N-a venit decat un singur tip la seminarul de acum o ora. A stat putin si a plecat dupa aia. Daca tot aveam o tabla la indemana, am desenat asta (click pt imaginea la rezolutie mai mare):

E vb de ultimul fragment din capitolul VIII din prima carte a Eticii nicomahice a lui Aristotel:

Fericirea are totusi nevoie si de bunuri exterioare, dupa cum am mai spus; caci este imposibil sau, in orice caz, nu usor sa infaptuiesti lucruri de seama fiind lipsit de resurse. Multe se infaptuiesc, ca prin intermediul unor instrumente, cu ajutorul prietenilor, bogatiei sau puterii politice. Pe de alta parte, absenta unor lucruri umbreste fericirea, cum ar fi lipsa unei origini nobile, a unor copii reusiti, a frumusetii. Caci nu poate fi pe deplin fericit cel ce are un aspect diform, sau e de origine umila, sau traieste singur si lipsit de copii; si poate inca si mai putin fericit este cel ce are copii sau prieteni foarte rai sau, avandu-i buni, i-au murit. Se pare, deci, dupa cum spuneam, ca fericirea are nevoie si de o prosperitate de acest fel. De aceea, unii o si identifica cu soarta fericita, in timp ce altii o identifica cu virtutea.

Am lasat la o parte doua chestii: “Se pare, deci, dupa cum spuneam, ca fericirea are nevoie si de o prosperitate de acest fel.” (asta repeta teza argumentarii) si “altii o identifica cu virtutea” (asta nu e o chestie relevanta pentru ce sustine)

Cum vi se pare? 🙂

p.s.: Despre felul in care se deseneaza structura unui argument v-am povestit deja.