Ok, iti poti imagina situatii un pic funny. Constantin, un locuitor al lumii respective, le explica turistilor: “In lumea noastra, e suficient sa te gandesti ca un om trebuie sa moara pentru ca el sa si moara. De pilda, daca ma gandesc ca Vasile trebuie sa moara… Ups! Scuze, Vasile!”
Anyway, de fapt nu e limpede inca despre ce lume e vorba. Adica, e vorba despre o lume in care niste oameni diferiti de noi au puterea asta (de a se ucide cu gandul), sau de lumea in care noi capatam aceasta putere?
Prima lume mi-o pot imagina cum vreau. Sau, in orice caz, am mai mare libertate sa-mi inchipui ce se intampla acolo. Poate imi inchipui ca oamenii de acolo se pot controla foarte bine, nu se gandesc niciodata ca vor sa moara ei insisi, fiindca s-ar sinucide, si nu le doresc moartea celor din jur.
In plus, e limpede ca nu prea exista furturi sau violente fizice, fiindca victima s-ar putea oricand apara dorindu-i atacatorului moartea. Iar uciderea unui om se pedepseste in continuare. Si asa mai departe.
Dar daca e vorba de lumea noastra, in care oamenii capata puterea respectiva, lucrurile stau diferit. E clar ca unii oameni ar ucide cu gandul pensionari care ii inghesuie in troleu. Iar hotii s-ar putea gandi, inainte sa intre intr-o locuinta: “Vreau ca toti cei care stau acolo sa fie morti”.
Deci trebuie sa existe o limita, fiindca altfel toata povestea se termina repede. Se trezeste intr-o dimineata cineva si isi doreste ca toti oamenii sa fie morti (fara sa-si dea seama ca “toti” inseamna chiar toti, adica si el/ea) si gata.
Deci: nu poti sa omori cu gandul decat indivizi, nu si grupuri de oameni. Ori stii cum il cheama pe om, ori l-ai intalnit cel putin odata. Nu-i poti omora cu gandul pe cei pe care nu-i cunosti (i-ai intalnit personal sau i-au vazut la teve etc.). Decat daca stii cum ii cheama (asta seamana un pic cu Death Note). Dar nu poti inventa un nume – “PloÅŸniţă Vasile”, sa zicem – si sa iti doresti ca persoana numita asa sa moara, in speranta ca chiar exista un om cu numele ala. Chestiile de genul asta nu functioneaza.
Asta e lumea despre care vorbim. Iar acum vine intrebarea. Daca oamenii din lumea nostra ar capata puterea de a se ucide cu gandul (in sensul asta), ar supravietui ca specie sau nu? Ce credeti? Si de ce?
Ba voi ati citit Lullaby de Palahniuk 😀
Mi se pare un pic neclara referinta intrebarii finale.
Gramo spune:
“Asta e lumea despre care vorbim. Iar acum vine intrebarea. Daca oamenii din lumea nostra ar capata puterea de a se ucide cu gandul (in sensul asta), ar supravietui ca specie sau nu? Ce credeti? Si de ce?”
Deci, intrebarea se refera la lumea imaginata mai sus sau la lumea noastra actuala, reala? Gramo spune “lumea noastra”, care ar putea sa se refere si la lumea tocmai imaginata si la lumea reala.
ca sa raspund la ultima intrebare, sigur nu ar supravietui. si 2, ai expus ideea pricipala din Deathnote, http://en.wikipedia.org/wiki/Deathnote Nu l-am vazut pe tot asa ca nu stiu cum se termina, dar interesant oricum.
@jollyca: nu, nu cred ca au citit. Altfel, nu se mai chinuiau cu acest post. Cititi ba Lullaby! 😛
Cred ca la inceput ar fi dezastru, ar mai ramane cam 10% din popuilatie, si aia ar invata sa se controleze, pe ideea ca “bai, daca nici noi nu reusim am belit-o cu totii”
Macarie ar zice ca daca se gandeste sa moara si moare, la ce se va mai gandi dupa aceea?
ar fi o lume total antisociala !
Gramo a zis: “Nu-i poti omora cu gandul pe cei pe care nu-i cunosti (i-ai intalnit personal sau i-au vazut la teve etc.)”
Deci, pot sa omor pe cineva daca l-am vazut la teve? (nu inteleg foarte clar, ce este in paranteza este exemplu, sau contraexemplu? De aici “Ori stii cum il cheama pe om, ori l-ai intalnit cel putin odata.” inteleg ca daca stiu cum il cheama, sau l-am intalnit cel putin odata, il pot omori). Presupunand ca il pot omori cu gandul daca l-am vazut la televizor, cred ca nimeni n-ar mai apare la teve, de frica :D. Apoi, presa n-ar mai publica niciun fel de poze (probabil ar fi “desfiintata”, pentru ca e prea periculoasa :D!). Politia si toate institutiile asemanatoare ar inceta sa-si mai faca “treaba”, zic eu, pentru ca infractorii ar ucide mai intai membrii acestora. Haosul s-ar instala cat se poate de repede. Probabil 85% din populatia lumii ar muri “din greseala” (e vorba de criminalii/psihopatii “necunoscuti” care ar actiona mental din umbra, placerea de a ucide in masa fiind suficienta pentru a le justifica actiunile). Apoi, ar mai ramane cele 15 procente din populatia lumii ce se va “limpezi”, pana ar mai ramane doar 5-6%. Imprastiati pe toata intinderea Pamantului, oamenii, organizati in grupuri (probabil de interese comune, indivizii grupului avand personalitati “complementare”, fiecare grup avand cunostinta de maxim inca un alt grup), ar avea sanse de supravietuire ca specie.
Daca ceva nu se leaga, intrebati-ma :D.
@jollyca: n-am citit;
@iulian: poate daca recitesti cu atentie postul… 🙂
@vali: in Death Note trebuie sa stii numele real al unei persoane si sa scrii ceva in carnetul ala; si e doar un tip care face asa ceva; noi vorbim despre altceva.
@Marc: nu ne-am chinuit (si e aiurea sa presupui asta) 🙂
@Raluca Hippie: ok, dar ce garantie ai ca s-ar descurca sa supravietuiasca aia 10 la suta?
@CTI97: da, e si asta o idee; ne-am gandit si noi ca unii oameni, daca ar sti ca ailalti ii pot ucide cu gandul (dar cu conditia sa ii cunoasca), n-ar mai aparea in public; dar poate n-ar sta toti ascunsi…
@gramo: am glumit, mey. Stiu ca nu v-ati chinuit. Dar, pentru cineva care a citit “Cintec de leagan”, postul vostru e ca si cum in epoca zborurilor spatiale ar veni cineva la tine si ti-ar zice: ia uite ce am inventat! Si ar lansa un balon. 😛 Ceea ce nu inseamna ca balonul e nasol.
Acum, pentru a raspunde intrebarii voastre, in “lumea nostra” nu stiu daca ar exista o solutie salvatoare pentru a nu ne “omora cu gindul” cu totii. Putem presupune ca primii care vor abuza de aceasta putere sunt cei care ar ucide si fara a o avea – criminalii, persoanele violente etc. Apoi, mai putem crede ca o multime de oameni pasnici ar fi sedusi de aceasta putere si ar ajunge si ei criminali. Chiar daca omorurile ar fi in continuare condamnate de lege, crimele cognitive ar fi greu sau aproape imposibil de dovedit, nu?! De aceea, in primii ani ar fi un masacru general – am ucide la nervi, pentru a fura, pentru a ne razbuna, in numele dreptatii (ucigindu-i pe ucigasi) si tot asa. Motive sunt suficiente. Apoi, ajungem la situatia Ralucai Hippie – nu stiu daca vor ramine 5, 10 sau 20%, dar la un momentdat intre supravietuitori se va face un nou contract social 😛 Paradoxal, acesta va avea sanse mai mari de reusita, cu cit supravietuitorii vor fi mai putini. Contractul va avea ca baza un principiu asemanator cu cel al Razboiului Rece: fiecare individ il va controla pe celalalt. Desigur, asta e un exercitiu de imaginatie si poate veni cineva care sa zica – de ce crezi tu ca se va ajunge la o coeziune a grupului si ca nu, mai degraba, se vor continua omorurile? Hai sa ne imaginam un grup social mic si izolat – cum vor fi si supravietuitorii, cei 10%. Astfel de grupuri au mai existat – de exemplu, un oraselele din Vestul Salbatic. Intr-un astfel de orasel, toata lumea avea pistol, cu toate astea oamenii nu se killareau intre ei pina la ultimul. In concluzie, oamenii ar supravietui ca specie.
@Marc: dar n-am pretins ca am inventat ceva; am propus o discutie pe marginea unui scenariu; n-am citit “Cantec de leagan” dar nu ni se pare important sa o citim; ceea ce ne intereseaza e sa discutam (da, “Wanna talk about it?” de acolo vine), nu sa inventam chestii superoriginale; si putem discuta foarte bine pornind de la acest scenariu.
Trecand acum la discutie, e mai usor sa te abtii, chiar daca ii doresti cuiva moartea, sa si actionezi (sa scoti pistolul, sa apesi pe tragaci etc.). Si e mult mai greu sa te abtii sa ii doresti cuiva moartea.
Altfel spus, analogia cu Vestul Salbatic s-ar putea sa nu tina. 🙂
presupunand ca o astfel e abilitate ar aparea la toti oamenii care traiesc in momentul asta cred ca evolutia ar fi asemanatoare cu o epidemie foarte agresiva cu focare multiple. rezultatul ar fi formarea unor grupuri complet izolate formate din indivizi ‘sanatosi’ care in mod natural (evolutiv sau prin invatare) au sau si-au dezvoltat capacitatea de a-si controla dorintele sau de a-si stabili bariere mentale (pare verosimil sa consideram ca un numar de oameni sa fie capabili de asa ceva).
Ar fi mai greu sa te abtii, dar nu imposibil. Hai sa o luam altcumva – intr-o viata intreaga, un om normal de cite ori se gindeste la moartea unui seaman de’al sau? Eu cred ca cel mult odata, de doua ori. Desigur, cind esti suparat, poti sa-ti imaginezi o multime de chinuri, rautati si fatalitati care i se pot intimpla cuiva, dar sa-i doresti sincer sa moara?! Daca te gindesti serios la moartea cuiva in fiecare zi, o data pe luna, sau chiar odata pe an, cred ca trebuie sa fi un pic dement, psiho etc. Buun.
Acum putem sa ne intrebam cit de sanatosi mintal vor fi cei 10% care ar supravietui?! Ne putem imagina totusi ca, indiferent de raspuns, va prima totusi instictul de conservare, si ca in baza acestuia vor renunta benevol la puterea de a ucide cu gindul. Contractul de care spuneam ar fi ceva de genu: “Ba, daca o mai mierleste dubios vreunul, fiecare n-are decit sa-i killareasca pe toti ceilalti”.
Normal ca nu e important sa citesti Lullaby si nici sa admiti ca altii pot pune o anumita problema mai complex, mai subtil, mai inteligent decat tine…chiar si doar pentru o discutie. Si ca oh well, unele formulari ale unui probleme sunt pur si simplu mai valoroase decat altele si prin asta ideile discutate in legatura cu ele sunt mai interesante, mai relevante. But I guess we can’t all be Palahniuk, right? Good news is we can all talk about it.
@marc: nu vad legatura dintre ideea lui Gramo si Lullaby. In Lullaby e vorba, practic, de un cantec care omoara pe oricine il aude, iar la Gramo trebuie sa cunosti victima ca sa o poti omori.
…please explain.
G.
@ Gramo: well, eu cred in “puterea” omenirii de a nu se autodistruge; de fiecare data cand o ia pe o cale gresita isi da seama-uneori prea tarziu dar intotdeauna inainte sa se autodistruga complet; cred ca aia 10% ar supravietui tot asa cum cred ca nimeni nu s-ar apuca acum sa porneasca un razboi cu bombe atomice
@raluca: in the end, cred ca toata discutia se rezuma de fapt la natura umana. In esenta, este buna sau este rea? Daca s-ar ajunge la acel 10%, am putea sa zicem cu siguranta ca indiferent cum a fost la inceput, a ajuns sa fie coruptibila. Prin urmare, “puterea omenirii de a nu se autodistruge” nu mi se mai pare convingatoare in conditiile in care 90% dintre oameni au fost deja omoriti. Singura chestie care ar putea opri macelul general ar fi fie o reglementare punitiva, fie o motivatie utilitara.
@geo: e (foarte) offtopic asta. Daca ai citit cartea, nelamurirea ta este surprinzatoare, ca sa zic asa. In roman, puterea cintecului care ucide pe oricine-l aude este accesibila oricui pune mina pe versurile cintecului si le recita. Insa, pentru ca personajul principal este putin altfel (din motive care n-au importanta aici), pentru el este de ajuns sa se gindeasca la cintec si la victima si gata! victima moare. Gagica personajului principal are aceeasi putere. Alte 2 personaje ajung sa aiba aceeasi putere. Pentru toate 4, premisa lui Gramo – sa cunoasca numele sau figura victimei – se aplica. Poate pare mai simplu sa te gindesti “Mori, Gogule!” decit, de ex., sa te gindesti (atentie! nu sa reciti in gind) “melodia Disco 2000 si Gogu”. Dar rezultatul e absolut acelasi. Asa ca please explain unde vezi tu diferenta?
Baronu’ Harkonnen & Cucernicu’ Maic 😛
Ah yeah, now i remember. Sorry.
G.
@jonhye: da, nu conteaza cum il cunosti pe un alt om; e suficient sa-l vezi la televizor sau sa-l auzi la radio; la fel, e suficient sa citesti ceva despre el si sa-i cunosti numele (sau nick-ul); altfel spus, e suficient sa ai mijloace de a te referi la o anumita persoana, in mod direct.
Nu merge, de pilda, sa ma gandesc ca vreau sa moara prima persoana care va intra pe usa, indiferent cine ar fi.
@Marc: aaa, dar acum e clar ca e vorba de lucruri diferite; in cartea aia, daca am inteles bine, trebuie sa indeplinesti un anumit ritual, chiar daca doar in minte, pentru ca un om sa moara; si din nou, e mai usor sa te abtii sa indeplinesti, chiar si in minte, ritualul respectiv, decat sa te abtii sa iti doresti ca un alt om sa moara;
acum, tu spui “sa-i doresti sincer sa moara”; dar aici schimbi scenariul; in lumea despre care vorbim noi, e suficient sa te enervezi si sa te gandesti la moartea cuiva; poate ca nu-i doresti sincer moartea, dar persoana aia chiar moare;
poate nici unul dintre noi nu si-a dorit sincer ca alt om sa moara, dar a spus la nervi despre alt om ca ar merita sa moara sau chestii asemanatoare;
in plus, o astfel de putere poate sa te schimbe;
@all: toti parem sa fim de acord ca la inceput ar muri o gramada de oameni si apoi ar ramane mai putini; in plus, pare de bun simt ce spune CTI97 – unii oameni ar incerca sa supravietuiasca izolandu-se (normal, daca nimeni nu stie ca exist, nimeni nu se poate gandi la moartea mea, deci am scapat)
acum intra in joc mai multe lucruri – cata incredere pot avea oamenii unii in ceilalti? daca stiu ca primul om intalnit pe strada ar putea sa ma omoare doar gandindu-se la asta, n-o sa incerc sa-l omor eu primul/prima?
apoi: daca supravietuiesc doar indivizi izolati, cum se mai poate perpetua specia? sa zicem ca pentru asta oamenii ramasi utilizeaza inseminarea artificiala si nu se intalnesc niciodata personal;
dar cum isi vor educa copiii? chiar daca ar trai impreuna cu ei, la ce varsta ar trebui sa ii invete ca au puterea de a ucide cu gandul? cum ii pot invata sa nu aiba niciodata astfel de ganduri fata de alti oameni?
si daca ii dezvata sa mai aiba astfel de ganduri, nu cumva, in felul asta, ii lasa fara aparare in fata unor posibili dusmani care i-ar ucide fara sa clipeasca?