A fost odata un carnacior vegetal. Dar n-o sa va povestesc mai multe despre el, fiindca daca v-as spune cum se simtea el printre ceilalti carnaciori facuti din carne de pui si de curcan, probabil ca v-ati inchipui ca e vorba despre o parabola si ca vreau de fapt sa vorbesc despre minoritati si inadaptare si asa mai departe.

Carnaciorul ii apartinea unui domn batran pe nume Scriabin (da, il chema la fel ca pe marele compozitor simbolist rus). Domnul Scriabin locuia la tara, dar carnaciorul se afla in locuinta sa de la oras. Era insa un lucru remarcabil la domnul Scriabin si despre acest lucru vreau sa va spun cate ceva.

Pe scurt, domnul Scriabin crestea, de vreo 30 de ani, vaci. Si le iubea foarte mult. Platonic, bineinteles. Iarna isi facea mereu griji. Se ducea in grajd, le invelea cu vreo paturica, le povestea intamplari de pe vremea cand tatal dansului lupta pe front.

Cel mai mult se ingrijora insa ca vacile ar putea ingheta de frig. Daca ar fi putut, le-ar fi construit niste calorifere in grajd, dar nu putea. Si nefiind un om crescut la tara, nu se putea gandi la alt mijloc de incalzire.

Pana la urma, fiindca nu vreau sa lungesc prea mult povestea, domnul Scriabin a reusit sa cultive niste calorifere. Punea samanta in pamant, langa peretele grajdului, si din ea crestea o frumusete de calorifer pe ulei.

Vacutele o duceau foarte bine si uneori venea la el si cate o femeie din sat si-i spunea: “Domnu’ Scriabin, n-aveti sa-mi dati si mie un ghiveci cu un calorifer mai micut, sa-l duc acasa? Va rog frumos, mi-s copiii vineti de frig!”

Iar dansul se ducea si lua un ghiveci din sopron si i-l dadea. Caloriferele nu rezistau mult. Primavara se uscau, dar era ok, fiindca domnul Scriabin avea destul seminte si pentru iarna urmatoare si asa mai departe.

Vacutele erau foarte fericite si de fapt toata lumea din sat era foarte fericita. Lucrurile mergeau asa an dupa an, iar in locuinta de la oras a domnului Scriabin se adunau panzele de paianjen. Carnaciorii cumparati de doamna menajera se stricau si ajungeau la gunoi.

Si asta este toata povestea.

p.s.: Care credeti ca e morala, copii? 🙂