Esti o tipa insarcinata. In a doua luna de sarcina afli ca e extrem de probabil sa nasti un copil cu sindromul Down. Traiesti intr-o comunitate profund religioasa – avortul e considerat un pacat (dar nu e interzis de lege). Ce alegi, sa faci un avort si sa fii condamnata de societate (si poate si de propria ta familie), sau sa aduci pe lume un copil cu sindromul Down?
Drill a hole right through that little unborn fucker
e copilul tau totusi! nu e el de vina, nici tu
lasa-l sa traiasca!
naspa situatie! esti intre 2 mari surse de tensiune interioara..pe de o parte marele pacat, nu conteaza faptul ca familia, comunitatea, te-ar respinge atat de mult cat conteaza tensiunea datorata “calcarii pe inima” dezarmonizarii cu tine, fervent credincios pana atunci, pe de alta constientizarea nasterii unui copil care ar fi mai mult sursa de tristete, de durere, de chin kinterior in fata neputintei de a il face bine..un cosmar si fdinanciar caci are nevoie de ingrijiri speciale, plus esecul sau in viata..potentialul deces prematur…in fine. eu zic acum cu inima relativ usoara ca nu as face niciodata un avort….daca fatul ar fi sanatos. realitatea pe care o vad in fiecare zi a mamelor cu copilasi bolnavi, cu sdr genetice, cu alte malformatii…ma face sa maintreb din ce in ce mai des ce as face eu. in prezent cred ca as face controale peste controale sa fiu sigura 100% ca asa e…si as face avort. dar cred ca tine de fiecare in parte, de cat de mult isi doreste fiecare sa fie mama, de ce inseamna pentru fiecare asta. sunt mame care isi devoreaza din priviri ppline de dragoste copilasi despre care eu stiu ca nu au sanse reale la o existenta normala..care fac totul pentru ei, ii ingrijesc , ii iubesc, spera la mai bine..probabil tine extrem de mult de intensitatea sufleteasca a fiecaruia..si fericiti cei saraci cu Duhul, caci accea vor mosteni pamantul! asta e realitatea romaneasca
ps: ce mai face kidu?
Cred ca nu ar trebui sa iei decizia pe baza a “ce crede comunitatea”. Mai bine ar fi femeia respectiva sa puna problema in funcie de ce ar fi mai bine pentr copil. Si acum vine marea intrebare: ce e mai nasol- sa ai sindrom down sau sa nu te nasti deloc?
sincer, as face un avort. m-as simti mult mai vinovata sa stiu ca am adus pe lume un copil care sa va chinui toata viata. si in plus, un om cu handicap (fizic sau psihic) ar avea prea multe de indurat in minunata noastra tara. asa ca m-ar durea sufletul si oricati alti copi as avea, as simti mereu ca imi lipseste unul, dar as avorta.
E o intrebare foarte dificila.
Pe de o parte ma gandesc la viata acelui copil, prin cate ar trebui sa treaca, sa se chinuie. Sa infrunte mila altora, faptul ca va fi tratata de cei mai multi altfel etc.
Pe de alta parte ma gandesc ca e copilul meu totusi si merita sa traiasca, merita o sansa. Dar trebuie sa fii un parinte foarte puternic, sa ai multa rabdare…
Solutia avortului imi pare un fel de scapare. Si pare cea mai usoara solutie. Ca si cum te-ai spala pe maini si gata. Poate paralela facuta e cam dura, dar asa mi se pare mie uneori. Bineinteles, in cazul expus aici e mai complicat, apare acea comunicate religioasa care condamna avortul. Dar pana la urma, daca se alege solutia acestui avort, in ciuda reactiilor comunitatii, cred ca acestia din urma dupa un timp vor accepta ideea.
Sincer nu stiu ce solutie as alege, e foarte greu de ales. Tind spre avort in ciuda dezaprobarii societatii, dar societatea conteaza mai putin in acel moment. E mai important sa aleg solutia cea mai buna pentru acel copil nu? Si poate nici el, nici eu nu am face fata problemelor cu care s-ar confrunta.
avort
of, doamne, se vede ca-s obosita, am scris “copi” ca ultima toanta:)
exemplu limpede de etica aplicata.aceeasi dilema in cazul eutanasiei pasive.un pacient pe care-l mai tin in viata aparatele si un copil cu sindrom down se aseamana foarte mult,diferenta o face doar durata de viata.personal,nu ma pot pronunta in cazul acesta.nici una din situatii nu e complet morala.aici e punctul in care etica isi cam pierde eficienta si deciziile se iau in functie de intuitia fiecaruia.
Viata nu are un pret anume, ci demnitate; nu ar trebui, in consecinta, sa iei decizii in cadrul dilemelor morale in functie de parametrii cu totul extrinseci (de ex. opinia comunitatii). Omul este poate mai mult decat orice altceva o fiinta rationala, si nu un simplu animal. Ce demnitate sa oferi unei fiinte umane pe care o nasti doar pt. k ai ramas insarcinata, desi stii dinainte k nu va poseda niciodata parametrii necesari acestei demnitati? Sa dai nastere unui alt om, in asemenea conditii, mi se pare mai degraba un simplu instinct de perpetuare a speciei, la care se adauga considerente morale. Morala apare aici mai degraba ca o scuza pentru a te sustrage unei decizii rationale, decat o adevarat fapta ”morala”. Apoi, daca e sa judecam chiar pe filiere religioase, Dumnezeu a dat omului liber arbitru, capacitate de a alege intre ce crede k e bine sau rau; apoi, mama a aflat inca din timpul sarcinii de aceste probleme congenitale, si, daca este intra-adevar profund religioasa, ar putea sa se intrebe daca acest lucru nu s-a petrecut tocmai pentru a actiona si a-l opri…doar o alternativa, bineinteles, pentru ca, tot in acest caz, ar putea foarte bine spune k Dumnezeu vrea sa-i testeze credinta etc. trimitandu-i o astfel de incercare…Oricum ar fi, personal consider k, cel putin in cazurile in care aceste accidente genetice se repereaza in aceste circumstante, cel mai bine ar fi sa se recurca la un avort.
Daca traiesti intr-o societate profund religioasa e foarte probabil ca, deja iti vei fi conformat conduita morala in functie de exigentele acelei societati. Prin urmare, nu ai avea absolut nicio dilema – ai naste copilul.
In a doua luna de sarcina de-abia daca reusesti sa iti dai seama ca esti insarcinata. E drept ca prima luna e esentiala pentru fundamentarea opiniei cu privire la sarcina:exista ea sau nu? Despre un copil in a doua luna de sarcina de-abia daca poti sa spui ca e format ca atare, in sensul diferentierii organelor. De aceea si prima ecografie de morfologie fetala se face pe undeva prin luna a patra. Dar, aparte de chestiunile tehnice pe care le stapanesc doar la nivel de informatie culeasa de la unii care stiu mai multe decat mine in domeniul asta, un embrion e, fara discutie, viu. Insa, din punctul meu de vedere, responsabilitatea si povara reprosului sunt intrucatva mai mici decat, sa spunem, un avort in a cincea luna de sarcina (pe care, oricum, nu il face nimeni). Intre lege si traditie, intre dezamagirea de a aduce pe lume un copil cu o infirmitate serioasa cum e sindromul Down/trisomia 21 si povara responsabilitatii unei decizii de intrerupere de sarcina in a doua luna pentru a preintampina dezamagirea, eu, daca as fi in situatia femeii respective – presupunand ca as fi femeie 🙂 – as alege clar avortul. Comunitatea aia traditionala sigur nu va intelege si va condamna, dar pana la urma, nu comunitatea creste copilul bolnav si nu comunitatea il vede in fiecare zi, traind regretul ca un eveniment care trebuie sa fie cel mai placut din viata unei familii, asa cum e nasterea unui copil, e, de fapt, cea mai mare sursa de tristete. Pentru un parinte intotdeauna trebuie sa primeze interesul superior al copilului. Si – cu riscul de a fi criticat pentru ca poate spun o enormitate – poate interesul superior al copilului aluia e sa nu se nasca. De ce sa alegi sa chinui cand poti alege sa nu nasti deloc?
Asadar, um zu einem Schluss zu kommen, optez pentru avort.
Avort. Dar reacţia Annei este absolut vulgară.
@ NuStiuNimic- undeed, si eu exact studiul asta de caz -minus partea cu comunitatea ultrareligioasa- l-am avut in manualul de filo
Sunt pe punctul de a ma insura, si ma gandesc si la chestii de astea ciudate……Pan la urma cred ca e necesar sa avem incredere in Dumnezeu si sa ne asumam responsabilitatea….vietii.Oricum ar fi ea.Inclusiv cu un bebe cu sindrom down.
PS:daca respectivul copil creste,sunt 2 variante:
-e redus mintal si nu-si da seama
-nu e redus mintal dar e incapacitat fizic-asta nu-l impiedica cu nimic sa se dezvolte intelectual si sa se bucure de viata
PS2: nu s-a intrebat nimeni de ce s-ar naste asa copilul?asta o scriu pt.ca eu cred Dumneazeu nu bate cu parul,bate cu amarul….
@Raluca Hippie (si NuStiuNimic): uneori e cam aiurea sa proiectezi chestiile care-ti sunt tie mai familiare peste o situatie noua; aici nu era vorba neaparat de o dilema morala; de fapt, pentru cineva care chiar se poate pune un pic in situatia respectiva, chestiile etice nu ies in fata;
in plus, partea cu comunitatea era importanta; in paranteza scrie “si poate si de propria ta familie”; din propria ta familie, cand esti o tipa insarcinata, face parte si tatal copilului; dar sigur ca n-o sa te gandesti la lucrurile astea daca tu crezi ca asta e un caz din manualul nu stiu care.
@Marc: asta nu inseamna decat “refuz sa discut despre cazul pe care mi l-ai propus, fiindca nu mi se pare plauzibil; prefer, in schimb, sa discut despre un alt caz, care mi se pare mai plauzibil si pentru care am o solutie la indemana” 🙂
poate cazul e putin plauzibil, dar nu e imposibil; poate n-am crescut in comunitatea respectiva (sotul meu e din alta tara, m-am casatorit si m-am mutat acolo etc.), respect credintele lor religioase fara sa le impartasesc etc.
@Zaza: n-am perceput-o ca pe o reactie vulgara, ci doar ca pe o chestie deplasata; poate si de prost gust (dar vulgaritatea e altceva); dar am considerat ca exprima ironie si umor negru si, in plus, ca si alti oameni ar putea vedea asa si atunci nu se vor simti ofensati.
@all: in conditii obisnuite, in jur de 90 la suta dintre femei renunta la sarcina daca testele arata ca vor naste un copil cu sindromul Down (vezi aici); dar aici situatia era speciala – avortul ar putea insemna si incheierea relatiei cu partenerul.
nu stiu. vad atunci
@gramo : tocmai asta am subliniat si eu,ca situatia respectiva nu prea mai tine de domeniul eticii,nici pur teoretica,nici aplicata.,si pana nu te afli personal in cazul asta,nu poti sti ce decizie e mai ok sa iei.mie nu mi se pare aiurea sa dai un raspuns bazat pe niste informatii care iti sunt mai familiare,dilema propusa de tine e una teoretica,doar nu te asteptai sa iti raspundem din proprie experienta,sau la intamplare.fiecare a dat raspunsul pe care l-a crezut de cuviinta.nu mi se pare corect sa pui eticheta de “aiurea” unui raspuns care in nici un caz nu se vrea corect,incorect,concret,vag,ci doar sincer si personal.practic,ce anume din opiniile noastre urmareai sa afli?insasi notiunea de “dilema” presupune un grad mare de confuzie si nehotarare in luarea unei decizii sau gasirea unei solutii.imi cer scuze daca te-am ofensat ca ti-am dat “un raspuns dintr-un manual”,dar n-am avut niciodata un copil cu sindromul down si nu am prieteni sau cunostinte in situatia asta,altfel as fi venit cu un raspuns mai concret si validat printr-un caz real.
@Gramo: Ok, point taken, nu e vulgară: e de prost gust. Ceea ce nu e neapărat mai bine, dragilor.
În orice caz, nepersonalizând: nu vi se pare totuşi simptomatică folosirea englezei? E ca şi cum nu ar asuma, serios.
Hmppph…daca e vorba si de partener, se poate schimb situatia… poate sa i se rupa cu maiestuozitate de ce cred vecinii tai despre tine, dar de felul in care te judeca parintii si partenerul nu poti sa faci abstractie atat de usor…
sunt pentru avort , iar apoi mai bine ar infia un copil , si asa sunt atatia fara parinti … Mi s-ar parea interesant sa abordati o tema legata de femeile care prefera sa faca tot felul de tratamente in speranta ca vor da nastere propriului lor copil sau de a alege infierea unor copii …. ??? Daca nu-l poti face pe al tau si iti doresti totusi un copil de ce nu se infiaza ????
@zaza: ba da, am sesizat si eu. cand nu te incumeti sa spui ceva serios pe bune, o dai in engleza sau in gluma. sau in ambele.
Depinde de cat de mult iti doresti un copil. Depinde de cat de grava e boala, deoarece exista forme usoare de sindrom Down (din cate stiu Nicolae Titulescu avea o forma usoara) si forme extreme. Astazi se poate identifica din timpul sarcinii cat de grave sunt problemele. Cunosc pe cineva care a avut copil cu sindrom Down (copilul a murit pe la 16 ani) si care mi-a marturisit ca nu exista copii mai afectuosi decat acestia. E greu de decis ce trebuie sa faci intr-o astfel de situatie. Nu poti sa dai pur si simplu un raspuns de genul avortez sau il pastrez. Daca iti doresti copilul nu vei avorta. Daca consideri embrionul/fatul o fiinta nu vei avorta. Daca crezi ca viata copilului va fi un chin vei avorta. daca te inspaimanta ideea de a avea un copil cu probleme grave de sanatate vei avorta. Daca crezi ca nimic pe lumea asta nu e intamplator (Dumnezeu nu joaca zaruri – A.Einstein) nu vei avorta, daca crezi contrariul vei avorta. Este o anecdota care suna cam asa: la facultatea de medicina profesorul ii intreaba pe studenti ce ar recomanda in situatia in care o femeie bolnava de TBC sever, a carei sanse de supravietuire consta in inca 2-3 ani, este insarcinata in urma relatiei cu un tip betiv, abrutizat, violent, bolnav si el. Toti studentii raspund:Avort. Profesorul le spune:felicitari tocmai l-ati omorat pe Beethoven. Daca copilul cu Down e un viitor Beethoven? E adevarat ca poate fi si o leguma…
Avort, clar. Nu am nicio dilema morala aici.
Avort.
Stiu ca acel copil nu va avea niciodata sansa la o viata relativ normala si consider ca l-as scuti de multe necazuri.
Testele prenatale pentru identificarea sindromului Down,se efectueaza intre saptamana 14 si 16 al sarcinii.Se determina din singele matern : alpha-fetoproteina, hCG (human chorionic gonadotropin) si estriolul neconjugat. Rezultatul acestor determinari impreuna cu virsta mamei ne permite sa estimam riscul aparitiei sindromului Down.
Au fost emise mai multe teorii in legatura cu etiologia acestei boli dar cauza exacta nu este inca cunoscuta. Probabil intervin mai multi factori ca: tulburari hormonale, radiatii, infectii virale, probleme imunologice dar factorul cel mai implicat este virsta mamei. Probabilitatea ca copilul va avea sindrom Down creste direct proportional cu virsta mai inaintata a mamei.
La 20 ani riscul este 1 la 1600, la 35 ani 1 la 365, la 40 ani 1 la 100. Riscul ca si al doilea copil sa se nasca cu sindrom Down este 1 la 100.
Asadar,as tine cont,in primu rand posibilitaeta de a naste un al doilea copil lafel de bolnav,si ar fi o decizie mult rumegata.Nu cred ca cineva ar renunta cu usurinta la un copil Beethoven,cum amintea mai sus,Motanu’ vesel .