Il puteti citi aici. Are legatura cu posturile astea:

• Azi m-am gandit la urmatoarea lista de actiuni si la felul cum se insiruie ele
• You shouldn’t read this!
• Offf, iar o sa va plictisiti!

Si cu insemnarile urmatoare, care n-au mai fost postate aici din motive evidente. 🙂

20 iunie 2008

pot sa ma straduiesc sa arunc o hartiuta in cosul de gunoi sau sa fac in asa fel incat, oriunde as arunca hartiuta, ea sa nu pice altundeva decat in cosul de gunoi (astup toate celelalte gauri, asez niste piste/toboganuri etc.); a doua actiune poate nu e doar actiunea de a evita ca hartia sa pice in alta parte, dar seamana, in orice caz, cu “descrirea negativa” unei incaperi – vorbesc despre lucrurile care nu sunt acolo.

actiunile se pot conjuga – se si vorbeste in felul asta;

pot exista actiuni colective? probabil ca da; o actiune colectiva, in orice caz, e altceva decat o actiune universala; spalatul pe dinti e o actiune universala, putem vorbi despre ea si independent de particularitatile subiective ale celui care o realizeaza, dar nu este o actiune colectiva; nu ne spalam pe dinti impreuna;

daca il rog pe unul dintre cei de fata sa-mi imprumute o suma de bani, asta e o actiune disjunctiva?

dar daca rog pe cineva sa imi dea un sfat… pot sa ii rog pe cei de fata sa-mi dea un sfat; e ok daca imi raspunde unul dintre ei, dar e ok si daca imi raspund mai multi – asta seamana cu disjunctia neexclusiva;

e limpede ca oamenii pot actiona rational sau irational – dar de obicei despre asta se vorbeste in termeni de adecvare a ratiunilor la scopul urmarit; sau se vorbeaste despre temeiuri pentru actiuni; dar felul asta de a vorbi e intr-un fel impropriu – justific de obicei altceva, nu actiunea; justific afirmatia ca actiunea respectiva (pe care o pot si descrie) a fost potrivita, rezonabila, necesara etc.

exista, in schimb, reguli care privesc o anumita inlantuire a actiunilor insele; de pilda, regula care imi spune ca dupa ce imi iau la revedere (o actiune) trebuie sa plec (o alta actiune); iar aceasta nu e o regula de politete;

rezonabil este sa plec dupa ce mi-am luat la revedere; desigur ca pot sa nu plec; nu exista nici o constrangere cauzala aici; totusi, a-ti lua ramas bun nu inseamna a promite ca o sa pleci; ramasul bun nu e o promisiune; “la revedere” nu contine, propriu-zis, nici macar promisiunea unei revederi;

ma duc la bucatarie si aduc un pahar cu apa; dar paharul respectiv l-am avut cu mine de la bun inceput; m-am dus cu el la bucatarie (era plin cu apa) si m-am intors de acolo; a te duce la bucatarie si a aduce un pahar cu apa nu se compun, in cazul asta, asa cum ne-am astepta;

ma incurca tot timpul faptul ca vreau sa vorbesc despre actiuni, nu despre descrieri ale actiunilor;

1 iulie 2008

relatia dintre actiuni nu e o relatie de implicatie logica; e vorba despre actiuni, nu de propozitii; dar nu e vazuta nici ca o relatie cauzala; e un alt tip de relatie;

inca nu inteleg ce pot fi actiunile conditionale; nu vad nici un “daca … atunci” intr-o actiune;

un om poate sa joace la loto sau sa castige la loto; astea pot fi vazute ca doua actiuni diferite; dar el ar putea sa faca exact aceleasi lucruri; completeaza aceleasi numere pe bilet, plateste, urmareste extragerea etc. sunt doua universuri paralele – intr-unul pierde, deci tot ce a facut a fost sa joace la loto; in altul castiga – deci actiunea pe care a facut-o a fost (ar spune unii) sa castige la loto; rezultatele actiunii intra uneori in descrierea actiunii;

alteori scopul actiunii intra in descrierea actiunii – v. actiunea de a merge la scoala;

ce e esential (so to speak) pentru o actiune? trebuie sa faci ceva intr-un mod constient, cu o anumita intentie (urmarind un anumit scop), iar ceea ce faci sa aiba cel putin un efect observabil; poate nu cel intentionat – putem spune ca o actiune esuata e tot o actiune;

cum se compun actiuni mai mici in actiuni mai mari? v. a deschide usa + a pasi in camera + a inchide usa dupa tine = a intra intr-o incapere cu usa;

a avea in vedere un anumit efect /vs./ a urmari un anumit efect

11 iulie 2008

actiuni care se inlantuie pentru a realiza acelasi scop /vs./ actiuni care se inlantuie desi fiecare vizeaza scopuri diferite

care e “actiunea cea mai simpla”?

argumentarea poate fi comparata cu alte actiuni: vreau sa conving – vreau sa umplu o sticla cu apa; aduc argumente – aduc apa de mai multe ori intr-un pahar si o torn in sticla;

actiunile pot fi facute in maniere diferite – exista mai multe moduri de a da cu banul, de pilda; sau de a-ti lua ramas bun (chiar spunand acelasi lucru, dar pe tonuri diferite, cu o expresie faciala diferita etc.); si propozitiile pot fi rostite in maniere diferite; cand fac logica traditionala ignor cu totul manierele diferite in care sunt rostite propozitiile; pastrez din ele ceea ce mi se pare esential; dar vezi: words are pegs to hang intonations on

daca nu gasesc echivalentul conditionalului la nivelul actiunilor, poate nu e nimic de gasit;

argumentare – vezi tehnica eliminarii alternativelor; exista ceva asemanator in cazul altor actiuni? pot sa incerc mai multe drumuri inainte sa gasesc drumul bun; cu un copil as putea sa fac asta ca sa-i arat care e drumul bun, desi eu stiu dinainte care e;

exemple – vezi chestia lui wittgenstein cu desenul unei anumite posturi pe care i-o arat cuiva, dupa care ii spun “evita sa iei postura asta”; a nega /vs./ a evita – a nega o propozitie nu inseamna, totusi, a evita sa o afirmi;

reducere la absurd – fac ca tine si iti arat ca nu iese nimic;

cand argumentez vreau sa te conving de ceva, sa iti arat ceva, sa te fac sa accepti o anumita opine (sau, cel putin, sa ne punem de acord); reducerea la absurd functioneaza asa – suntem in competitie, tu propui ceva, eu altceva; eu accept, cu titlu provizoriu, propunerea ta, dupa care iti arat ca din ea reiese ceva contradictoriu (sau ca ea nu poate duce la realizarea scopului pe care il urmarim amandoi, daca e vorba de o teza actionala, desi asta se indeparteaza de metoda propriu-zisa a reducerii la absurd); cum stau lucrurile in cazul altor actiuni, unde nu e vorba de opinii, argumentare s.a.m.d.?

a sti nu este o actiune – poate fi doar scopul unor actiuni; a convinge poate fi o actiune, dar nu si un act de vorbire

dar este “a intentiona sa faci X” o actiune? daca sunt trist, nu actionez, ci sunt afectat – asa se spune uneori; as putea spune “mi-a venit sa ma spal pe dinti” si ar fi cam la fel; intentia de a te spala pe dinti ar fi ca si tristetea – o afectare;

conditionalul: daca as avea un scaunel, atunci as putea lua cartea din biblioteca; daca faci foc, atunci iese fum; daca tipa, atunci il doare; daca trompeta suna asa, atunci urmeaza atacul; daca apa este incalzita la 100 de grade Celsius, atunci fierbe; daca X e un bun politician, atunci eu sunt papa de la Roma;

doresc sa A
cred ca daca B, atunci A (sau cred ca A doar daca B)
———-
sper ca B

as putea spune: daca imi exprim dorinta ca A sa se petreaca si opinez ca B este o conditie necesara pentru A, atunci trebuie sa imi exprim speranta ca B o sa se petreaca (sau daca nu o fac, e ca si cand as fi facut-o, oricum) -> dar atunci, e ca si cand a-ti exprima speranta ca B o sa se petreaca (sau a spera ca B o sa se petreaca) e o presupozitie pentru a opina ca B e o conditie necesara pentru A, in conditiile in care ti-ai exprimat dorinta ca A sa se petreaca (dar pot dori ca A sa se petreaca fara sa-mi exprim dorinta asta);

30 iulie 2008

probleme:
– actiunile sunt mai mult sau mai putin reusite, propozitiile sunt T sau F
– succesiunile de actiuni par sa fie rationale atunci cand vizeaza acelasi scop ultim (iti iei ramas bun pentru a pleca), dintr-o propozitie pot fi inferate diverse alte propozitii, sirul nu e convergent
– de ce sa nu consideram actiunile facute anterior ca facand parte din contextul realizarii unei noi actiuni si sa o judecam pe aceasta separat?
– etc.

plecarea e o conditie necesara pentru luarea ramasului bun; e ca si cand as spune “imi iau ramas bun doar daca plec”; asta daca sunt in planul descrierii actiunilor, dar eu vreau sa spun ca e vorba chiar de o relatie intre actiuni; pot pleca si fara sa-mi iau ramas bun;

la fel, s-ar putea spune ca are sens sa apas pe butonul manetei de frana doar daca dupa aia trag in sus de maneta; dar nu pot trage in sus de maneta fara sa apas pe buton – e ca si cand as avea un soi de biconditional; totusi, relatiile nu sunt de acelasi tip; prima conditionare e de un fel, a doua de alt fel;

tot la probleme:
– exista mai multe feluri in care pot realiza o actiune; relatia de implicatie logica are insa un caracter necesar;
– aceeasi actiune poate fi realizata in mai multe maniere diferite vs. o propozitie e o propozitie

a desena o casa, a picta o casa, a construi o casa vs. a informa ca p, a avertiza ca p, a face in asa fel incat p sa fie adevarata (v si a construi macheta unei case)

succesiune temporala vs. succesiune logica; nu pot trage maneta inainte sa apas butonul; dar pot, uneori, sa-mi iau ramas bun dupa ce am plecat;

diferenta dintre implicatii logice si presupozitii: a intentiona sa iti tii promisiunea e o presupozitie a promisiunii; dar a intentiona ceva nu e o actiune (sau nu pare sa fie); a rosti promisiunea e o presupozitie a actiunii de a promite?

compara cu: a opina ca iti poti tine promisiunea ca p (nu neaparat public) e o presupozitie a actiunii de a promite ca p;

actiunea de a rosti o anumita propozitie nu esuaza daca nu ofer temeiuri pentru ea; esueaza actiunea de a convinge pe cineva de acceptabilitatea propozitiei rostite;

a convinge nu e un act de vorbire; dar noi numim uneori actiuni vorbind despre efectele lor; vezi a stropi focul cu apa vs. a stinge focul;

iar daca e important scopul actiunilor, iar scopurile se realizeaza prin interactiuni cauzale, nu revine la asta, pana la urma, insiruirea actiunilor, la niste lanturi cauzale? (vezi si problema de dinainte, cu timpul)

e frumos afara se descompune in afara nu ploua, nu bate vantul puternic s.a.
beau ceai se descompune in duc cana la buze, sorb din ceai s.a.
aici nu e vorba despre relatii logice, ci despre chestiuni “semantice”

sa luam un caz simplu:
urmaresc sa te conving ca decanul e in facultate – asta e scopul pe care il urmaresc; pentru a-l atinge realizez mai multe actiuni:
– afirm ca masina e in facultate
– iti arat o masina din parcare
– sustin ca masina e a decanului
– resping ideea ca decanul si-ar putea lasa masina in parcare si sa plece acasa pe jos
– precizez ca “e in facultate” inseamna “e in cladire sau primprejur”

acum, sigur ca as putea sa te conving si altfel (as putea, de pilda, sa te duc si sa ti-l arat, daca as sti unde este; sau as putea sa afirm ca l-am vazut acum o secunda intrand in secretariat; sau sa iti dau asigurari ca il gasesti la decanat, bazandu-ma pe increderea pe care mi-o acorzi; s.a.m.d.)

unele dintre actiuni as putea sa nu le fac, sau as putea sa le fac pe altele; acum sa ne uitam la felul in care vede logicianul traditional toata povestea:

decanul e in facultate e teza argumentarii; aceasta e sustinuta de urmatoarele propozitii:
– in parcarea de langa facultate se afla o masina
– masina aceea este a decanului
– decanul nu pleaca acasa de la facultate fara sa-si ia masina
– daca decanul nu a plecat acasa, atunci el este in facultate (in cladire sau prin imprejurimi)

s-ar mai putea spune ca aici exista si propozitie care e presupusa, fara sa fie formulata explicit: daca in parcare se afla masina decanului, atunci decanul a venit la facultate cu masina (sau ceva de genul asta, ideea e ca nu se poate sa fi venit altcineva la facultate cu masina decanului si el sa nu fie in facultate)

si acum schema:
decanul e in facultate pentru ca
(1) el a venit cu masina la facultate
(2) el nu a plecat acasa de la facultate
(3) daca nu a plecat acasa, atunci este prin imprejurimi
(4) daca esti prin imprejurimile facultatii, atunci se considera ca esti in facultate

(1) se sprijina pe:
(5) in parcare se afla o masina
(6) masina e a decanului
(7) presupozitia ca nimeni altcineva decat decanul nu vine la facultate cu masina decanului

(2) se sprijina pe:
(5) si (6), impreuna cu:
(8) decanul nu pleaca de la facultate fara masina

s-ar mai putea adauga:
(5) si (6) impreuna implica, de fapt:
(9) masina decanului e in parcarea de langa facultate

lucrurile mai pot fi detaliate; pot formaliza apoi argumentul etc. in fine, nu e foarte important.

dar uneori pot sa-ti arat, pur si simplu, masina; tu spui: “cred ca decanul e in concediu, probabil nu mai vine pe la facultate”; eu spun: “pai, masina aia de acolo e a lui”; tu ai putea replica, dar uneori te-as putea convinge asa;

acum, logicianul vrea sa spuna ca daca te conving aratandu-ti masina decanului atunci rationamentul pe care il facem amandoi e asemanator, poate, cu rationamentul de mai sus;

uneori, pentru a obtine o cana de cafea, tot ce fac e sa introduc o fisa intr-un aparat; dar si atunci e incalzita apa, e rasnita cafeaua s.a.

dar nu mai spun ca eu fac actiunile respective; uneori spun ca spal rufe, chiar daca le spal la masina de spalat, adica nu eu incalzesc apa, nu eu frec rufele, nu eu le clatesc s.a.m.d. (dar toate astea se petrec);

iar acum vine diferenta: s-ar putea inventa o alta metoda de spalat rufele – una care sa nu mai presupuna incalzitul apei, frecatul rufelor, uscatul s.a. sigur, poate n-am mai numi chestia respectiva “spalat”; dar sa presupunem ca am numi-o; in cazul asta, am spala rufele altfel; am spala rufele apasand pe un buton al masinii de spalat, dar poate n-am mai folosi apa, masina n-ar mai usca rufele etc.

in schimb, daca vreau sa te conving ca decanul e in facultate aratandu-ti ca masina lui e in parcare (apasand pe buton), atunci rationamentele subiacente sunt cele de mai sus; nu s-ar putea inventa alte rationamente;

4 august 2008

o alta problema: relatiile logice sunt topic neutral (asa sunt considerate; sigur, nimeni nu stie prea bine ce inseamna topic neutral) – insiruirile actiunilor nu par sa fie topic neutral – de vreme ce atingerea scopului propus presupune manuirea anumitor obiecte cu proprietati specifice;

stiu ca pot sa raspund la asta; de pilda, atunci cand facem anumite actiuni rationale, in sens traditional, apelam la anumite tipuri de rationamente; in argumentare folosim anumite rationamente, dar pe altele nu le folosim; la fel atunci cand cautam explicatii pentru fenomene fizice si pentru procese sociale s.a.m.d.

problema in logica este ca ne concentram asupra anumitor cuvinte – constantele logice: si, sau, daca atunci, toti, unii, nu; in cazul actelor de vorbire, de pilda, sunt alte cuvinte importante: a promite, a ruga, a avertiza, a felicita, a marturisi s.a.m.d.

dar cand spun “nu iti promit nimic, insa pana la sfarsitul saptamanii vei avea banii inapoi”?

cum scap de aparenta ca in cazul insiruirii actiunilor e vorba, de fapt, de relatii cauzale? in fond, asa cum vorbeste Aristotel de cauze finale, despre asta este si vorba – scopul e cauza prima, apoi vine actiunea care duce la implinirea scopului, apoi cele care fac posibila aceasta actiune si asa mai departe.

efectul se produce numai daca e prezenta cauza; nu e posibil sa am efectul A si sa lipseasca B (cauza); nu e posibil sa ploua fara sa fie nori pe cer; daca ploua, atunci sunt nori pe cer; ploua; deci sunt nori pe cer; cum functioneaza lucrurile aici?

prima propozitie exprima o relatie cauzala, dar inferenta de la ea si observatia ca ploua la ideea ca sunt nori pe cer (idee de care pot fi sigur fara sa privesc cerul) este o inferenta logica;

pe baza cunoasterii unei relatii cauzale si a observarii efectului inferez cauza; cum stau lucrurile in cazul actiunilor; fac o anumita actiune fiindca stiu (sau cred) ca ea este presupusa in realizarea unei alte actiuni pe care trebuie sa o fac pentru a-mi atinge scopul (asa rationez uneori la sokoban – iar acolo nu e vorba neaparat de relatii cauzale, ci de reguli, pur si simplu)

important: si atunci cand fac exercitii de deductie naturala ceea ce fac, pana la urma, e o succesiune de actiuni; fiecare actiune consta in scrierea unor simboluri; iar ordinea in care le scriu e interesanta – uneori incep cu sirul de simboluri pe care trebuie sa-l obtin si merg de jos in sus; alteori de sus in jos;

16 august 2008

am doua probleme acum; prima este ca insiruirea actiunilor nu pare sa aiba un caracter necesar, in timp ce insiruirea logica a propozitiilor pare sa aiba un caracter necesar; asta poate fi depasita, probabil, vorbind despre utilizarea ratiunii in argumentare sau in formularea de explicatii s.a. – aici rostirea anumitor propozitii (realizarea unor acte de vorbire) nu are un caracter atat de constrangator ca in logica; poate caracterul necesar al logicii tine de o anumita idealizare;

chiar si in jocul de sah nu exista succesiuni necesare ale mutarilor, de la inceput si pana la sfarsit; exista mutari mai bune si mutari mai slabe, exista grade; si exista, desigur, mutari proaste (in mod clar);

asta inseamna ca din sistemul meu de reguli ar trebui sa fie cumva derivate regulile jocului de sah? poate ca da, intr-un sens;

iata un exemplu; o regula destul de generala spune ca doua actiuni se opun (nu se contrazic) daca una contravine scopului urmarit de cealalta.

17-30 august 2008

Actiunea de a innoda e presupozitia actiunii de a deznoda.

Succesiunile de actiuni pot fi judecate si independent de agentul care le relizeaza.

Actiunile nu au o structura predicativa, chiar daca au un continut. Asta poate fi o alta problema, pe langa faptul ca e greu de imaginat o actiune conditionala sau disjunctiva.

Nu stiu, sunt totusi convins ca asa trebuie sa fie. Trebuie sa se poata vorbi despre succesiunea logica a actiunilor. Actele de vorbire sunt actiuni, nu?

Exista un continut. Si exista jocuri – acolo e cel mai limpede. Exista si relatii “logice” sau rationale intre actiuni considerate in abstract. Sau intre descrierile lor?

trebuie sa disting mai bine intre actiuni si descrieri ale actiunilor; din descriere unei actiuni decurg descrierile actiunilor componente (eliminare conjunctiei). Dar daca daca trag frana de mana nu mai apas si dupa aia pe buton si nici nu mai ridic maneta – e deja ridicata.

Se poate vedea ca nici intr-o argumentare nu folosesc eliminarea conjunctiei de obicei.

Nu spun, de pilda, “e politician afon, deci e afon”.

Si nu folosesc nici introducerea disjunctiei. Exista probabil o explicatie destul de buna pentru asta – nu folosesc mai multe informatii decat e necesar intr-o argumentare; si nu deduc ceva mai putin informativ (profesorul e fie la biblioteca, fie la secretariat) din ceva mai informativ (profesorul e la biblioteca)

care e relatia dintre o actiune si descrierea ei?

Continutul actiunilor il reprezinta modificarea relatiilor dintre niste obiecte (vorbind in genere). Iar actiunile dupa modelul judecatilor universale sunt actiuni care afecteaza o multime de obiecte dintr-o clasa (ii dau afara pe toti studentii din amfiteatru, de pilda).

3 septembrie 2008

o alta problema: actiunile sunt altceva decat propozitiile pentru ca in cazul lor intervine vointa; pot crede ca trebuie sa ma las de fumat si totusi sa nu ma las de fumat; raspuns: dar aici e vorba de un mod de a gandi foarte vechi, potrivit caruia a gandi e una si a actiona e altceva; or eu tocmai asta accept, ca a gandi este a actiona;

poate e mai greu de vazut diferenta dintre a-ti propune sa gandesti (sau sa crezi ceva) si a gandi (sau a crede) [o descriere falsa nu poate fi o descriere reusita; de aceea nu poti opina ca p fara sa crezi ca p; opinie vs. convingere] ceva; dar ea exista; uneori poate e vorba de o vointa slaba, alteori poate e vorba de o ratiune slaba;

nu pot sa cred ca ion iliescu e capabil sa faca miracole, dar nu pentru ca am o vointa slaba;

o alta problema: “dar gandurile nu urmaresc totdeauna un scop; insiruirea gandurilor nu urmareste neaparat un scop; pot avea reverii, de pilda, sau alte chestii” raspuns: da, dar atunci nu sunt rational; sigur asta e un model, dar trebuie sa ne ghidam dupa un model; altfel nu iese nimic;

vezi modelul actiunii cu agent, tip de actiune, mod sau maniera, continut, scop, actiune mai ampla in care se integreaza actiunea avuta in vedere (daca e cazul), context (eventual) s.a.

ceva de genul: Agentul X realizeaza actiunea A (dupa denumire sau tip; atentie, in denumire poate aparea efectul, nu tipul actiunii – v. a lovi cu toporul vs. a taia copaci; sigur, se poate vorbi despre “miscarea de taiere”, iar efectul (taierea efectiva) se poate obtine sau nu) in modul M, afectand proprietatea P a obiectului O / relatiile R1 – Rn intre obiectele O1 – Om, urmarind scopul S, in cadrul actiunii mai ample M.

Dar este continutul propozitional continutul unui act de vorbire vazut ca actiune? Nu e uneori tocmai interlocutorul obiectul afectat (v. a admonesta)? Si atunci?

si pot exista relatii rationale atat de complexe incat sa priveasca toate aceste elemente ale mai multor actiuni?

exemplu: daca o actiune e facuta de un agent colectiv – grupul G de persoane, decurge de aici ca agentul Y (din G) a facut actiunea respectiva? (offf, iar ma raportez la descrieri ale actiunilor)

*

Pentru a distinge mai bine intre relatiile dintre descrieri ale actiunilor si relatii dintre actiuni: un exemplu: din “A a apasat pe buton si a tras de maneta (e vorba de frana de mana)” decurge “A a tras de maneta”. Dar actiunea de a apasa pe buton si a trage de maneta nu e urmata de actiunea de a trage (inca odata) de maneta. Cand ii dau pe toti studentii afara din amfiteatru il dau, implicit, afara din amfiteatru si pe Ionescu. Dar nu trebuie sa fac efectiv actiunea de a-l da si pe el afara din amfiteatru, daca i-am dat deja pe toti.

octombrie 2008

am eliminat un fragment din textul meu, va trebui sa revin la el mai tarziu:

“S-ar putea spune, totuşi, că acţiunea de a ridica maneta de frână este, într-un sens, o condiţie necesară a acţiunii de a trage frâna de mână. Cu alte cuvinte, s-ar putea spune că trebuie să existe a anumită relaţie şi între cele două acţiuni, nu doar între descrierile lor. Iar acest lucru mi se pare acceptabil. “

inca nu imi e complet limpede diferenta dintre presupozitie si consecinta rationala in cazul actiunilor.

vezi: “Vasile e muritor” presupune “Exista (oameni) muritori” si decurge din “toti oamenii sunt muritori” si “Vasile e om”; pot gasi un caz analog vorbind despre actiuni?