Am citit titlul asta la Zoso (era fara semnul intrebarii) si asa am ajuns sa citim articolul de aici. Mai jos sunt cateva insemnari facute “pe marginea textului”.
“o agendă politică ofensivă” – ce inseamna de fapt asta? exista si “agenda politica defensiva”? asta oare ce inseamna?
“nişte baroni ai presei, autointitulaţi moderatori” – adica? sunt nobili? fac ce vor in emisiunea lor? au prea multa libertate? n-au desfasurator? si cum adica “autointitulati”? s-au angajat singuri in postul de moderator? numai ei isi zic moderatori? nu inteleg decat un lucru, si anume ca autorul crede ca oamenii despre care vorbeste nu sunt cu adevarat moderatori; dar despre cine anume vorbeste?
“se îngrijesc de tâmpirea noastră zilnică, fireşte, cu asentimentul şi concursul nostru” – aici e o ambiguitate sintactica: (1) e firesc sa se ingrijeasca de tampirea noastra zilnica, adica bineinteles ca asta fac; (2) fireste ca ne tampesc cu asentimentul si concursul nostru, n-ar putea sa o faca altfel; probabil ca interpretarea corecta e (2);
dar atunci afirmatia e discutabila; cati oameni isi dau asentimentul sa fie tampiti de emisiunile de la televizor? poti sa-ti dai asentimentul fara sa stii ca faci asta? poti sa-ti dai asentimentul fata de ceva, crezand ca ti-l dai fata de altceva (sa-ti dai asentimentul sa fii informat, dar prin asta sa iti dai asentimentul si sa fii manipulat, de pilda?)
“bunul-simţ, care este egal răspândit în toţi (la naştere)” – hmmm, e greu de crezut ca un nou nascut are bun simt… chiar nu inteleg ce poate sa insemne asta;
“pentru a le obişnui minţile cu faptul că totul e derizoriu, că nu există adevăr şi că orice poate fi demonstrat” – adica sa ne faca sa credem ca nu exista adevar, dar sa ne indoim pana si de chestia asta? si asta in ciuda faptului ca ni se pare, in acelasi timp, ca afirmatia ca nu exista adevar ar putea fi demonstrata? nu mai inteleg nimic.
iar o demonstratie, chiar daca nu e luata intr-un sens foarte strict, se realizeaza prin niste rationamente deductive; or, in majoritatea situatiilor obisnuite, inclusiv atunci cand “facem politica”, noi folosim mai degraba rationamente inductive;
cum ai putea sa-i faci pe oameni sa creada ca afirmatia “Basescu a fost cel mai eficient presedinte roman” (am luat un exemplu la intamplare) ar putea fi demonstrata? din ce adevaruri generale sa fie dedusa?
sau poate autorul vrea sa spuna ca moderatorii emisiunilor televizate vor sa ne tampeasca in asa hal incat sa nu mai distingem intre demonstratii si justificari inductive?
“răstălmăcirea, pas cu pas şi în proporţie de masă” – adica rastalmacirea masiva? si cum adica “pas cu pas”? cum spune interlocutorul ceva, moderatorul ii rastalmaceste imediat cuvintele? despre asta e oare vorba?
“Nu există mai mari duşmani ai educaţiei democratice decât aceşti jurnalişti de televizor, plătiţi regeşte de patronii lor să-şi bată joc de dreptul nostru la informare corectă.” – ce e educatia asta democratica? unde se face? la scoala parca exista niste ore de educatie civica, dar poate nu despre asta e vorba; ar fi ciudat sa crezi ca moderatorii sunt cei mai mari dusmani ai orelor de educatie civica;
pe scurt, nu inteleg din prima afirmatie decat ca jurnalistii de la televizor (poate moderatorii, poate si alti jurnalisti) ar fi niste dusmani ai democratiei; ca trebuie sa ne raportam la ei ca la niste dusmani, cu care suntem in razboi; dar de ce?
sunt niste dusmani ai democratiei fiindca rastalmacesc totul si distorsioneaza si vor sa ne faca sa confundam deductia cu inductia? dar ce are a face dezinformarea cu democratia? chiar daca ar fi adevarat ca “jurnalistii de televizor” dezinformeaza (desi nu s-a oferit nici o justificare pentru afirmatia asta), tot n-ar reiesi de aici ca ei sunt niste dusmani ai democratiei (sau ai educatiei democratice, whatever that means);
si in comunism s-ar fi putut spune ca jurnalistii care dezinformeaza fac rau societatii si, indirect, comunismului; dar asta nu revine decat la un singur lucru: dezinformarea, manipularea s.a. fac rau, indiferent de forma de guvernare in care apar;
iar ultima parte a frazei pare tendentioasa; in ce fel isi bat joc moderatorii de la TV de dreptul nostru la informare? unde e bataia de joc? s-ar putea spune, cel mult, ca oamenii care dezinformeaza (indiferent despre cine ar fi vorba) ne incurca atunci cand vrem sa ne informam corect, ne fac treaba mai grea; dar asta e deja altceva; a-ti bate joc de un drept inseamna, in sens propriu, sa spui ca nu e cu adevarat un drept, sa-l ridiculizezi, sa razi de cei care il revendica s.a.m.d.
Acesta era primul paragraf. Textul nu mi s-a parut prea inteligibil, asa ca mai departe am citit pe sarite. Am inteles, in mare, ca era vorba despre Antena 3 si Realitatea si de cativa moderatori care lucreaza la televiziunile respective (“Badea, Gâdea, Grecu, Stan”). Si ca autorul deplange degradarea jurnalismului romanesc si o pune pe seama acestor persoane.
Intre altele, tot autorul textului spune ca nu mai avem dezbateri (am banuit ca ar fi vorba de discutii rationale, cu argumente), ci instigari, atacuri personale si alte lucruri de felul asta. Si ofera si o explicatie (pe langa cea de la inceput, cu agenda politica): dorinta de a face rating cu orice pret.
Spre sfarsitul textului am inteles ca se spune ca situatia e foarte grava si va avea efecte dezastruoase asupra vietii politice romanesti. Si asupra democratiei (dar n-am inteles prea bine de ce). Nu e propusa insa nici o solutie.
M-am intrebat cum ar percepe un cititor obisnuit textul asta. In lipsa argumentelor, il percepe, probabil, ca pe multe editoriale romanesti in care editorialistul isi exprima o opinie, probabil critica, de obicei suficient de generala si de vaga incat sa nu produca nici o dezbatere autentica. Daca opinia editorialistului coincide cu opinia cititorului si e exprimata cu stil, acesta va citi textul cu satisfactie si il va lauda pe autor. Daca nu coincide, il va injura si ii va atribui, eventual, o agenda politica.
Apoi am aruncat un ochi pe comentarii si am vazut ca asta a fost, intr-adevar, schema pe care au reactionat oamenii.
Probabil ca autorul nu a intentionat asta, dar textul sau a produs acelasi gen de reactii pe care il produc, probabil, si unele dintre emisiunile televizate despre care vorbea in editorial – cititorii au vazut si aici o agenda politica, un atac la adresa unor persoane (moderatorii mentionati in text), o comunicare a unor opinii subiective, lipsite de argumente, care nu pot genera nici o discutie. Acuza de dezinformare n-am intalnit-o in comentarii, dar ar fi fost ciudat sa apara, dat fiind ca articolul nu e informativ.
Sa nu credeti ca am spus toate astea fiindca am avea ceva cu domnul Patapievici. Nu avem nimic, mai ales ca il citim doar ocazional. Si nici n-am dorit sa-i aparam pe moderatorii despre care vorbeste in articol. N-am avea cum sa facem asta, fiindca nu le urmarim emisiunile.
Voiam doar sa facem schimb de impresii de lectura, atata tot. Iar impresia cu care am ramas noi (in mare) e ca nu-i usor sa lupti impotriva degradarii jurnalismului romanesc scriind asa cum scrie domnul Patapievici. Alternativa, dupa Gramo, e sa incerci sa scrii cat mai limpede si mai direct, sa faci afirmatii mai precise, sa le sustii cu argumente, sa iei in considerare obiectiile si sa le raspunzi si asa mai departe.
uite, Gramo, lucrurile stau asa, ingaduie-mi sa-ti explic
de fapt autorul este un detestabil esentialist, filozof cu numele, care nici macar diploma nu are
esentialisti care provin dintr-o anumita scoala, pe care-i uram noi din inima, noi cei care juram doar pe analitica si pe scoala anglo-saxona
si oricum poarta papion
si ca sa demonstram ca e in defect, scoatem fragmente din afirmatiile lui si le faramitam ratiocinant, prefacandu-ne ca nu intelegem, dar ca ne straduim foarte, ca in clasa a noua, la logica pentru debili mintal
toate poarta numele de rea-credinta, gramo. si e ceva asa foarte primar, psihologi, zau, o plictiseala…
compris?
(da, e un atac groaznic ce citesti. de fapt noi avem ceva cu tine, cu scoala analitica, cu universul. n-o lua in seama, e o grava revarsare de ura. nu o aratare a obrazului si un pufnit in ras fata de un copchil inchipuit, cum vreun onest ar putea crede)
Din capul locului, mi se pare ca tot ce scrie HRP despre calitatea jurnalistilor se afla sub semnul unei razbunari personale cauzate de campania a carei victima a fost, impreuna cu ICRNY si Cristi Neagoe. Plus ca editorialele lui HRP nu au avut niciodata o structura argumentativa solida, lucru deloc surprinzator pentru un autor pentru care “Kant nu reprezinta mare lucru in istoria filosofiei”, conform propriilor spuse.
Dar mi se pare ca te-ai legat de niste exprimari absolut irelevante, care nu sunt atat de lipsite de sens: de pilda, o agenda politica poate sa fie ofensiva (=agresiva), fascistii si comunistii fiind exemple foarte bune care imi vin acum in minte, sau poate sa nu fie ofensiva, fara ca asta sa insemne ca este defensiva. Partea cu “autointitulati moderatori” nu mi se pare problematica absolut deloc: multi realizatori adopta masca realizatorului impartial (asta inseamna “moderator” la origine, nu?) si se bat cu pumnii in piept pentru asta, fiind de fapt foarte subiectivi. Problema pe care ai identificat-o mai jos se potriveste aici: atunci cand opiniile personale se regasesc in cele ale autorului, nu numai ca apreciezi articolul ca fiind “genial”, dar il si consideri pe autor “obiectiv”, pentru ca tu insuti te consideri “obiectiv”. Cum ar veni, te “autointitulezi obiectiv”.
Revin: sunt de acord ca articolul nu aduce aproape niciun argument si nu se poate isca o dezbatere pe marginea lui. Dar pe mine ma intriga doua lucruri: ai denumit aceasta postare “un editorial genial?”. Stiu ca titlul e preluat de la Zoso, dar ce inseamna de fapt atributul “genial”? Cand este un articol genial si cand nu este? Din moment ce te intrebi daca este genial editorialul, inseamna ca stii care sunt conditiile pentru ca un editorial sa fie “genial”. In al doilea rand, eu citesc frecvent editoriale din presa straina, unde avem editoriale la fel de putin solide din punct de vedere al argumentelor si tind sa cred ca editorialele politice nu trebuie sa fie riguroase din punct de vedere logic pentru a fi apreciate. Cred, mai degraba, ca dezbaterile cu argumente/contraargumente se potrivesc mai degraba revistelor de tip “Dilema Veche”. De altfel, singur ai spus ca e greu de argumentat ca un om politic este bun, cel mai bun, rau, foarte rau. Si atunci, daca iti lipsesc metodele de validare a argumentelor din aceasta sfera, cum poti pretinde rigoare logica de la opiniile indreptate catre sfera politicului?
“Si nici n-am dorit sa-i aparam pe moderatorii despre care vorbeste in articol. N-am avea cum sa facem asta, fiindca nu le urmarim emisiunile.”
ne le urmaresti emisiunile, dar patapievici n-are argumente.
deci asta e doar o alta jucarie prin care vrei sa te bagi in seama.
e primul articol dezgustator pe care-l citesc aici.
si ultimul, pt. mine cel putin.
Ma gandeam la tema de discutie despre manipularea din mass-media – poate autorul articolului comentat de voi ar fi trebuit sa contribuie.
Dar nu cu acest articol, ci ascultandu-va sfatul, i.e. argumentand mai clar, mai precis si cu afirmatii mai concrete.
Impresia mea de lectura (am citit articolul inainte de a fi citit postul vostru) a fost ca domnul Patapievici probabil ca are o intentie laudabila in spate atunci cand scrie acest articol, i.e. imbunatatirea modului de a face presa la noi in tara.
Dar cred ca am avut impresia asta si fiindca am renuntat din 2000 sa ma mai informez zilnic si mai ales de la TV despre ce mai este nou in viata publica si politica de la noi (ok, ma uit cam o data pe saptamana la stirile TVR1). Am renuntat pe atunci tocmai fiindca mi s-a parut ca nu se face presa de calitate, ca subiectele sunt alese prost de prea multe ori si ca cele de interes pentru mine sunt tratate prost. Acum, citind comentariul vostru, voi spune ca articolul propus la citire e scris pe o tema de interes pentru mine insa ca tema este prost.
scuze, la final am vrut sa spun ca tema articolului este de interes insa modul in care a fost scris articolul este unul prost (nu ma convinge sa explorez in continuare subiectul, nu vine cu argumente etc.)
@wiseguy: si aici as zice ca nu conteaza cum sunt scrise editorialele in alte tari, eu cred ca daca faci asemenea afirmatii pe care apoi le publici, doar daca vrei sa manipulezi intr-un fel sau altul sau doar daca pur si simplu nu intelegi de ce arf fi nevoie sa iti sprijini afirmatiile tari si generalizante, ai o scuza cat de cat legitima fata de tine insuti.
@m: in primul rand, comentariile noastre privesc textul; e deplasat sa sugerezi ca vizeaza persoana si sa “psihologizezi” toata povestea; iar aluzia “il urati pe patapievici fiindca va place filosofia analitica” e de-a dreptul ridicola; aici nu era vorba de nimic filosofic, doar unul dintre cei care scriu aici are treaba cu filosofia, iar disputele de genul “analitici vs. continentali” au murit de mult.
“si ca sa demonstram ca e in defect, scoatem fragmente din afirmatiile lui si le faramitam ratiocinant, prefacandu-ne ca nu intelegem, dar ca ne straduim foarte, ca in clasa a noua, la logica pentru debili mintal” – in clasa a noua se preda logica pentru debili mintal? daca pun o astfel de intrebare, asta inseamna ca ma prefac ca nu inteleg ce ai spus?
obisnuinta de a nu trece peste ce spune cineva cu usurinta, avand impresia ca intelegi, atunci cand nu intelegi cu adevarat ce vrea sa spuna autorul, e o deprindere elementara a gandirii critice; la noi, e drept, formarea unei astfel de deprinderi e descurajata prin reactii de genul “e o rusine sa nu intelegi”, asa ca e, probabil, de asteptat ca oamenii care intalnesc o astfel de lectura critica sa fie suspiciosi.
nelamuririle de mai sus nu sunt insa prefacute, iar sugestia ca ar fi nu se bazeaza pe nimic.
am facut in textul de mai sus cateva afirmatii; doar una dintre ele avea legatura cu “faramitarea ratiocinanta” (whatever that means), si anume aceea ca textul se citeste greu (daca incerci sa il citesti atent si critic); cealalta era ca in text nu se argumenteaza in sprijinul afirmatiilor facute; aceasta era afirmatia mai importanta, dar tu pari sa o fi ignorat.
@wiseguy: cum spuneam si mai sus, noi n-am vorbit despre autorul textului, ci despre text.
“mi se pare ca te-ai legat de niste exprimari absolut irelevante, care nu sunt atat de lipsite de sens” – n-am spus ca ar fi lipsite de sens; doar ca am avut nelamuriri (multumim pentru clarificari, btw); iar ideea era ca textul ar fi putut fi mult mai clar.
Titlul (‘Un articol genial?’) nu l-am ales prea bine, e drept. In fond, nu era vorba aici despre asa ceva. Ceea ce am sustinut era doar ca articolul nu e de natura sa provoace dezbateri rationale, civilizate, cu argumente.
In ce priveste editorialele straine, iata un exemplu. Primul editorial pe care l-am citit azi a fost acesta. Acolo e limpede ce sustine autoarea (“The notion that teenagers are engaging in too much sex is just another myth that adults like to believe about children, Judith Warner writes, because it enables them to ignore real problems.”) si e limpede si pe ce se bazeaza (pe rezultatele cercetarilor unor specialisti in psihologie si sociologie, pe cateva analogii etc.) E un exemplu ales la intamplare. Cum poate reactiona un cititor instruit? Se poate informa, poate pune in discutie analogiile facute in text, poate invoca alte cercetari care ar contrazice unele dintre afirmatiile autoarei s.a.m.d.
“ai spus ca e greu de argumentat ca un om politic este bun, cel mai bun, rau, foarte rau. Si atunci, daca iti lipsesc metodele de validare a argumentelor din aceasta sfera, cum poti pretinde rigoare logica de la opiniile indreptate catre sfera politicului?” – “e greu” nu inseamna “iti lipsesc metodele de validare a argumentelor”; dar se poate discuta rational, cu argumente, despre o multime de subiecte politice, inclusiv despre politicieni (“ar fi X bun sau nu in cutare pozitie de conducere din partid?” e un exemplu); avem un dezacord aici? daca da, putem detalia.
@Andra: reactiile de genul “vrei sa te bagi in seama”, “articol dezgustator”, “n-o sa mai citesc ce scrii” nu sunt la locul lor aici; singurul lucru spus de tine la care putem raspunde este, daca am inteles bine, afirmatia ca nu poti spune ca un text nu e argumentativ daca nu esti familiarizat cu lucrurile despre care vorbeste autorul textului;
Uite un exemplu:
“The Chihuahua has always been popular as a pet for elderly owners and apartment dwellers, so in an era when many breed registrations are declining, the number of Chihuahuas registered annually has increased from 29,860 in 1991 to 38,926 in 1997, an average increase of 1133 registered dogs per year and an overall increase of 30.4 percent. The number is hardly equivalent to the registrations of Labrador Retrievers, the breed with a lock on the number one slot for the past several years, but it has been enough to move the Chihuahua from 16th in popularity to 12th.” (textul e luat de aici)
Pot sa observ ca textul nu e unul argumentativ fara sa ma pricep la caini, fara sa stiu nimic despre rasa Chihuahua (sau despre Labrador Retriever), despre iubitorii de caini s.a.m.d. S-ar putea ca toate afirmatiile facute in text sa fie adevarate, dar nu despre asta e vorba acum.
Lipsa informatiilor ma impiedica sa verific afirmatiile, dar nu ma impiedica sa vad ca nu se sprijina unele pe altele, asa cum se intampla atunci cand cineva isi sustine o opinie cu argumente.
Pot sa observ, de pilda, ca prima afirmatie nu se sprijina pe nici o alta afirmatie din text si ca ar trebui sa fie justificata intr-un fel (probabil prin invocarea unor statistici privitoare la popularitatea raselor de caini, realizate pe o perioada mai lunga de timp).
De asemenea, pot sa vad ca a doua afirmatie nu are cum sa se sprijine pe prima, asa ca “so”, utilizat de obicei pentru a introduce o concluzie, nu indica nici o legatura argumentativa.
Si asa mai departe.
@Ana: Am continuat sa ne gandim la povestea asta. Ne-am intrebat: “Presupunand ca ar avea rost sa-ti exprimi dezacordul fata de opinii neinsotite de argumente, cum ar arata un dezacord ok fata de articol? Ce ar putea spune cel care se afla in dezacord?”
Sa zicem ca ar dori sa spuna ca nu toti moderatorii dezinformeaza si manipuleaza intotdeauna. Pentru asta ar da un exemplu. Ar fi putea fi sigur ca e vorba de un dezacord? Nu i s-ar putea raspunde “Exemplul tau e irelevant, fiindca moderatorul despre care vorbesti tu nu face parte din scoala Badea, Gâdea, Grecu, Stan”?
Sa zicem, atunci, ca ar alege ca exemplu o emisiune televizata a unuia dintre cei de pe lista si ar incerca sa sustina, pe baza unei analize detaliate, ca nu a existat in emisiune nici o incercare de manipulare sau dezinformare. Chiar si in cazul in care i s-ar da dreptate, tot s-ar putea spune “eu vorbeam despre o tendinta a jurnalismului romanesc de o anumita factura, nu despre cazuri izolate”.
Sa zicem ca oponentul ar invoca un studiu sociologic potrivit caruia mai putini spectatori se considera manipulati in prezent decat se considerau in trecut. I s-ar putea spune, poate, ca studiul nu e relevant, intrucat spectatorii “isi dau concursul la manipulare” (sau: “jurnalismul e atat de degradat incat le-a alterat deja constiintele, asa ca ei nu isi mai dau seama ca sunt manipulati”).
S.a.m.d.
“…nelamuririle de mai sus nu sunt insa prefacute, iar sugestia ca ar fi nu se bazeaza pe nimic.”
“Voiam doar sa facem schimb de impresii de lectura, atata tot.” 🙂
– nişte baroni ai presei, autointitulaţi moderatori” – adica? sunt nobili?
– se îngrijesc de tâmpirea noastră zilnică, fireşte, cu asentimentul şi concursul nostru” – aici e o ambiguitate sintactica:
-bunul-simţ, care este egal răspândit în toţi (la naştere)” – hmmm, e greu de crezut ca un nou nascut are bun simt… chiar nu inteleg ce poate sa insemne asta;
-ar fi ciudat sa crezi ca moderatorii sunt cei mai mari dusmani ai orelor de educatie civica;
@Ovidiu: cade in sarcina celui care critica sa isi sustina critica; pana cand asta nu se intampla, nu e nevoie ca opinia criticata sa fie aparata; intr-adevar, ceea ce “spui” tu pare sa revina la “recititi ce ati scris si o sa vedeti ca nu aveti dreptate; e evident!”
iar la asta se poate intotdeauna raspunde: “nu, nu e evident.”
Era vorba de o invitatie adresata celor care citesc acest blog sa facem schimb de impresii de lectura. Cred ca pot accepta acest lucru in masura in care sint convins de onestitatea celui care face invitatia. Adica am de-a face cu un om care a citit un text si doreste sa stie ce am inteles eu din acelasi text. Ati spus in legatura cu “..nişte baroni ai presei, autointitulaţi moderatori” – “adica? sunt nobili?”. Am inteles ca asta este o nelamurire, una dintre nelamuririle legate de acel editorial. Imi este greu sa am un “schimb de impresii de lectura” cu cineva care spune ca are o astfel de nelamurire si, apoi, precizeaza ca nelamuririle nu sint prefacute.
@Ovidiu: nu toata lumea e familiarizata cu expresia “baroni ai presei”, chiar daca aceasta e, poate, un cliseu care apare frecvent in textele jurnalistilor; iar pentru cineva care n-a auzit expresia, sa-i acorzi un titlu nobiliar unei persoane care ti se pare cel putin lipsita de profesionalism suna ciudat.
Complet de acord cu analiza argumentelor. In lipsa argumentelor, pana la urma Patapievici nu difera in mod esential de cei pe care-i critica. Difera tabara politica si, desigur, stilul de exprimare, mai “spalat”. Pana la urma unul dintre mecanismele presei de la noi, urmat de dl Patapievici, esta acesta:
Un lider politic, in cazul de fata Basescu, sustine ceva, desigur fara argumente. Sa luam binecunoscuta teza a “ziaristilor tonomat”, coerenta cu cea a rolului malefic al patronilor din presa (trebuie sa coexiste ambele, pentru ca fara “ziaristi tonomat” patronii “malefici” nu ar mai putea sa dezinformeze). Dupa aceea, vin “jurnalistii responsabili” de tipul dlui Patapievici, care nu fac decat sa reia teza respectiva, de nenumarate ori, fara sa aduca nimic nou in discutie. Articolul dlui Patapievici este din aceasta categorie, e o alta exprimare persuasiva a unor afirmatii a unui lider aflat la putere.
Sunt doua elemente foarte importante care trebuie avute in vedere cand judecam un “demers jurnalistic” de tipul dlui Patapievici:
1.- calitatea argumentatiei – si aici sunt de acord 100% cu remarcile lui Gramo
2.- daca totul nu e decat un fel de comentariu al unei teze a unui lider politic. Personal, privesc cu mare reticenta pe acei jurnalisti care sustin punctul de vedere al unei parti a puterii, cu aerul ca fac o analiza “obiectiva” a actualei “stari de lucruri”. Cei mai in varsta, poate isi aduc aminte de ziarele Azi si Adevarul si de TVR din 1990, care aveau un “demers jurnalistic” fix de felul celui al dlui Patapievici, adica de tipul comentariu/explicitare a afirmatiilor celor de la putere. Si atunci era o mare problema, din punctul de vedere al acestor “jurnalisti” cu ceea ce fostul presedinte Iliescu numea “o anumita parte a presei”, cea care nu ii era favorabila. Si este chiar comic/ironic ca tocmai acei “jurnalisti” care nu ar scrie vreodata ceva cu care care un anumit lider politc cu puteri excesiv de mari la noi sa nu fie de acord, tocmai ei, sa expliciteze teza “ziaristilor tonomat” – fireste cu privire la jurnalistii anti-putere.
Eu cred ca merita atentie jurnalistii care sunt in opozitie fata de putere, indiferent care ar fi aceasta, pentru ca presa are printre rolurile sale si acela de a ne feri de abuzurile puterii politice si, punctul esential intr-adevar, cei care aduc argumente. Dar cantitatea de “jurnalism” (zi de zi ziare, tot timpul emisiuni la TV) nu lasa timp argumentelor. Nu poti sa umpli in fiecare zi nu stiu cate pagini de ziar si sa faci emisiuni zi de zi cu teze argumentate. Poti sa faci in schimb zi de zi opere literare, persuasive, sa intorci cuvintele din condei.
@GG: nu sunt de acord totusi cu ce spui privitor la tipul de jurnalism responsabil practicat de domnul Patapievici. Poti sa fii in dezacord cu tezele sustinute doar prin “intoarcere de condei” si in dezacord cu tipul de expunere de tezelor si totusi, daca ti se pare ca are rost o discutie pe marginea lor si deci ca merita atentia acele teze, poti sa incerci, asa cum incepea gramo mai sus putin, sa il angajezi pe autorul articolului intr-o discutie argumentata. Si mai cred si ca tocmai fiindca acum exista atatea emisiuni si televiziuni, exista in teorie mai mult spatiu si timp pentru argumente. Sigur, ca acum ele nu apar prea des in mass media nu inseamna ca nu se poate schimba situatia.
Dar nu cred ca se poate schimba situatia altfel decat presupunand “intentii bune” si trecand peste eventualele suspiciuni legate de scopul si motivul ce stau in spatele cuvintelor unui anumit jurnalist (in cazul acesta domnul Patapievici). Si astfel de presumptie de nevinovatie trebuie sa aiba loc tocmai fiindca daca te tu angajezi si vrei sa-l angajezi si pe celalalt intr-un demers argumentat ce tinde spre un grad mai mare de obiectivitate.
Sigur, ce spun eu acum este destul de ironic, fiindca trebuie sa acorzi prezumptie de nevinovatie si politicienilor de exemplu – ar trebui sa faci asta si cu Basescu si cu orice alt politician. Dar trebuie sa faci asta pana la proba contrarie si trebuie sa o faci cu buna credinta, altfel se pierde baza discutiei, adica tema de interes public, indiferent de personaje.
(E ciudat, fiindca stim cu totii ce fel de oameni sunt si ce intentii au majoritatea acestor politicieni. Insa cand a fost vorba sa ne exprimam opiniile cu privire la politicienii care ne reprezinta inainte de sarbatori, anumiti politicieni au primit “o a doua (sau a ‘nspea in cazul multora dintre ei) sansa” sa ne reprezinte. Si pana la proba oontrarie (care doar printr-un jurnalism de calitate sau printr-o justitie functionala si independenta poate fi probata), cu acestia ar trebui sa discutam despre temele de interes public.)
@GG: Nu citim constant presa, dar n-am avut impresia ca domnul Basescu a dat tonul in cazul asta. Multa lume deplange calitatea jurnalismului romanesc. Ar fi greu de crezut ca toti oamenii care vorbesc despre asta nu fac altceva decat “sa se puna in slujba lui Basescu”.
Ceea ce ne-am dori noi, totusi, ar fi sa se spuna mai concret in ce consta “degradarea” si sa fie aduse in discutie si niste argumente. Sau niste evidente. De pilda, o monitorizare de presa care ar scoate in evidenta ca un anumit post de televiziune dedica mai multe stiri unui anumit partid decat altor partide ar aduce ceva important in plus fata de simpla afirmatie “patronul postului are o agenda politica”.
Asta pe de o parte. Pe de alta parte, am intalnit multe “plangeri” si putine propuneri de solutii.
@Ana: “Dar trebuie sa faci asta pana la proba contrarie si trebuie sa o faci cu buna credinta, altfel se pierde baza discutiei, adica tema de interes public, indiferent de personaje.” – da, asta credem si noi.