Poate exista si oameni care isi fac blog fara sa stie de ce si l-au facut, fiindca asa e moda s.a.m.d. In cazul lor, lucrurile functioneaza probabil asa: fie ii gasesc blogului un scop mai tarziu, fie nu, iar atunci ajung mai devreme sau mai tarziu sa renunte la el.

Dar in continuare nu va mai fi vorba decat de oamenii care cred ca blogul poate folosi la ceva.

Acum, unii oameni isi fac un blog pentru un scop destul de bine determinat, pe care il pot si atinge cu ajutorul blogului (sa-si faca prieteni, sa sustina o anumita campanie, sa promoveze o idee, o carte sau un nume, pur si simplu, sa invete sa scrie mai bine pentru un public larg s.a.).

Daca scopul este atins, atunci fie blogul se inchide, fie e folosit pentru a servi unui alt scop. Daca nu este atins, atunci nu o sa se inchida decat atunci cand autorul sau va ajunge la concluzia ca blogul nu-i poate folosi pentru a realiza scopul respectiv.

Am observat, de pilda, ca unele lucruri sunt greu de realizat prin intermediul unui blog: sa castigi suficienti bani incat sa te poti intretine din blogging, sa iti formezi un public constant (vezi, de pilda, sondajul de aici – 70 la suta dintre oamenii care au raspuns nu au citit mai mult de o aproximativ o zecime din posturile de aici), sa ajungi sa discuti intr-un mod ok lucruri care ti se par interesante, sa ai un feedback real, sa sustii campanii sociale sau culturale care sa aiba cu adevarat un impact in ro, sa iti utilizezi creativitatea impreuna cu alti oameni s.a.

Atunci cand autorul unui blog isi propune astfel de lucruri, daca ajunge la concluzia ca pana la urma nu le poate realiza cu ajutorul blogului, fie “schimba destinatia blogului”, fie il inchide.

In ce fel poate fi schimbata destinatia unui blog? Schimbandu-i scopul, bineinteles. Poti scrie pe blog asa cum scrii intr-un jurnal personal, ignorand comentariile, poti sa scrii doar ca sa te amuzi, sa te destinzi sau sa te descarci etc.

Uneori, insa, poti ajunge la concluzia ca blogul nu iti mai foloseste nici la lucrurile astea. Si atunci il parasesti. Sau mai scrii pe el din obisnuinta, tot mai rar, pana cand nu mai scrii deloc. Sau il inchizi intr-o maniera dramatica, anuntand asta, asteptand rugaminti (“nu plecaaaaaa!”). 🙂

In mare, cam asa crede Gramo ca se petrec lucrurile, chiar daca probabil exista si cazuri in care cineva ar putea considera ca inchiderea blogului propriu va servi unui anumit scop (cineva isi poate inchide blogul in semn de protest fata de nu stiu ce situatie, de pilda).

p.s.: Va multumim ca ati comentat la postul asta, ne-ati mai dat idei).