Spre sfarsitul lui ianuarie 2007 Gramo se plimba prin fata pe la unibuc. A vazut un vinil. Costa 70 de mii de lei vechi. In ciuda faptului ca nu stia unde o sa-l asculte, Gramo a cumparat discul ala. De ce? Fiindca i s-a parut important. Asa a iesit postul asta.
Nu e nici primul, nici ultimul post scris de Gramo in engleza. Un “distins poet roman” s-a grabit totusi sa ne apostrofeze:
:)) o sa te omoare dementa asta cu traficul, omule :)) o sa ajungi sa scrii abureli în 100 de limbi :))
Ce rost ar fi avut sa-i explicam de ce ni se pare important sa contribuim la o chestie care se cheama “cyberculture” sau sa-i spunem ca uneori scriem in engleza tocmai fiindca vrem sa punem o bariera lingvistica intre Gramo si anumiti oameni? 🙂
Toata povestea ni se pare acum, cand ne gandim la ea, extrem de ridicola. De fapt, la fel ni s-a parut si atunci. De ce? Uitati-va la primul link care apare in trackback-ul postului respectiv (iar apoi aici). Think: in timp ce te citeaza unul dintre cele mai importante bloguri din lume, un romanas iti lasa un comentariu plin de ranchiuna.
p.s.: N-avem nimic cu domnul poet. Dar faza asta ni s-a parut, intr-un fel, simptomatica.
L-aţi ascultat până la urmă? Aş fi şi eu curioasă cum sună, dar din păcate doar la Sibiu am pe ce să ascult viniluri.
Chiar asa, where is the sound? 🙂
well, la cateva zile dupa ce am luat discul si am pus postul am vorbit cu o cunostinta care ne-a promis ca ne ajuta sa-l ascultam – il pune pe un pick-up, scoate piesele in format mp3, chestii din astea; dupa vreo cateva luni de zile cunostinta respectiva ne-a dat discul inapoi si si-a cerut scuze – nu reusise sa faca nimic;
intre timp, povestea era deja moarta si ingropata 🙂 vinilul respectiv e si acum pe undeva pe dulap; poate intr-o buna zi o sa-i vina vremea sa fie ascultat…
…:) atunci mortii cu mortii si vii cu vii!!?