La propriu. Stiti ca am patit asta-vara niste chestii ciudate (vezi aici, prin comentarii), ziceam ca sunt caderi de calciu. Dar nu erau, desi au legatura cu lipsa de calciu (si eventual si de magneziu) si mai ales cu stresul.
S-au mai repetat si dupa aia si am mai avut cateva faze asemanatoare si la mare (dar nu atat de nashpa, desi tot nashpa). Am descoperit ce sunt. Atacuri de panica.
[sursa imaginii e aici]
Chestia mai interesanta e ca a avut si G. mai demult atacuri din astea de panica, asa ca am putut compara experientele. Si dupa aia ne-am gandit sa scriem ceva despre asta. Nu fiindca ne inchipuim ca i-ar pasa cuiva de ce se intampla cu noi, ci fiindca poate e si altcineva intr-o situatie asemanatoare si cauta pe net si gaseste ceva util.
Bun. Pai, sa vedem. Cum incepe un atac din asta? Te simti nashpa, slabit, eventual ca si cand ai avea o indigestie or something. Respiri mai greu, incepe sa-ti bata inima aiurea. Dupa care te simti lipsit de putere si te cuprinde o frica animalica ingrozitoare.
Nu stii de ce anume ti-e frica, dar mori de frica. Si te gandesti ca o sa mori. De fapt, am ajuns la concluzia ca probabil tot cam asa te simti si cand esti pe moarte. Neputincios si paralizat de frica.
A, da. Chiar poti sa nu mai fii in stare sa-ti misti mainile si picoarele. Si sa intri in soc respiratoriu si dupa aia sa faci stop cardiac (noroc ca atunci cand eram aproape de faza asta am ajuns la timp la urgenta).
Poate suna un pic redundant, dar e important. Starea, care va sa zica, e asta. Ti se intampla o chestie ingrozitoare which scares the shit out of you (e cea mai intensa frica pe care am trait-o vreodata – chestie valabila pentru amandoi) iar tu nu poti face nimic.
Starea asta poate sa tina mai putin si sa se agraveze repede sau mai mult, fara sa ajunga la un punct culminant. In a doua varianta, tot ca si cand ai fi pe moarte te simti, dar nu atat de rau. Doar ca nu suporti aproape nici un stimul extern. Totul iti face rau. Vocile oamenilor, muzica, sunetele, imaginile, propriile ganduri sau amintiri. Si nu poti sa adormi, bineinteles.
Si ar mai fi si alte chestii, dar posturile lungi sunt plicticoase. Ce i-am recomanda cuiva care are un atac de panica? Pai, chiar daca suna ciudat, sa nu se gandeasca la chestii nashpa, sa incerce sa-si pastreze calmul si sa se detaseze de toata situatia in care se afla.
Frica aia animalica si starea de rau fizic nu vor disparea, bineinteles. Dar daca poti sa te desprinzi de ele si sa te retragi undeva in spate, intr-un colt de liniste sufleteasca (ok, suna poetic, scuze), toata povestea o sa treaca mai usor.
A, si unii spun ca e utila si o rugaciune. Adevarul e ca in unele momente ai face orice doar ca sa iesi din starea respectiva. Si la un moment dat chiar crezi ca o sa mori. Asa ca s-ar putea sa tragi oricum o rugaciune, chiar daca esti ateu. O sa-ti fie un pic jena dupa aia, dar asta e. ๐
Pentru cei care nu vor, Doamne fereste :), sa recurga la metode mistice, exista varianta de a face o activitate repetitiva in mod mecanic. Psihologul care a recomandat aceasta solutie experimentase pe propria-i piele atacurile si descoperise ca se linistea dupa ce isi curata pantofii. Alte sugestii: spalat vasele, facut ordine, aranjat hainele in dulap. Doi iepuri dintr-o lovitura…
Exact cum ai patit tu pateam si eu acuma 1 an in general dupa ce ma certam cu anume persoana. Ma enervam foarte tare si ajungeam sa imi bag in cap ca voi muri, inima imi batea aiurea, ameteli, etc. Pe mine m-au ajutat respiratiile intr-un anume mod ca sa ies din panica. Acuma cand ma gandesc cat de tripat eram nici nu imi vine sa cred. Nu doresc nimani sa simta momentele sau starile descrise de tine!
Vezi ca te joci cu focul.
Am 2 f buni prieteni care au avut probleme de genul asta.
Problema pleaca de la faptul ca organismul foloseste magneziul ( si calciul, sunt legate intre ele ) pentru a combate stresul ( in sensul foarte larg al cuvantului ).
Ori daca ai perioade in care esti stresat f mult ( sau deficiente de magneziu) se intampla faptul ca organismul isi foloseste rezervele de magneziu. Asta duce la lipsa de magneziu. Lipsa de magneziu duce la stres. Stresul duce la lipsa de magneziu si tot asa intri intr-un cerc vicios.
Ai grija ca la barbati se manifesta mult mai grav.
Ziceam mai sus ca te joci cu focul in sensul ca problema asta te destabilizeaza psihic, de cele mai multe ori, cu traume psihice permanente( din cauza atacurilor de panica, atacuri cauzate de lipsa de magneziu, adica de manifestarea organica a stresului ).
Sper sa nu fi ajuns chiar aici.
Daca ai ajuns, atunci trebuie sa vezi un psihiatru/psiholog.
Solutia concreta – care a functionat la cele 2 persoane – e stabilizarea psihica cu doze ff mici de Xanax – (care nu da dependenta ) si injectii de magneziu si calciu in lunile cu R ( septembrie, oct,…etc)
Atat si nu alte medicamente cu care multi psihiatri te imbuiba.
De regula, lipsa de calciu, magneziu, potasiu este asociata cu atacuri de panica, stari de anxietate, crampe musculare. In cazuri extreme se poate duce la paralizii.
Stresul de asemenea este un mare consumator de minerale de genul asta.
Poti da vina pe alimentatie, stres si un regim de somn haotic.
Avand tabloul asta in mine si cu experienta proprie a crizelor de spasmofilie, tind sa cred ca multe din starile de panica sunt in mare parte consecinte ale asemenea dezechilibre… biologice:)
@Gramo: Poti sa spui cam cat de frecvente erau atacurile de panica, pentru ca s-ar putea sa am si eu o chestie de genul asta.
Imi pare rau, din ce spuneti imi dau seama cat e de nashpa sa suferi de asa ceva. Trist e ca frica animalica si starea de rau fizic nu vor disparea. Un medic nu va poate ajuta chiar deloc? Nu se trateaza nicicum? Asta in afara de ceea ce puteti face voi, ma refer la retragerea in ‘coltul de liniste sufleteasca’. Eu nu am avut astfel de probleme si nici nu mai cunosc pe cineva care sa fi trecut prin asa ceva. Asa ca, din pacate, nu va pot fi de folos. Poate va ajuta, insa, un pic sa stiti ca, personal, imi pasa de ce se intampla cu voi.
eu am un atac de panicฤ generat de faptul cฤ intru greu la voi. Dupฤ mai multe “cannot open http://stefanov.go.ro/gramo. Operation aborted.”
Ce se รฎntรขmplฤ?
De la Bubico citire:
DACA AI ATACURI RELATIV USOARE DE PANICA SUNA UN PRIETEN (SAU PE ORICINE), DAR NU POMENI DE SITUATIA PREZENTA CI INCERCA SA TE DETASEZI DE EA PRIN DIALOGUL RESPECTIV; HALESTE, RETRAGE-TE INTR-UN LOC IZOLAT (TOALETA DE EX.), ROAGA-TE, fa-i promisiuni lui Doamne-Doamne (DEJA VEI SIMTI CA AI EVOLUAT, CATI-AI SI INDEPLINIT PROMISIUNILE).
DACA AI ATACURI SERIOASE va trebui sa vorbesti cu cineva despre asta: CEL PUTIN CA SA NU CAZI PE STRADA FARA SA MAI POTI EXPLICA CE AI.SCHIMBA LOCUL, MANANCA, ROAGA-TE SI, DACA POTI, MERGI LA DOCTOR.
DACA ESTI ACASA, IESI IMEDIAT.
Eu am atacuri relativ usoare de panica (ameteala mare, nu mai pot gandi si nu ma pot exprima corect, nu pot lega doua idei, imi tremura corpul, ma ia cu lesin si, rar, n-am aier, mi-e greatza si simt ca nu pot sta deloc in picioare).Patesc asta mai ales la exemene (in timpul si inaintea lor) sau cand vad multi profesori pe metru patrat si prea putini oameni care nu sunt profesori(academie, liceu, scoala: profesori sa fie). Patesc cu mai mare usurinta chestii din astea daca, in plus, sunt cam nehalita.
Daca “de vina” sunt profesorii, ca sa scap, cea mai buna solutie e sa halesc si sa caut sa ma simt egala cu oamenii aia.
Dat fiind ca locul unde patesc cel mai des asemenea atacuri e un spatiu cam academico-fioros (snobism, adresari ceremonioase, clisee, fum de tigara, toalete pompoase si, mai ales, voci puternice)nu prea ma pot pune pe halit, dar ma retrag in toaleta -daca nu e nimeni pe acolo- si eventual beau un suc (cand sunt nitel nehalita imi scade si glicemia). Acol incep sa ma gandesc ca nu mi-e frica de oamenii aia, ca trec pe acolo si plec, ca lumea mea nu e acolo si ca nu au ce sa-mi faca si CA NU LE SUNT INFERIOARA, ca am rolul meu acolo si ca e nevoie de mine pe acolo si… pe lume, in general.
O singura data am cam scapat de inceputul de atac de panica. Atunci am stat mult in toaleta ca nu era lume pe acolo; luasem si ceva calciu in ziua respectiva. Aa, am impresia ca m-am si gugat putin (in gand, evident). Apoi am aparut printre ei si m-am simtit ca o profesoara serioasa si f. competenta.
ca sa inchei circular si redundant: Cine pateste cam ca mine, sa se sustraga cateva minute bune din atmosfera: acolo, SUNA UN PRIETEN, pe mama, pe bunica, suna pe cineva, chiar si la informatii.Vorbeste despre fleacuri, in nici un caz despre situatia in care te afli; daca nu merge, mergi la toaleta si indu-ti o stare de detasare si de siguranta pe tine; in fine, daca esti nehalit(a), heleste. (Si nu lua calciu sau magneziu pe stomacul gol!)
Vai, ce redundanta am fost!
Si acum sunt cam nehalita.
V-am panicat si pe voi? ๐
Mai iesiti si voi la aer curat, la o plimbare seara, relaxati-va cu muzica lui Vangelis, uitati-va la o comedie si traiti mai relaxati. Eu cred ca este mai mult o chestie psihica decat o carenta minerala.
Aaaa. va ajuta la ceva sa va tineti reciproc in brate?
@flu: da, ai dreptate – o chestie mecanica e utila; depinde insa si de “criza”; cand simti ca nu mai poti sa te misti e mai greu ๐ dar uitasem o chestie; am observat amandoi (la oarecare distanta in timp, dupa cum spuneam) ca un aspacardin e util, fiindca tine palpitatiile sub control (si nu mai trebuie sa te sperii si de ele ๐ )
@PiticStyle: da, nashpa ๐ nici noi nu-i dorim nimanui sa treaca prin asa ceva, desi, dupa cum spuneam, daca e adevarata ipoteza noastra ca atacurile de panica seamana cu felul in care te simti cand mori, toata lumea o sa treaca prin ceva asemanator ๐
@Adi: din cate am inteles din ce am citit si din discutiile cu niste doctori, nimeni nu stie prea bine care sunt cauzele;
@crowley: G. a avut mai multe si erau cam asa; venea unul, dupa care puteau sa treaca saptamani sau chiar luni pana aparea urmatorul; uneori si un an; nici la Ramo distanta intre chestiile astea nu a fost mai mica de o saptamana;
@cosmin: 10x! ๐
@Lorena: nu stim, noua ne-am mers ok.
@Raluca Hippie: nope ๐
@Vic: multumim, dar te rugam sa citesti p.s.-urile de la chestia asta; mutatis mutandis, ce-am spus acolo se aplica si aici.
Senzatiile alea sunt cauze de o cadere brusca a glicemiei (da, cauzata de panica). Daca o sa bei niste solutie saturata de apa si zahar si o sa mananci niste miere o sa-ti mai treaca. Incearca o data chestia asta si spune-mi daca a mers. And another thing: think positive!
ma surprinde sinceritatea cu care vorbiti, natural, despre probleme evitate in general (din discursul public si… personal). dar s-a strecurat o mica greseala in postul vostru: atacul de panica nu poate conduce la stop cardiac, aceasta este doar o falsa convingere despre simptomele fizice resimtite, convingere care de altfel contribuie la intrarea in cercul vicios. de regula, atacul porneste de la senzatii fizice de gen ameteala usoara, senzatie de greata etc. acestea sunt variatii normale, dar la care, din motive ce imi raman necunoscute, persoana anxioasa (i said it) este hipervigilenta. devenind foarte atenta la ceea ce se intampla cu propriul corp, persoana reactioneaza, cum altfel, decat gandind “e ceva in neregula cu mine; nu suport sa imi fie greata/ametesc etc; voi muri; fac atac de cord; o sa cad in strada”. aceste ganduri fac ca atentia sa se concentreze in si mai mare masura pe corp si stim cu totii ca asta exagereaza simptomele care apoi ne intaresc convingerea in gandurile noastre catastofale.
nu vreau sa para ca minimalizez experienta unui atac de panica. este greu de descris cum teama devine dureroasa fizic. dar consecintele temute ale atacului sunt de regula doar constructiile noastre mentale care nu se adeveresc niciodata, doar se repeta, neregulat, dar la fel de dureros. cred ca e important totusi sa corectam false convingeri. dintr-un atac de panica nu se moare si nici nu se ajunge la atac de cord sau alte complicatii.
unul din mecanismele presupuse a fi implicate in atac este hiperventilatia, respiratia toracica foarte rapida. si un “contraatac” al panicii rezida in invatarea unei tehnici corecte de respiratie, cum ar fi cea diafragmatica. asta ca un prim pas (inveti sa respiri astfel in afara atacurilor pentru a aplica apoi tehnica in atacul propriu-zis). cat despre recomandarea medicatiei (cred ca xanax se amintea mai sus), m-as feri. in primul rand, e cam aiurea sa recomanzi pe un blog tratamente psihiatrice. in al doilea rand studiile arata ca atacurile sunt mai bine tinute sub control prin tehnici invatate in psihoterapie (sau un self-help riguros), xanaxul nefacand altceva decat sa blocheze atacul. odata intrerupta insa medicatia simptomatica, atacurile pot lesne reaparea.
nu voi plictisi cu alte tips and tricks, sau cu date stiintifice. oricat de neplacute sunt, si stiu asta pe propria-mi piele, atacurile astea pot fi contraatacate. daca nu as crede in asta, nu m-as fi obosit sa scriu :).
cand ma apuca criza da calciu, rup gatul unei fiole, o beau si-mi trece.
cand ma apuca criza de panica, incerc sa ma intind (relaxez), respir cat mai incet ca sa nu se amplifice si ma gandesc intens la ceva frumos. si trece.
bafta!
Mai..cred ca toata Romania a trecut prin asta…viata e complicata, nu? ๐ Ai vazut in filme cum personajul respira intr-o punga atunci cand are un atac de panica? Atunci cand ai atacul de panica, scade brusc cantitatea de dioxid de carbon din organism – de aici si respiratul in punga. Am patit, am incercat si merge. Bineinteles, cauzele sunt cele spuse de tine cu stresul si magneziul etc. Dar pe moment te poti calma cu respiratul in punga.