Dupa cum spuneam, mai asteptam o zi-doua sa primim povestiri pentru concursul din weekend. Cand se strang cinci povestiri, ne oprim (si scriem si noi o poveste). 🙂 Deocamdata puteti citi primele doua povestiri:

Motoras zambi

Cand eram bebelus mi se spunea Motoras. Imi spuneau asa pentru ca atunci cand eram fericit torceam ca un motanel. Torceam cand eram alaptat, torceam cand ma uitam la Cartoon Network, torceam cand ma jucam cu animalele moi de plus care vegheau granitele lumii mele.

Dar mama mea observa ca torceam si atunci cand aveam febra si imi baga termometrul in fundulet sa-mi masoare temperatura. “Ce ciudat e Motoras! O fi de la febra!” isi spunea femeia , si imi dadea lui sirop de capsuni pentru bebelusi ca sa-mi scada febra.

Cand am mai crescut, devenisem un nazdravan, orice lucru banal de prin casa devenea jucaria mea. Asa ca parintii ma inchideau deseori intr-un tarc.

Intr-o buna zi, mama uita in tarcul meu un termometru, dupa ce imi masurase febra cu el. Am luat tubuletul de sticla si am inceput sa ma joc cu el, aruncandu-l de colo colo.

Insa ghinion! Termometrul se sparse si mercurul incepu sa se scurga din el pe mainile mele.

M-am speriat, simteam furnicaturi in tot corpul. O ameteala vecina cu extazul ma cuprinse si camera incepu sa se invarta cu mine. Ma gandeam ca avea sa se supere mama pentru ca am spart termometrul, asa ca imi doream sa fiu cat mai departe de locul “faptei”.

Ma lovi cu capul de tavan si observai cu stupoare ca picioarele mele nu mai atingeau covorul persan. Mercurul imi daduse pesemne puteri magice. Eram SuperMotoras! Am inceput sa torc de fericire, ma simteam deosebit, puternic si indraznet.

Vazui pe birou o surubelnita, cu care tata obisnuia sa mestereasca prin casa. Pluti pana deasupra biroului, o luai si incepui sa dezasamblez tarcul care imi fusese pana atunci temnita.

Se pare ca merscurul din termometru imi marise si capacitatile intelectuale. Iti dai seama ce destept eram daca inca imi amintesc toate lucrurile astea!

Dupa ce terminai de dezasamblat tarcul, vrui sa pun surubelnita de-o parte, insa surprinzator aceasta incepu si ea sa pluteasca si sa faca piruete prin aer.

Eram incantat si priveam surubelnita jucausa facand tumbe.
Luai si o perie ce se afla in apropiere si incepui sa mi-o trec prin par.
Buclele mele, asemenea unui rollercoaster in miscare, incepura sa se aranjeze singure in cele mai diverse coafuri:

A la Elvis Presley, Leonardo DiCaprio, Kiss, varul it din familia Adams, etc. Eu levitam si ma priveam in oglinda, incercand sa ghicesc cui apartinea coafura care tocmai se aranja pe capul meu de ingeras.

Pentru ca eram intr-al noualea cer, incepui sa torc mai tare ca niciodata.

Astfel ca mama intra in camera, intrebandu-se ce era cu Motorasul ei drag. Surubelnita se ascunse in spatele cuierului, in timp ce peria incepu sa perie covorul persan.

Mama privea uimita la tarcul dezasamblat, fara a parea sa observe peria sau pe mine. Eu insa pluteam mai departe fara sa-mi mai pese de nimic si torceam fara incetare.

Pe urma am simtit o intepatura in bratul stang. Era un nene in halat alb de vina. Ii spunea mamei ceva despre “intoxicare cu mercur”. “

Motoras zambi. Iubitul sau il imbratisa si ii dadu un sarut pe frunte. Acum nu mai putea sa pluteasca si avea aceeasi freza plictisitoare cu bucle care atarnau inerte pe fruntea inalta. Avea 30 de ani si un singur lucru de care era dependent: barbatii.

[10x, liberteen_tango!]

Termometrul, Peria, Şurubelniţa şi încălzirea globală

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar mai fi povestit, un termometru curajos.

Într-o bună zi termometrul nostru a decis să evadeze din dulapul cu medicamente şi să pornească prin lume pentru a-i avertiza pe oameni cu privire la efectele încălzirii globale.

Aşadar fiind primarul dulapului, a întrunit consiliul general al obiectelor întrebuinţate periodic.

– Dragi tovarăşi, precum bine ştiţi, în ultimii ani încălzirea globală a început să-şi facă simţită prezenţa. Pe oameni îi cunoaştem, sunt iresponsabili şi nepăsători. A venit timpul ca noi, obiectele necuvântătoare din dulap, să acţionăm.

– Ura, Ura!…ovaţionau cârpele de bucătărie.

Dacă ei nu vor să acţioneze, să acţionăm noi, întărâta Termometrul mulţimea, în timp ce mercurul îi urca pe coloană.

– “Nu ne ignoraţi,

Cu noi sunteţi salvaţi!”…strigau pastilele de Nurofen.

– Voi merge în lume şi mă voi arăta oamenilor, temperatura a crescut… mă voi arăta oamenilor cu toate cele 50 de grade ale mele, iar ei vor înţelege!

– Ura , Ura

Arată- le căldura!

– Domnule primar, luă cuvântul Peria, oamenii sunt o rasă greu de convins, o colaborare cu ei va fi relativ dificilă deoarece…

– Nu va exista nici o problemă, o întrerupse Termometrul, dacă vor obiecta, domnul general Şurubelniţă, aici de faţă…

– Prezent, să trăiţi!…salută generalul.

– Cum spuneam, domnul general Şurubelniţă, în cazul unei eventuale obiecţii din partea oamenilor, va acţiona în consecinţă şi le va scoate ochii.

– Dar domnule primar, aceasta nu este o soluţie a problemei pe care încercăm să o soluţionăm, anume încălzirea globală. Un act de acest gen nu va produce decât ostilităţi din partea ambelor tabere, într-o perioadă în care colaborarea este vitală. Şi în plus, dacă le scoateţi ochii, cum vor mai putea vedea temperaturile ridicate înregistrate pe dumneavoastră?

– Perie să taci!…răcni Termometrul.

Auzind argumentele Periei mulţimea începu să murmure.

Simţind cum îi scade autoritatea, primarul Termometru spuse:

– Tovarăşi… vorbele multe sunt fapte puţine, eu zic că a venit vremea să….

Deodată uşa dulapului se deschise şi o mână uriaşă se întinse spre primarul Termometru şi îl înhăţă.

Obiectele fugeau speriate, împiedicându-se unele de altele. Primarul ţipa:

– Ajutor, ajutor!

Mâna trânti cu furie uşa dulapului.

Întunericul se aşternu iarăşi peste împărăţia dulapului. La fel şi tăcerea.

[10x, oana!]