De unde stim ca astrologia nu este stiinta, in timp ce mecanica newtoniana este? Cum distingem, in genere, intre stiinta si teorii care nu sunt stiintifice? (in paranteza fie spus, “stiintific” nu inseamna neaparat si “adevarat”; multi oameni ar spune ca teoria geocentrica si astronomia epiciclurilor sunt teorii stiintifice, chiar daca s-au dovedit a fi gresite)
De unde stim ca stiinta progreseaza? Iar daca progreseaza, de unde stim ca nu progreseaza in acelasi fel in care progreseaza arta?
Cineva care se uita la istoria muzicii poate vedea un progres in muzica – tehnici noi, instrumente noi, timbruri sonore noi, structuri muzicale tot mai complexe, conceptii noi interesante despre ce e muzica etc. Poate lucruri asemanatoare se pot vedea si in fizica. Dar mai e si altceva? Ce anume?
Ce e stiinta? O imagine a realitatii (chiar exista quarci si stringuri si structuri sociale) sau un instrument util pe care il putem folosi pentru a ne usura viata, fara sa fie nevoie sa presupunem ca toate chestiile despre care vorbesc oamenii de stiinta exista (asa cum nu e nevoie sa presupui ca exista numere imaginare pentru a folosi matematica)?
Au ceva in comun toate teoriile stiintifice? Exista o structura a lor, pe care sa o poti recunoaste la toate?
Care sunt scopurile pe care le urmaresc oamenii de stiinta? Ce inseamna sa explici fenomenele? Ce e o explicatie? Exista mai multe feluri de explicatii? Care sunt? Cum ne ajuta stiinta sa prezicem fenomene viitoare?
Putem invata ceva interesant din istoria stiintei? Dar din studiul sociologic al comunitatilor de oameni de stiinta? Sau dintr-un studiu asemanator celui pe care il face un antropolog cultural? Ar fi posibil ca in comunitati diferite de oameni de stiinta sa se ajunga la rezultate stiintifice complet diferite?
Exista stiinta buna si stiinta proasta? Cum se deosebesc teoriile bune de teoriile proaste, atunci cand nici unele nici celelalte nu s-au dovedit a fi gresite? Cum aleg oamenii de stiinta intre mai multe programe de cercetare aflate in competitie?
Exista lucruri pe care nu le vom sti niciodata din motive etice? Fiindca nu e moral sa faci anumite experimente pe oameni, de pilda? Daca da, atunci care sunt lucrurile alea pe care nu le vom putea sti?
La ce e buna, pana la urma, stiinta? Care e rolul ei intr-o societate? De ce trebuie sa dam bani pentru cercetare stiintifica? Ar trebui sa dam bani si pentru stiintele teoretice sau doar pentru cercetarile facute avand in vedere aplicatii practice?
E mai bine sa fii om de stiinta decat poet? Sau scriitor? Sau analist politic? Exista alte lucruri care i-ar putea satisface pe cei care au tot felul de interese de cunoastere? Lucruri care sa nu fie stiinta? Putem inlocui stiinta cu altceva?
De fapt, ce e stiinta?
Stiinta inseamna cunoastere. Indiferent la ce domenii ne racordam sau de nivelul cunoasterii. Eu unul nu as defini stiinta ca o imagine a realitatii ci ca o necesitate de a explica tot ce ne inconjoara. De ce ? De unde stiti ca ceea ce ne inconjoara e realitate ? 🙂 Stiinta se naste din de ce ? cum ? cand ? se naste din intrebarile eterne ale omului. Iar evolutia in cazul de fata nu inseamna nimic altceva decat schimbare.
Oricum misto articol 😉
sa incepem cu inceputul.
omul a pornit, din punctul meu de vedere, de la ideea primordiala ca trebuie sa se simta mai bine decat se simte deja. acum, depinde de teoria in care crede fiecare. ori si-a pus niste piei de animale pe el sa-l apere de frig, ori si-a pus o frunza sa-l apere de
in aceasta idee, pentru a se simti din ce in ce mai bine, si pentru ca viata sa ii fie din ce in ce mai usoara, a fost nevoie sa cunoasca din ce in ce mai mult lumea din jurul lui, pentru a vedea cum o poate folosi cat mai bine. i give you: the birth of science.
au trecut ani, cum spune si cantecul, si viata s-a schimbat. omul a inceput sa isi dea seama ca anumite lucruri il fac sa se simta mai bine, ii trezesc stari de exaltare. de exemplu muzica, pictura, artele in general. nu, urmatorul pas nu a fost sa-si faca blog. ajung si acolo.
problema era ca unii se simteau fericiti vis-a-vis de arta, iar altii vis-a-vis de stiinta. dar nu ar trebui sa uitam ca stiinta, dupa parerea mea, a avut ca scop primordial sa ajute arta. sa ajute omul in calatoria sa spre ceva mai bun. asadar, stiinta nu a fost un scop in sine. si nici nu este. doar ca in prezent stiinta lucreaza pentru domeniul militar (alta chestie pe care nu am inteles-o, de ce producem arme de distrugere in masa pentru a mentine pacea? nu era mai simplu sa distrugem toate armele, in acelasi scop? sau mai logic?)
revenind.
voi raspunde la unele intrebari, concret:
Au ceva in comun toate teoriile stiintifice? Exista o structura a lor, pe care sa o poti recunoaste la toate?
au in comun premisele primordiale de la care se pleaca, gen “printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o singura paralela la acea dreapta” – si spun asta in speranta ca nimeni nu a auzit vreodata de lobacevski.
ce e o explicatie? – nu pot raspunde, definitia ar deveni circulara. intrebarea in sine este o capcana.
Ar fi posibil ca in comunitati diferite de oameni de stiinta sa se ajunga la rezultate stiintifice complet diferite?
atata vreme cat domeniul e acelasi, premisele sunt aceleasi, scopul final e acelasi si toate calculele si deductiile de pe parcurs sunt corecte, nu, nu exista aceasta posibilitate. as putea da si cateva exemple de oameni lucrand in colturi diferite ale lumii, nestiind unul de celalalt, si care au ajuns la rezultate identice in aproximativ acelasi timp.
Exista stiinta buna si stiinta proasta?
nu, exista oameni inteligenti si oameni limitati
Exista lucruri pe care nu le vom sti niciodata din motive etice? Fiindca nu e moral sa faci anumite experimente pe oameni, de pilda? Daca da, atunci care sunt lucrurile alea pe care nu le vom putea sti?
asta este o intrebare excelenta, la care promit sa ma gandesc si sa revin cu un raspuns, intr-un fel sau altul.
E mai bine sa fii om de stiinta decat poet? Sau scriitor? Sau analist politic?
inginer fiind, voi raspunde cam asa: in ordinea intrebarilor – nu, nu, da 🙂
Nu prea stiu ce e stiinta, eu o tratez drept un instrument util pentru descrierea fenomenelor, fara pretentii ca exista chiar toate entitatile cu care lucreaza ea. In felul asta, nu am pretentii sa primesc de la ea o explicatie a fenomenelor, cat mai degraba o descriere a lor cat mai fidela si posibilitatea de a face previziuni.
“Ar fi posibil ca in comunitati diferite de oameni de stiinta sa se ajunga la rezultate stiintifice complet diferite?”
Ce intelegi prin rezultate stiintifice complet diferite? Teorii complet diferite care sa descrie aceleasi fenomene, sau previziuni complet diferite? Cred c-au fost si de unele si de altele.
“Cum aleg oamenii de stiinta intre mai multe programe de cercetare aflate in competitie?”
Nu stiu daca vrei sa afli despre cum se face chestia asta in Romania. Sau poate stii cate ceva. Ai vazut criteriile de evaluare de la programul Idei al CNCSIS? (link)
arta progreseaza?
voi chiar aveti chef de troli astazi, right? adica, come on, prea multe intrebari deodata.
anyway, o luam incet: stiinta se naste din incercarea de a dobandi cunostinte folosind metoda stiintifica(“science refers to a system of acquiring knowledge based on the scientific method, as well as to the organized body of knowledge gained through such research.” – http://en.wikipedia.org/wiki/Science), care metoda stiintifica “is based on gathering observable, empirical and measurable evidence subject to specific principles of reasoning…. consists of the collection of data through observation and experimentation, and the formulation and testing of hypotheses”.
astrologia, chiromantia si alte *tii au marele neajuns ca nu sunt masurabile; in plus, ele pornesc cu teorii pe care le exemplifica de o maniera vaga, dar exceptiile sunt puse pe seama “altor factori”; ori, pentru ca o teorie sa fie stiintifica, ea trebuie sa fie lipsita de exceptii; tocmai de-aia se streseaza de-alte Hawkings si altii, fiindca nu sunt multumiti cu existenta a 2 teorii distincte(fizica cuantica vs cea relativista); demersul unui astrolog ar fi fost intrerupt pe undeva pe acolo – doua teorii, merg in majoritatea cazurilor, hai sa fim multumiti cu ele.
stiinta ramane stiinta pana la proba contrarie, iar apoi devine o “has been”. teoria eterului, a monadelor sau a pamantului plat au ramas in picioare pana la proba contrarie; dupa aceea ele au devenit invalide si nu le mai studiem. Nu la fel stau lucrurile cu pictura sau muzica – ele nepretinzand ca intruchipeaza Adevarul, nu pot deveni niciodata invalide, ci doar demodate
Stiinta este religia pusa intr-o ecuatie …
Pe langa masurare, cealalta caracteristica a stiintei care o deosebeste de celelalte domenii de cunoastere il reprezinta falsicabilitatea.
Adica, pe scurt: ipotezele emise sunt considerate a fi supuse greselii si se incearca, prin demonstratie si / sau probe practice, sa se dovedeasca aceasta, in conditii concurentiale, ca sa ma exprim asa.
Adica ai mai multe ipoteze si vezi (incerci sa vezi / sa dovedesti / sa probezi) care sunt false. Atata timp cat (inca) nu ai dovezi a falsitatii sale, aia este pentru moment, pana vine altcineva fie cu dovezi noi, fie cu un sistem teoretic diferit, care sa o zvarle in desuetudine.
Ca la selectia naturala, gogilor: ipoteza / teoria buna o bate pe-aia proasta, o mananca si-i scuipa oasele si ficatzii printre dintzi 🙂
@Greger: “se naste din intrebarile eterne ale omului” – pai,… uite: “Cum creste acceleratia corpurilor lasate in cadere libera?” asta nu e o intrebare eterna; pana la Galilei nu i-a trecut nimanui prin cap sa si-o puna 🙂
@alecs: de ce sa fie circulara definitia explicatiei?
@Alex Brie: o, dar nici teoria evolutiei a lui Darwin “nu e masurabila”; adica nu face predictii de genul: in anul cutare specia cutare o sa aiba cutare mutatie s.a.m.d. si totusi e acceptata ca o teorie stiintifica.
p.s.: si tot stiinte sunt si istoria, lingvistica si psihologia.
@Turambar: uite cum am inteles chestia aia cu falsicabilitatea; o teorie e stiintifica daca autorul ei spune: “uite, daca se intampla cutare chestie, atunci recunosc ca teoria mea e gresita”
astrologia, de pilda, se zice ca nu e stiinta tocmai de asta: indiferent ce s-ar intampla in viata unui om, astrologul n-o sa recunoasca vreodata ca s-a inselat; teoria lui, cu alte cuvinte, nu poate fi infirmata (sau falsificata) de nimic; dar atunci inseamna ca aia nu e stiinta.
*o teorie e stiintifica daca autorul ei spune: “uite, daca se intampla cutare chestie, atunci recunosc ca teoria mea e gresita”
Nu, o teorie e stiintifica atata vreme cat nu apar date noi care sa o contrazica. Teoria ptolemeica a fost stiintifica pana cand au aparut diversele echipamente care au infirmat-o.
Nu inteleg de ce ar trebui ca autorul sa recunoasca ca teoria lui e gresita. Din cate am observat eu, de asta se ocupa comunitatea stiintifica. E un proces numit “peer-review”. (Care, bineinteles, da si rateuri, dar asta e alta problema).
G.
“Science: (n.) The attempt by subroutines in an operating system to deduce the source code, and write the instruction manual.”
(Dave Logan)
@Geo Atreides: astrologia, creation science si materialismul dialectic sunt chestii despre care se pretinde ca sunt stiinta; cei care spun ca nu e vorba de teorii stiintifice isi sustin afirmatia de obicei asa: teoriile respective nu spun ce observatii empirice ar produce o infirmare a lor; problema nu e ca ar fi fost infirmate, ci ca nu pot fi infirmate;
Teoria eterului a lui Lorentz, otoh, a fost infirmata (Lorentz a acceptat asta), dar e considerata in comunitatea oamenilor de stiinta o teorie stiintifica.
@Blegoo: haha! faina metafora! 🙂