[nota: celelalte povestiri scrise de Gramo sunt aici]

Era la un moment dat o mica pata roz, care locuia pe un perete. Dar fiindca oricum nu ati avea rabdare sa cititi despre intamplarile prin care a trecut pata noastra roz, n-o sa va mai spun nimic despre asta. Pot sa va spun, in schimb, cum a aparut mica pata pe perete. Pe scurt, bineinteles.

Dar trebuie sa va previn. Daca va asteptati ca pata din aceasta poveste sa fi aparut din cauza ca un baietel de 6 ani, dat cu ruj, s-a atins cu coltul buzei de jos de perete ca urmare a palmei pe care a primit-o de la tatal lui, un muncitor forestier fruntas si deopotriva un alcoolic inrait, va inselati.

Iar daca va ganditi ca pata a fost consecinta nefericita a unei incercari esuate de a arunca la cos un pliculet de ceai de zmeura infasurat in mod neindemanatec intr-un prezervativ folosit, poate ar fi mai bine sa renuntati sa cititi aceasta poveste si sa va intrebati daca nu cumva aveti o imaginatie prea bogata.

Adevarul este ca pata roz a aparut pe perete printr-un miracol. Dar un miracol, luat in sine, nu este foarte interesant. Si cu toate acestea miracolul petei roz a fost unul cel putin curios.

In primul rand, e curios cum s-a produs, fiindca s-a produs datorita rugaciunilor unui paianjen batran. E vorba, desigur, de mai multe rugaciuni, dar intrucat va grabiti, le voi face un rezumat.

Pe scurt, acestea sunau cam asa: “Doamne, mi-am petrecut toata tineretea intr-un maces, dar acum nu mai pot iesi din beciul asta. Mi-e dor de macesele tineretii mele, dar nu le mai pot vedea. Macar o maceasa as vrea sa mai vad.

Vederea mi-a slabit, si cred ca daca as vedea chiar si o mica pata roz, atunci cand se aduc muraturile in beci si se aprinde becul, mi s-ar parea ca arata ca o maceasa minunata. Te rog, Doamne etc.”

Al doilea lucru curios la miracolul petei roz a fost ca s-a produs prea tarziu. Paianjenul a murit inainte de aducerea muraturilor, iar pata roz a aparut abia dupa aceea.

Pentru a o produce, Dumnezeu a folosit urmatorul truc. Mai intai, un limax s-a urcat pe perete pana in apropierea intrerupatorului. Apoi, gospodina care cobora sa aduca muraturile proaspat preparate in beci, vazand limaxul, a scos cu doua degete niste sare pentru muraturi din buzunar si a presarat-o pe limax. Acesta s-a chircit si a cazut pe podea, unde a si murit, lasand totusi pe perete o mica pata roz.

Paianjenul, dupa cum v-am spus, nu a mai avut ocazia sa contemple mica pata roz si sa-si aminteasca de macesele tineretii lui. Dar bunavointa divina nu trebuie pusa la indoiala niciodata.

Printr-o pura coincidenta, in anul urmator, exasperata de mizeria de pe pereti, gospodina care omorase limaxul a inceput sa acopere peretii cu foi mari de hartie lucioasa pe care erau imprimate niste macese viu colorate, rosii ca focul. Inainte sa isi termine insa munca a fost ea insasi ucisa, violata si ingropata in beci. Dar deja divagam.