactioneze intre ele. Poate mintile interactioneaza intre ele mai tare decat cu “realitatea”, si atunci grupuri de minti isi vor crea propriile lumi colective. De exemplu, unele grupuri vor crea raiuri cu cadane, altele raiuri cu coruri care canta imnuri lui Dumnezeu. Poate dimpotriva, realitatea de dincolo va fi accesibila mintii in totalitate. Sau poate mintile vor haladui singure, fara a interactiona cu alte minti sau cu o “realitate”, ci doar cu arhetipurile inscrise in propria lor structura.
Desi nu stim care dintre aceste variante (din care am expus doar cateva exemple) e adevarata, toate imi par ca au ceva in comun. Si anume, mintea e subiectiva, isi creeaza propria lume (chiar si in stare de veghe), si astfel isi creeaza propriul iad sau rai (eventual in colaborare cu alte minti, sau/si cu o realitate obiectiva). (Mintea isi creeaza propriul rai sau iad si in timpul vietii, indiferent daca exista viata dupa moarte sau nu) Pentru a fi libera, ar avea nevoie de ceva. Mintea e mereu intr-o lume imaginara, insa o anumita luciditate ar ajuta-o sa isi dea seama daca lumea aia imaginara ii da feedback (denotand realitate), sau nu. Pentru asta, are nevoie de gandire critica 🙂
Mai aveam ceva in minte. Sunt oameni care se straduiesc sa “dovedeasca stiintific” ca exista un suflet care supravietuieste dupa moarte.
Dar cum poti dovedi ca sufletul ala e indestructibil? In fond, pentru a dovedi ca exista suflet, trebuie sa sufletul sa aiba o natura substantiala, sa interactioneze intr-un fel cu alte obiecte materiale (instrumentele de observatie), chiar daca e o “substanta subtila”. Iar ceea ce are natura substantiala poate fi distrus.
Sa presupunem ca multe lucruri pe care le cred crestinii ar fi adevarate. Sufletul supravietuieste dupa moarte, iar la 40 de zile de la moarte are loc o judecata particulara. Sufletele ajung in rai sau in iad (eventual si in purgatoriu). Mai simplu spus, continua sa existe in niste “lumi” separate complet una de alta, in anumite conditii.
Dupa care urmeaza judecata finala: unele suflete nu se mantuiesc si mor, iar altele sa mantuiesc si continua sa traiasca. Dar nu la nesfarsit, ci doar o vreme. Poate o vreme indelungata, dar la sfarsit mor si ele. In cel mai rau caz, dispar odata cu moartea universului.
Altfel spus, intrebarea mai apasatoare pare sa fie nu “exista viata dupa moarte?” ci “exista viata vesnica?” Fiindca daca moartea nu e sfarsitul, ci doar o amanare a sfarsitului, n-am castigat mare lucru.
@gramo:
Varsta universului fizic ar putea sa nu fie o limita pentru suflet, daca el se duce in alt univers, “spiritual” (sau poate acolo sta mereu, si doar interactioneaza cu cel fizic). In principiu, un univers ar putea avea durata infinita fara a fi prea repetitiv, si sa nu sufere de “bolile mortale” ale universului nostru (moarte termica de exemplu).
Mai e si solutia lui Frank Tipler, a punctului Omega, in care puterea de calcul se inghesuie asimptotic in ultimele secunde de viata ale universului fizic (http://www.edituratehnica.ro/detalii.asp?ID=367).
sigur, discutam doar ipotetic
De cele de mai sus, sintetizez: dupa moartea corpului, sufletul se reintegreaza si el in biosfera Universului, ca si trupul. Apoi, da, inteleg si eu de la crestini ca in biosfera asta exista toate sufletele mai mult sau mai putin maintuite, dar oricum, toate nemuritoare.
Ce nu inteleg de mai sus: daca tot vorbim despre moarte, presupun bine ca “moartea Universului” e luata in discutie in sens nestiintific?
@ liberteen_tango
Banuiesc ca idee ta e ca dupa moarte te reincarnezi in ceva in functie de ce ai facut in viata anterioara,nu este o ipoteza prea credibila pt mine si iti spun si de ce:
Oameni au creeat societatea,oameni au fost lasati sa aleaga cum decurge viata comunitatilor si a predecesorilor lor.Primi oameni,stramosii nostri e logic ca nu aveau problema asta,au fost creati egali si ei au dus mai departe nevoia asta de competitie si avutie.
Sper totusi sa existe un fel de dreptate dupa moarte..
Eu sunt adventista de ziua saptea si nu spun ceea ce sunt pentru ca am aceasta relie ci o spun pentru ca asta cred eu si mi se pare chiar absurd sa mergi in rai dupa ce mori si apoi sa cobori ca sa fii judecat iar daca esti rau platesti pentru pacatele tale, pierind in foc si vazand cum cei buni sunt inaltati la cer, deci cum se intorc in rai….dupa ce tu ai stat cu ei acolo…
in concluzie eu cred ca dupa moarte nu mai stii nimic de tine pana la judecata de apoi