Rezumatul episoadelor precedente: Am pornit impreuna cu Aristotel intr-o calatorie la capatul careia ar trebui sa intelegem care este sensul vietii. Pe harta lui Aristotel destinatia e Insula fericirii. Dar pentru el un om fericit nu e un om care se simte foarte bine, care se bucura de tot felul de placeri sau experiente interesante. Un om fericit e cel care isi implineste potentialul sau de om, adica ajunge sa aiba tot felul de calitati, pe care le invata, le transforma in deprinderi si chiar le foloseste.

Pana acum a fost vorba in principal despre calitatile etice ale unui astfel de om. Am descoperit ca acestea sunt niste deprinderi care au legatura cu actiunile noastre. Si am gasit si o busola dupa care se ne putem ghida in toate situatiile – trebuie sa cautam in toate actiunile masura justa, evitand excesele si insuficientele.

Dupa ce ne-am uitat la diferite calitati de felul acesta (curajul, cumpatarea, generozitatea, aspiratia spre onoare, blandetea, amabilitatea s.a.; pe una dintre ele – dreptatea – chiar am studiat-o la microscop) am traversat pe un alt continent, cel al calitatilor intelectuale. Pentru a le intelege mai bine, Aristotel ne-a pus sa ne uitam la acea parte a sufletului care e responsabila de gandirea rationala si de cunoastere.

De fapt e vorba despre doua parti ale sufletului. Pe una o folosim atunci cand suntem pe taramul opiniilor si argumentam pro si contra si luam decizii, iar pe cealalata o folosim atunci cand suntem pe taramul stiintei si cautam sa cunoastem lucruri certe si principii ale naturii s.a.m.d.

Ambele parti, zice totusi Aristotel, au legatura cu adevarul (probabil pentru el si cineva care doreste sa ia “decizia corecta” cauta tot adevarul). Iar oamenii au la dispozitie 5 puteri (sau 5 drumuri) pentru a urmari adevarul: arta, stiinta, intelepciunea practica, intelepciunea speculativa si intelectul intuitiv.

In mare, cam asta s-a intamplat pana acum. Ceea ce trebuie sa facem in continuare, daca l-am inteles bine pe Aristotel, e sa ne uitam la aceste 5 chestii si sa vedem cum putem sa ne dezvoltam niste calitati (sau virtuti) in cazul fiecareia dintre ele.

Adica sa raspundem la intrebari de genul: “Care sunt virtutile artistice (sau ale artistului bun)?, “Care sunt virtutile stiintifice (sau ale omului de stiinta bun)?”, “Care sunt virtutile intelepciunii practice?” s.a.m.d.

Aristotel crede ca am putea gasi raspunsurile doar daca am cunoaste principiile artei, stiintei s.a.m.d. Asa ca acum problema este “Dar cum am putea gasi aceste principii?”

Asa am inteles ceea ce spune in capitolul VI. Acolo ar fi vorba despre asta. Nu avem decat 5 moduri prin care sa putem gasi adevarul. Iar atunci cand vrem sa stim care sunt principiile stiintei noi vrem sa stim care sunt principiile adevarate. Deci trebuie sa folosim aceleasi 5 moduri. Dar pe care dintre ele le putem folosi?

Nu putem gasi principiile stiintei nici prin arta, nici prin stiinta, nici prin intelepciune practica si nici prin intelepciune speculativa, zice Aristotel (e interesant de vazut de ce nu, pentru fiecare caz in parte). Asa ca ne ramane intelectul intuitiv.

Adica trebuie sa ne gandim la stiinta si la arta si la celelalte si sa intuim direct care sunt principiile lor.

In capitolul VII Aristotel vorbeste despre diferenta dintre intelepciunea practica si intelepciunea speculativa, dar nu cred ca pentru el filosofia se reduce la intelepciune speculativa. Filosoful foloseste intelectul intuitiv (sau intuitia intelectuala) pentru a avea acces direct la principii, dupa care foloseste intelepciunea speculativa pentru a deduce tot felul de consecinte din principiile respective.

Ce spune mi s-a parut destul de limpede, dar cateva afirmatii pe care le face acolo mi s-au parut interesante. Cred ca s-ar putea discuta pe marginea lor:

“ar fi absurd sa atribuim politicii sau intelepciunii practice rangul de stiinta suprema, din moment ce omul nu detine locul suprem in univers”

“chiar si unor specii de animale li se atribuie intelepciunea practica, si anume celor care, in privinta propriei lor vieti, manifesta o facultate de prevedere”

“Cat despre argumentul superioritatii omului fata de celelalte specii animale …” (sublinierea e facuta de Gramo; reiese ca oamenii sunt o specie de animale; era Aristotel evolutionist? 🙂 )

“domeniul actiunii este cel al cazurilor particulare” – neaparat?

Si as mai avea cateva intrebari: de ce pune Aristotel pe aceeasi lista facultati (intelepciunea practica, speculativa, intuitia intelectuala) si domenii ale culturii (stiinta, arta)? cum se leaga VII de VI? ce urmareste pana la urma Aristotel aici? de ce nu ne spune care sunt virtutile dianoetice?

Dar poate lucrurile se vor limpezi mai bine mai incolo. 🙂