Unu: Asteptam sugestii pentru o tema de discutie pentru saptamana asta (discutiile din seria asta s-au mutat pe forum, dupa cum spuneam), dar n-am primit nici o sugestie, asa ca am apelat la o propunere mai veche.
Iar tema e…
tararam… tararam… tamtam:
relativismul moral (adica niste ceva de genul: binele si raul sunt la fel pentru toti, sau fiecare epoca, societate, cultura are valorile ei si nu putem spune care valori sunt “mai bune”?)
Doi: In ciuda unor zvonuri rauvoitoare care au circulat pe cateva canale oculte ale internetului, rezultatul concursului lansat de Gramo aici nu va fi decis de Gramo-cat (adica n-o sa printam cele 7 texte aflate in competitie si n-o sa i le punem sub bot, asteptand sa vedem pe care pune laba). Rezultatul va fi decis de catre G & Ramo si va fi anuntat pe 1 februarie.
Trei: Gramo a renuntat sa mai scrie pe Bookgames. Pe post de justificare, scuza este ca pe motiv ca din cauza de lipsa de timp, dar nici alti oameni dintre cei care mai contribuiau pe blogul ala n-au mai scris acolo de o mie de ani, deci suntem chit. 🙂 Daca vrea totusi cineva sa-l resusciteze pe bietul blog, e suficient sa ne spuna, si ii dam userul si parola pentru administrare.
p.s.: Imaginea am facut-o pe baza un logo aflat aici.
Vreau sa propun o tema de discutie pentru saptamana viitoare: daca ar trebui sa fie reintrodusa in programa preuniversitara teoria evolutiei. Eu am fost atat de bulversata cand am auzit ca nu se mai studiaza in scolile romanesti, incat mi-a luat o luna sa ma asigur ca nu este doar un zvon ciudat intr-o tara si mai ciudata.
Ok, imi cer scuze ca nu am intrat pe forum pentru discutia privind relativismul moral, dar eu am unele probleme cu forumurile in general… Spun aici deci.
Sa presupunem ca eu vreau sa il ucid pe Gramo-boy. Nu conteaza motivul: sa zicem ca m-am indragostit de Gramo-girl, sint fanatic si cred ca singura posibilitate de a ajunge la ea este sa imi ucid adversarul…
Zis si facut. Incerc sa imi fac rost de un pistol. Lucru dificil, trebuie sa vin cu adeverinta ca sint intreg la cap, eventual martori la cumpararea pistolului, declaratii… greu! Poate imi cumpar o pusca de vinatoare, daca reusesc… Sa zicem ca fac rost, cumva, de o arma de foc.
Bun, al doilea pas ar fi sa ajung la Bucuresti, sa fac rost de adresa si sa ma pun pe asteptat. Iarasi greu, dar nu imposibil. A doua presupozitie (dupa cea cu pistolul) este ca reusesc sa vin la Bucuresti si aflu adresa. Incep pinda.
La un moment dat, ii vad pe Gramo ca ies din bloc (sau din casa). Ii urmaresc, ei merg intr-un parc, se aseaza pe o banca si incep sa se sarute. Vreau sa ochesc, dar nu pot, imi e teama sa nu o omor pe Gramo-girl. Astept incordat. La un moment dat ochesc clar capul lui Gramo-boy, apas pe tragaci si….
Nimic! Ghinionul meu, in momentul in care am apasat pe tragaci o cioara a trecut razant si s-a intersectat cu traiectoria glontului… Cioara a cazut maorta, toata lumea s-a speriat, inclusiv Gramo, care se vor duce sa puna o sesizare la primarie, ca unii oameni fara mila impusca ciori.
Eu imi iau catrafusele, de frica plec in Bolivia, traiesc acolo pina la 90 de ani si mor in liniste.
Intrebare: sint eu un criminal, sau nu?
Problema e complicata. Legal cel putin, atita timp cit nu am omorit pe nimeni, nu sint criminal. Moral, raspunsul depinde de cercetarea intentiei mele. Unii teoreticieni ar spune ca sint un criminal, dar pur si simplu nu mi-a iesit planul.
Dar problema se complica si mai mult, pentru ca se pune urmatoarea intrebare: cit de responsabili sintem noi? Avem oare o libertate totala in actiunile pe care le intreprindem, sau sintem determinati de o mie de lucruri care se pot intimpla in viata noastra? Sa presupunem ca am avut o educatie sanatoasa, in plus ca sint un om normal psihic, cu familie, cu copii – in acest caz, nu as mai avea asemenea ginduri criminale. Dar, daca le am, daca nu sint sanatos psihic, sint eu vinovat de asta? Apoi sa presupunem ca nu mi-as fi putut lua o arma, sau ca nu as fi reusesc sa-mi dibuiesc victima in Bucuresti – iarasi actiunea nu ar fi avut un final macabru. Sint eu, doar pentru acest esec, un om moral?
Ideea este urmatoarea: diferenta intre un criminal (sau un om imoral) si un om normal (sau moral) este foarte subtire. Uneori, aceasta distinctie se bazeaza pe chestiuni care nu depind de noi (sanatatea, posibilitatea de a cumpara o arma sau de a veni in Bucuresti, etc.). Ca atare, se pare ca raspunsul la intrebarea “sintem noi responsabili pentru ceea ce facem?” este greu de gasit.
Discutia este celebra, si a fost purtata intre “greii” filosofiei contemporane: Bernard Williams si Thomas Nagel.
Concluzia discutiei ar fi urmatoarea: teoretic, putem demonstra ca noi nu sintem responsabili de ceea ce facem. O anumita determinare genetica, o anumita educatie, sau simpla insiruire a evenimentelor (toate acestea, lucruri pe care nu le putem controla noi) isi pun amprenta asupra noastra si ne determina actiunile. Ca atare, nu sintem responsabili de ceea ce facem. Practic insa, sintem nevoiti sa postulam responsabilitatea ca premisa, pentru a putea mentine ordinea in societate, pentru a putea face diferenta intre oamenii morali si imorali, intre cei ce merita pedepsiti si cei ce merita laude in comunitate. In consecinta (si aici cei doi autori par sa fie de acord) modul nostru de a gindi moral este unul paradoxal, ba mai mult: gresit – si ar trebui parasit. Ar trebui sa avem un alt mod de a gindi morala, un alt mod de a gindi responsabilitatea. Nici un autor insa (deci nici cei doi mai sus mentionati) nu stiu care ar fi caile pentru a descoperi acest mod nou.
Aici, as vrea sa fac legatura cu o alta idee. Ea ii apartine lui Konrad Lorenz, laureat al premiului Nobel pentru medicina si fiziologie in 1971, parca. El este parintele etologiei comparate, si una din cartile lui extraordinare a fost tradusa si in romana, sub titlul “Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate”. Un capitol se ocupa de legatura dintre avansul cu o viteza uimitoare a tehnologiei si dezvoltarea mecanismelor inhibitoare ale agresivitatii intra-specifice. El da exemplu animalelor. Lupii, de pilda, si-au dezvoltat gheare si colti ca arme de aparare si atac – dar aceasta dezvoltare a avut loc in timp indelungat, si paralel cu ea s-a dezvoltat si instinctul inhibitiei de a folosi aceste arme impotriva semenilor. In consecinta (demonstreaza Lorenz foarte convingator!) apoftegma “homo homini lupus” este o prostie: un lup dintr-o haita nu isi va ataca niciodata un alt semen, un membru al propriei sale haite (lasam la o parte cazurile patologice). Spre deosebire de lupi insa, specia umana are caracteristici proprii. Dezvoltarea tehnologiei (aici, a armelor de distrugere) a luat un asemenea avint, incit nu a putut fi compensata de o dezvoltare pe masura a instinctului inhibator, adica a instinctului de a nu folosi aceste arme impotriva membrilor propriei specii. De aici, tragediile care s-au intimplat in decursul istoriei, si mai ales in secolul XX.
Care ar fi concluzia? Nu stiu… Williams si Nagel ar spune ca morala nu este nici absoluta, nici relativa – ci ca ea este asezata pe premise gresite, sau chiar pe un mod gresit de a gindi. Dar ei insisi recunosc ca nu au o alternativa, un alt mod de a gindi lucrurile din perspectiva morala. Lorenz ar spune, iarasi, ca morala nu este absoluta sau relativa: ea este pur si simplu un rezultat al evolutiei. Si ca atare, ar trebui sa fie “absoluta” pentru specia umana, in sensul ca anumite principii generale se aplica omului pentru simplul fapt ca este om. Pe de alta parte, ea nu poate fi astfel, incit instinctele “morale” si dezvoltarea lor au fost distruse de avansul prea rapid al tehnologiei…
Una peste alta, nu stim daca morala este / ar trebui sa fie absoluta sau relativa. Se pare, din discutiile pe care le-am sumarizat mai sus, ca ar trebui sa ne schimbam radical modul de a concepe morala. Cum? Aici, teoreticienii nu ne ajuta…
Asta cu mecanismele inhibitorii o zicea si Desmond Morris- in “Maimuta goala”; problema e a distantei dintre agresor si victima- that is, ala care arunca o bomba din avion nu poate sa se uite in ochii alora pe care ii omoara; daca ar putea, n-ar mai arunca bomba aia.
@Raluca Hippie: insa eu am tot auzit de oameni care se uita in ochii cellui pe care il omoara si totusi fac asta. Insa eu am inteles ca discutia este despre daca cei care fac asta ar zice ca au facut ceva “bun” sau ceva “rau” si daca raspunsul lor poate fi luat numai in sens relativ sau si in sens absolut.
Deocamdata, din discutia de aici si din cea de pe forum, tot mi se pare ca toata lumea tinde sa discute presupunand intuitiv ca se poate apela la un concept tare de “rau” atunci cand ramanem fara alte argumente pentru a cataloga o anumita actiune. But I could have misread what was being said.
@Andruska: 10x pentru comentariu, dar n-am inteles ce legatura are cu problema relativismului moral; nu era vorba despre faptul ca uneori e greu sa stabilim daca o actiune e morala sau imorala, ci (pe scurt) despre faptul ca aceeasi actiune poate fi considera ok intr-o comunitate de oameni si imorala in alta comunitate.
Interesanta insiruirea comentariilor, dar mi-as permite sa aduc cateva adaugiri, sau pseudo-argumente care probabil ar incinge si mai muilt discutia…
Legat strict de postul lui Gramo, as indrazni sa afirm ca relativismul moral este o realitate si ca ar trebui privit prin prisma colectiva a limitelor si nu a existentei ca subiect. Dpdv logic se poate demonstra cu mare usurinta faptul ca aceasi actiune are consecinte pozitive sau negative in functie de pozitionare.
O alta axioma care mi-a atras atentia este cea a lui Andruska, desi Gramo avea drepta in ceea ce priveste lipsa legaturii cu subiectul postului. Chiar as considera ca merita un post si o dezbatere separata. Spuneam insa ca doar mi-a atras atentia, si nu ca as fi de acord cu concluzia trasa. Si asta deoarece consider ca, nemijlocit, atata timp cat avem posibilitatea de a discerne si mai ales de a alege, atunci avem si responsabilitatea actiunilor noastre. Intradevar, exista multi factori care pot infuenta tot ansamblul, incepand cu instinctul si terminand cu tiparele psihologice. Dar asta nu face ca morala sa fie absoluta sau relativa, sau mai bine spus, face ca morala sa fie si absoluta si relativa in acelasi timp. Si asta pentru ca omul, desi fiinta colectiva, are propriul lui sistem de valori si limite care influenteaza relativismul sau absolutismul moralei.
Evolutia explica doar in parte comportamentul colectiv, dar nu poate explica atitudinea individuala.
Conluzia? Nici una. E una din putinele excceptii in care, indiferent de volumul mare de date stiute, nu poti stabili o concluzie..
@ Gramo: e drept, nu m-am referit la problema conform careia o actiune pate fi ok intr-o comunitate dar nu poate fi ok in alta. Insa faptul ca eu pot fi considerat un om moral sau nu in functie de diverse evenimente (mai mici sau mai mari) tine tot de un anumit tip de relativism. Determinismul moral este invalidat de determinismul ontologic, cum ar veni 🙂
@m4nt13
Problema tocmai asta e: “atitudinea individuala” de care vorbesti este determinata, in opinia unora, de o sumedenie de lucruri, printre care evolutia este doar unul din acesti itemi. Persoanele de care vorbesc spun tocmai asta, ca “responsibility ascriptions” sint inutile in conditiile in care orice gest al nostru este determinat de alte gesturi pe care le-am facut, de educatie, evolutie, etc. Nu spun de acord cu aceasta perspectiva, spun doar ca este una destul de puternica la ora actuala si eu unul as fi foarte bucuros sa-i gasesc contra-argumente solide.
In alta ordine de idei (adica vorbind despre definita relativismului pe care a pus-o Gramo in discutie), as indrazni sa spun ca relativismul nu este o realitate 🙂
Desigur ca exista elemente care pot fi catalogate drept “morale” intr-o comunitate si “imorale” in alta comunitate. Dar la nivel de principii, orice comunitate ar accepta, de pilda, ceea ce englezii numesc “The Golden Rule” – conform careia trebuie sa faci unui individ ceea ce, daca ai fi in locul lui, ai dori sa ti se faca tie.
De asemenea, exista ceea ce David Ross numea “adevaruri prima facie”. Cu alte cuvinte, cam in orice comunitate din lumea asta, faptul ca ai promis ceva constituie un motiv suficient pentru a face acel lucru. Desigur, orice comunitate blameaza nerespectarea unei promisiuni. Si asa mai departe, cred ca am putea sa gasim si alte principii universale.