Sa-i zicem “teribilismul contestatar”. Sau sa nu-i zicem in nici un fel, fiindca n-avem nevoie de etichete. Mai bine va spunem despre ce e vorba. E vorba de indivizii care, atunci cand simt ca majoritatea celorlalti oameni sunt de acord intr-o privinta sau apreciaza ceva, simt nevoia “sa aiba o reactie critica”.
Dar asta nu fiindca ei chiar cred altceva, ci fiindca au ceea ce in limbaj popular s-ar numi “arţag”. Ii gadila renumele de “Gica contra” si fac orice ca sa si-l cultive.
Culmea e ca daca sunt oameni bine informati si inteligenti pot chiar sa produca niste critici interesante. Iar o critica buna trebuie sa fie luata in considerare, indiferent de motivatiile celui care a produs-o.
Dar acum nu despre critici era vorba, ci despre oamenii respectivi. Pana la urma, oamenii astia nu prea au opinii proprii. Intr-un sens, nu au nici coloana vertebrala. Si nu se disting de cei care aproba tot ce li se spune decat prin faptul ca sunt mai incomozi.
Genul asta de teribilism nu are nici o legatura cu o atitudine critica autentica. Chiar daca poate sa produca acelasi rezultat uneori. Destul de rar, de fapt, fiindca de obicei oamenii astia nu fac efortul de a se informa in legatura cu subiectul despre care discuta. N-au de ce, fiindca subiectul nu-i intereseaza cu adevarat. Si nici nu fac efortul de a se gandi mai serios la ceea ce spun, probabil din acelasi motiv.
E important, insa, sa nu-i confundam cu oamenii care nu reactioneaza critic din teribilism, din nevoia de a iesi in evidenta, ci din invidie. Sau cu persoanele bine intentionate care incearca tot timpul sa te faca sa ai retineri, sa-ti iei tot felul de precautii, crezand ca prin asta iti fac un serviciu.
Deci astia sunt oamenii despre care doream sa vorbim. Ce voiam sa spunem despre ei? Ca daca produc in mod accidental o critica serioasa, ceea ce spun merita sa fie luat in considerare. Dar ei insisi, ca persoane, pot fi ignorati fara nici o pierdere pot fi ignorati fara nici o pierdere in contextul relatiilor sociale obisnuite. Noua, cel putin, asa ni se pare.
Fara a intentiona sa fiu “Gica contra” – de data asta nu sint de acord 🙂
In primul rind, din experienta cred ca acolo unde toata lumea este de acord si se complace in aprobarea generala, este nevoie cruciala de un individ care sa prezinte alternative, sa aduca critici. In definitiv, e si mai fun.
In al doilea rind, hai sa presupunem ca aveti dreptate – ca acesti oameni nu au prea multe pareri prorii (desi iarasi nu sint de acord). Eu cred ca intr-o lume in care mai toti avem parerile proprii, de care tinem uneori cu dintii, si pentru care sintem pregatiti sa luptam, un individ cu mai multe intrebari decit opinii este o rara avis. De aici insa si pina la lipsa coloanei vertebrale este mult. Nu rezulta, monser, este un non-sequitur!
Siu, veti spune ca faceti diferenta intre acestia (cei pe care voi ii numiti “persoanele bine intentionate care incearca tot timpul sa te faca sa ai retineri”) si “criticii tip Gica-contra”. De ce neaparat?
Atita timp cit nimic nu e absolut, cit fiecare credinta a noastra e o credinta si doar atit, cred ca e bine sa existe cit mai multe asemenea persoane, care sa ne mai zdruncine din dragile noastre pareri. Mai ales atunci cind, vorba voastra, critica e inteligenta. In definitiv, asemenea oameni, poate tocmai pentru ca nu au prea multe idei in care sa creada orbeste, sint mai toleranti decit noi, astialalti. Stiu, sint enervanti – si pe mine ma enerveaza! Dar sint necesari 🙂
nu mi se par necesari. mi se par superficiali, “a useless pain in the ass.” Subscriu din toată inima la postare, şi la nuanţele descoperite de voi.
Bun. Daca esti un “Gica Contra” care are opinii formate dinainte legate de ceea ce scrieti voi si atunci cand vede un articol isi exprima opinia, nu inseamna ca face asta numai din dorinta de a fi impotriva a ceea ce vede el atunci, pe loc, nu? In orice caz, persoana respectiva nu poate fi acuzata de lipsa de coloana vertebrala.
Si atunci in ce consta “atitudinea critica autentica”, exprimata aici? Nici de lipsa de informare nu cred ca e vorba mereu. Ma gandesc ca eu atunci cand spun ceva care mi se pare chiar deplasat (cum ar fi chestia cu Dan Diaconescu) caut sa expun argumentele care m-au condus la concluzia respectiva.
Desi recunosc ca de multe ori ma trezesc ca nu ma identific perfect cu pozitiile exprimate intr-o discutie sau alta. Sau simt ca ar mai fi ceva semnificativ de adaugat.
La fel, nu inteleg ce inseamna “ei insisi, ca persoane, pot fi ignorati fara nici o pierdere.” In ce context pot fi ignorati?
Si legat de “cine zice, ala este (spus de mine, nu de voi)”: Da, am ceva artag innascut, incerc sa-l temperez.
@Andruska, @The Form: Cateva simptome ale lui “Gica Contra”:
– nu asculta / citeste cu atentie chestia pe care o critica;
– nu se informeaza;
– nu da argumente pentru ceea ce spune;
– isi schimba foarte usor “pozitia critica”, fara sa admita ca si-a schimbat-o;
– nu are un set consistent de opinii;
– nu e consecvent(a) in ceea ce sustine;
Si poate mai sunt si altele. N-am spus ca e usor sa identifici un “Gica Contra”. Poate merita, chiar, sa-ti iei o multime de precautii inainte de a spune despre cineva ca e asa. Dar, in orice caz, asta e personajul generic despre care era vorba aici (si am admis ca uneori un asemenea personaj poate formula critici pertinente, iar atunci conteaza ce se spune, nu cine vorbeste).
Ultima formulare (“pot fi ignorati fara nici o pierdere”) nu era prea grozava, intr-adevar. Poate o varianta mai buna ar fi: N-are rost sa te imprietenesti cu un “Gica Contra”.
In principiu, orice om poate avea o reactie critica interesanta la un moment dat. Dar nu poti sa fii prieten pe bune cu toti oamenii din lume. Poti afla idei si critici interesante, in diferite moduri, si din afara cercului tau de prieteni.
Dar “a fi un Gica Contra” e un defect care lui Gramo i se pare intolerabil la un prieten. Sau la un amic. Intr-o formulare cam lemnoasa, s-ar putea spune: un “Gica Contra” poate fi ignorat fara nici o pierdere in contextul relatiilor sociale obisnuite.
p.s.: O sa facem modificarea asta si in post.
OK, subscriu: n-are rost sa te imprietenesti cu un “Gica Contra”. N-ai avea nimic de invatat si in cel mai rau caz, ai capata aceeasi inconsistenta, ceea ce nu e un lucru bun.
Dar din cand in cand orice om mai spune chestii de “Gica Contra”, fie din cauza de oboseala, fie de diverse substante consumate (legale), stres sau mai stiu eu ce. Poate nu e nici foarte bine sa fim mereu critici fata de persoana respectiva. Fata de replici e ok. Nu toti suntem 100% rationali, dupa cum nu suntem 100% artagosi.
Cred ca problema, (pe langa cea a determinarii caracterului fiecarei faze) din cate reiese si din ultima replica a ta, este de la cat incolo putem numi un om “Gica Contra”. Chiar mi se pare subiectiv.
Faza e ca poti avea o discutie intelectuala (bineinteles, in contradictoriu si eventual destul de aprinsa) fascinanta cu o persoana din asta cu artag innascut, dar intr-o relatie un pic mai lunga, care nu se rezuma doar la “aavea o dezbatere intelectuala” oamenii de genul asta cam ajung sa-ti toace nervii si rabdarea… I know what I’m saying here…
@ Raluca Hippie
Sa nu cadem in alte chestii… Daca o persoana din asta vrea sa-ti toace nervii si rabdarea, o face, daca nu, nu. 😛
OK.. I guess you’re right 🙂
… si daca face asta nu inseamna neaparat ca e cu intentie rea. Poate e doar “the lesser of two evils”. De exemplu, ce e mai bine, “Sa-i toc nervii si rabdarea pana isi strica parerea despre mine” sau “sa fiu dur si poate plange pana dimineata (sau mai rau)”.
I know what I’m saying here, cunoscand cateva cazuri de tip 2. Dar am deviat de la discutie. Asta nu vad cum s-ar aplica pe blog.
Ceea ce poate s-ar aplica in viata in general e faptul ca un artag controlabil nu e neaparat un lucru rau.
Inteleg…
theform: un arţag (fie el şi controlabil, cum l-ai definit tu) mi se pare o formă de a-i face rău celuilalt în mod deliberat. de a-l prost-dispune, de a-l irita, de a-i strica ziua.
Uite, mie nu mi-e greu să ofer atenţie, să cumpănesc argumentele altora, să îi critic constructiv, dacă e cazul, să îi încurajez, dacă merită. iar dacă eu ofer asta, mi se pare revoltător să încerce altul să joace jocuri de orgolii şi de beţe-n roate cu mine.
nu înţeleg de ce unii din voi insistă să apere un astfel de comportament – eu, una, prefer relaţiile constructive. Iar dacă văd că un om e chitit mai degrabă să mă frece la icre decât să creăm situaţii de tip win-win, îi dau eject şi reject urgent.
Perfect, LL, ii dai eject si reject urgent! E exact ceea ce s-ar astepta cineva cu artag controlabil sa primeasca de la cea “artagata”. Cel putin (cred) in cazul la care se refera Raluca Hippie.
Apar cazuri cand si unul, si altul, isi dau seama ca o anumita chestie nu se poate rezolva prin critica de tip constructiv. Si uneori iti dai seama, in urma luarii de sample-uri emotive, ca sa spun asa, ca ai putea face mult rau daca ai fi tu cel care da eject si reject urgent, asa ca folosesti “artagul” ca sa-l determini pe celalt sa-ti dea “eject”. Si e revoltator si-ti pare cumva rau ca faci asta dar uneori nu e destul de revoltator. Pentru ca pur si simplu persoana respectiva e prea optimista si nu-ntelege de vorba rea. Laudabil dealtfel, asa intr-un mod detasat de situatie.
Acum daca voi aveti si alte sugestii legate de cum ar fi trebuit sa procedeze artagosul innascut-dar-controlat ipotetic din exemplul respectiv, va rog scrieti, ca ma intereseaza.
Dar inca o data, nu se rezolva constructiv si nici prin “artagosul face reject urgent.”
M-am repetat. Scuze.
Lorena, te-ai prins tu foarte bine de niste chestii 🙂 Faza e urmatoarea: cand iti propui sa abordezi constructiv o chestie din asta, iar omul de langa tine e chitit “sa te frece la icre” cum zici tu (misto expresia, btw!) o sa vrei, pe de=o parte sa dai eject, pe de alta parte ti se opune un pic sentimentul ala de “bai, am zis ca abordez problema constructiv… let’s try to make it work”. Nu e atat atasament fata de persoana, cat teama de propria inconseventa ceea ce nu te lasa. (I knoow…sunt eu prea optimista 🙂 )
Ce e si mai interesant e ca atunci cand cei doi ajung sa isi dea eject- de comun acord si fara suparare, persoana care a incercat sa abordeze problema constructiv o sa se simta teribil de eliberata… Iti face intr-un fel bine la sufletel constiinta aia de “Bai, eu am incercat, n-am nimic sa-mi reprosez”, nu?
Mai.. chitit, nechitit, recunosti si tu acum ca problema nu putea fi conciliata! Si da, ai recunoscut in alta conversatie asta, sa nu spui ca nu.
Si persoana care incerca “sa te frece la icre” se va simti teribil de eliberata.
Evident, totul e ipotetic. Na!
Plus, daca tu recunosti ca faza cu “stau in ploaie si te astept pana te intorci” ca raspuns la o tentativa cat se poate de evidenta de “dat eject” a fost o lovitura sub centura, recunosc si eu ca a scrie asta aici pe blog este la fel. In plus, nu vad nimic constructiv in raspunsul respectiv, doar ceva disperat.
Dar vorbim de cazuri strict ipotetice.
Si tot daca n-ar fi strict ipotetic, ceea ce ai facut tu prin ce ai scris la January 24, 2009 at 6:07 pm ar fi un atac la persoana. Subtil, ce-i adevarat.:P
Deci e totul ipotetic si am deviat fara rost sau nu e totul ipotetic si suntem amandoi vinovati ca ne “injuram” intelectualiceste de vreo 25 de ore?
Păi să judecăm logic. Dacă individul nu cooperează cu tine, şi nu puteţi construi nimic împreună – tu nu ai decât de pierdut dacă investeşti idei, resurse, răbdare într-o relaţie dezechilibrată, fie ea profesională, personală, amicală sau bloggeristică (sau de orice alt tip.) Nu e nimic disperat în asta, totul e extrem de pragmatic.
Eu sunt un om orientat spre performanţe. Ale mele sau ale altora. Nu caut decât oameni care vor acelaşi lucru.
Şi nu mă deranjează că nu om al cărui scop în viaţă este să-i streseze pe alţii rânjeşte satisfăcut în urma mea: “Nu mi-a rezistat!”, pentru că nu am de ce să investesc energie în aşa ceva. Prefer să scriu sau să traduc o carte, să mă duc la un casting sau să beau o cafea cu o persoană cu care pot comunica armonios şi constructiv.
@ the form: tu chiar ai luat in serios chestia asta? Si n-a fost tocmai asa cum zici tu, dar ma rog… let’s better end this conversation. About what I said at 6: pm: I said it wasn’t personal, but if you absolutely *want* to take it that way…
@ lorena: ai foarte, foarte mare dreptate
îmi place că ăsta e un subiect la care dezbat de zor trei vizitatori şi atât 😆 gazdele ne-au lăsat de mult pe arătură, alţii nu zic nimic, dar noi o ţinem aşa, netulburaţi de nimic şi nimeni 😀
@LL: Haha, pai asta e situatia ideala. Cea in care poti sa discuti fara nici un stres, intr-o atmosfera ok, uitand ca exista o “gazda”. 🙂
Chiar ca 🙂 No stress, right? 🙂
@ Lorena (1)
E perfect logic. Si eu gandesc la fel. Doar ca uneori, foarte rar, ma gandesc “mai, daca acum “the other” isi va face cine stie ce pocinog?” Mai ales atunci cand e vorba de o persoana de care chiar ar fi nevoie. Nu mie ci lumii in general. Pur si simplu e nevoie de mai multi oameni ca (sa zicem) “Raluca”: participanti la tot felul de actiuni umanitare si in general preocupati de a face ziua buna celor din jur.
@Raluca Hippie
3 replici ale tale:
“in legatura cu comentariul ala p care l-am lasat p blog la Gramo”
“it wasn’t *personal*”
“OK…maybe a little ;;)”
Hm 😛
@gramo
Aha. You’re really getting a kick out of this, aren’t you? :)))
Raluca se pare ca s-a retras din discutie. 🙁
Pacat, chiar nu tin mereu sa arat ca am dreptate. Dar chiar si cand am, si cand nu am, si mi se arata acest lucru, imi plac discutiile “cu stomac”, in contradictoriu. Mi se pare ca ori eu ies mai bun din ele, ori persoana cu care vorbesc.
Well…eu ti-am zis ca nu mi se pare in regul;a felul in care te porti tu acum… but well, if you think it’s ok ti hurt people just to make a point, eu nu mai am ce sa zic