Am emotii, ca e primul post pe care-l scriu aici. Adica am mai scris eu, dar pe celalalt site. Ca sa nu lesinati pina la sfirsit, va zic de pe-acu ca asta e un post scris de Vio. Da, Vio mai traieste, are net, are mai putin stres si s-a gindit ca ar fi cazul sa mai miste in peisaj. De acum, si aici. Nu se stie pentru cit timp.

Gata cu introductiunile.

Ieri a fost zi de filme. La tv, unul cu Meg Ryan usurel (parerea mea), in care logodnicul ei (ce cuvint meserie!) ii pregateste o surpriza de culoarea algei. Apoi Green Card cu Gerard Depardieu si Andie MacDowell, pe care-l mai vazusem.

Interesant a fost faptul ca la un moment dat am avut o revelatie si i-am zis lui P., care era foarte ocupat, facind clatite la reclame (cu ciocolata, mere, banane, tare de tot flacaul, suncile curg) :
– Pe primul nostru copil o sa-l cheme Sputnik! (Pina acum il chema Luca, dar na!)

P. s-a hlizit, ce sa stie si el si mi-a spus:
– O sa-ti aduc aminte de asta cind o sa fie cazul.
Am mai stat eu si-am mai rumegat, infulecind clatitele pina la refuz, apoi m-am decis ca pe una dintre pisici o s-o cheme Sputnik.

N-am avut de veacuri asemenea revelatii, parol. Sint foarte mindra. Si Beatnik mi se pare foarte promitator, in caz ca intr-adevar ne luam doua cind venim din concediu, desi cica atunci ne apucam de facut economii (ce gluma buna!).

Duminica e de doua ori ziua mea. O data ca-s Floriile (si nu ma cheama Viorica, da’ seamana, nu, nici Viorela) si a doua oara fiindca se fac vreo 20 de ani de cind am vazut lumina zilei. Vai, mi-a iesit cu typo la cifra, ce sa-i faci, nu mai corectez acu, ca oricum e pe-aproape.

Am avut o discutie cu P. in masina pe tema asta. Cit is de batrina! Plus ca daca mi-ar fi zis cineva ca la virsta femeii la xx ani o sa mai am cosuri, i-as fi ris in nas. P. m-a consolat ca poate o sa am cosuri pina o sa mor. Cred ca ma iubeste. Da’ io pensionare cu cosuri chiar n-am vazut, asa ca mai trag speranta. Sa ies la pensie adica!

Probabil tot din cauza virstei inaintate, ma confrunt cu niste dileme domestice grave.

Prima ar fi: cind se spala puloverele? Ca la sosete e simplu, daca ai mai mult de o pereche, e pacat sa le porti mai mult de o zi. Dar daca ploverasu e negru si nu-l iei direct pe piele si te mai si speli si dai cu deo si nu lucrezi in noroi sau mai stiu eu ce mediu, atunci ce te faci?

Asa se intimpla ca ma scobor in camera masinilor (avem doua de fapt!) si dau nas in nas cu niste vrafuri, sortate, cele mai impresionante fiind puloverele si cearsafurile. Pe astea din urma le schimb dupa cum bate vintul, nu e ca la hotel. Am descoperit ca detergentul pentru lina pe care l-a achizitionat P. foarte mindru este de fapt balsam care se toarna pe rufe direct. Minunat. L-am folosit, miros imbatator, textila ca noua, doar niste cocolosei care ramin in masina. Am cules ce-am putut, masina doi, pantaloni bejulii (achizitionati de dumnealui).

P. tine musai sa faca domesticele cind are timp, anume in week-end, simbata se odihneste, deci duminica. Eu simbata ma odihnesc, iar duminica nu fac nimic, fiind duminica.

L-am convins sa mai imbrace azi blugii, cu promisiunea solemna ca marti are bejuliiiiiii curati, calcati apretati oatevar. Important era sa fie uscati de fapt.

Asa ca am purces la:
dilema 2: cum calcam?
si mai ales cum calcam pantalonii bejulii care au scamosele negricele fine de la puloverasele spalate inainte?

Ah, i-am dovedit dupa indelungate chinuri (in trecat fie spus, am vaga impresie ca azi e sarbatoare, ca asa se intimpla cind fac eu ceva senzational, nu ma refer metaforic, ci la cruci, in general rosii, in calendar, dar nu am asa ceva si nici nu mai cercetez on-line, ma bazez ca-mi zice mama de dimineata daca e sarbatoare mare-mare). Si m-am si linistit, de fapt, m-a linistit P., venind sa vada unde-am disparut si gasindu-ma nadusita calcindu-i pantalonii:
– Nu te mai chinui atita, ca pot sa imbrac si miine blugii.

M-am simtit de parca as fi cistigat la lotto.

Sensul acestui post este de fapt sa ma laud ca m-am ghiftuit cu clatite. Si ca in urma cu niste ani scriam poezii.

[Vio]