nota: acest post este scris in mod intentionat prost!
Ma amuza oamenii care se umezesc la auzul jocurilor de cuvinte. Cum dau ei pe spate in extaz cand se prind ce-i cu “words, words, words”! Da, vorbele pot fi uneori utilizate ca niste arme, iar shexpir a gasit un mod ingenios de a exprima ideea asta. Dar asta este tot.
Ideea nu e noua. Stim toti ca si cuvintele pot rani. N-am aflat nimic. Decat, poate, ca daca spui de mai multe ori “words”, se aude ca si cand ai spune “swords, swords, swords”. O informatie complet inutila, fiindca in nici o conversatie cotidiana nu repetam “words” de mai multe ori. Decat cand il citam pe Shexpir.
Ingeniozitatea verbala e facila. Si faciala. Adica de fatada. Nu atinge decat (supra)fata lucrurilor. E un mod confortabil de a-ti camufla lenea de a gandi. Sigur ca e mai usor sa scornesti un calambur in loc sa legi doua idei.
Sa luam un exemplu inventat. Il rugam pe X sa comenteze un anumit eveniment politic. La care X raspunde: “Eh, asta-i politichie de margaritar!” Tot ce spune, in cel mai fericit caz, este ca e vorba despre un eveniment pe care-l considera nesemnificativ si pe care nu vrea sa-l comenteze. Dar omul fascinat de gaselnita verbala a lui X pierde asta din vedere.
Iar acum sa ne uitam, pentru contrast, la ideea ca articulatiile realitatii sunt, de fapt, un ecou al structurii mintii omenesti. Ca nu exista in realitate, de pilda, nici un fel de relatii cauzale, ci noi vedem relatii cauzale intre fenomene fiindca asa e structurata mintea noastra.
Ideea e atat de abstracta incat e greu sa o exprimi simplu si frumos. Dar nici un joc rafinat cu cuvintele nu va adauga nimic la ea. Iar cel care a formulat-o a ajuns la ea printr-un efort de gandire ceva mai consistent decat cel pe care ti-l cere alcatuirea unei aliteratii.
Din pacate, multi oameni sunt prizonierii formelor. Sigur, e placut sa descoperi ce inseamna “bugs bunny in buzunar”. Sau “k7” (in franceza). Sau “cul8er”. Ai dezlegat o mica enigma, ai o satisfactie intelectuala. Cauza si efect.
Avem nevoie de satisfactii mici. De divertisment. Nu e nici o problema cu asta. Partea proasta e ca unii oameni se hranesc cu astfel de scamatorii verbale crezandu-se consumatori de cultura. Sau ca unii le produc si isi inchipuie ca sunt “oameni de idei”. Iar asta e pura idiotenie.
In masura in care lupti impotriva textului gol, sunt de acord cu tine. Dar forma are si ea importanta ei. Textul nu este numai geometrie, numai matematica. E menit sa exprime mai mult de atat (in unele cazuri). Cred ca acolo isi are rolul “poezia”…sau muzica unui text, daca vrei.
Altfel spus, nu vei plange niciodata la o descriere de genul “mi-a murit fratele”. In schimb un intreg text care sa joace pe marginea ideii asteia (cu bun gust) este probabil sa te miste.
Ce vreau sa spun este ca problema e mai ampla de atat. Huysmans e profund si daca venereaza esteticul. Nu cred ca se poate ajunge la concluzii ultime atat de usor.
In ultima instanta banuiesc ca depinde de gusturi.
aaa…Wittgenstein. Chiar ma gandeam de unde a aparut subietul asta.
Daca spui ca jocurile de cuvinte sunt semnale de snobism, sunt de acord. Si mie mi se pare ca asta e un sindrom de care sufera, i-as numi, incepatorii intr-ale literaturii.
Daca te referi insa la toate procedeele literatilor prin care vor sa fascineze mintile cititorilor, atunci cred ca lucrurile se complica.
Cazul asta e oare specific numai literaturii? Cum ar arata o astfel de actiune, similara structural, in alte arte? In pictura, sa zicem.
total de acord, si ar merita scris un tratat intreg despre asta
ce parere ai despre o literatura de calamburisti, despre reviste in care aproape fiecare titlu de articol este un calambur, un joc de cuvinte, o anagrama? dar daca afli ca literatura e romana si revista e considerata cea mai buna din aceeasi cultura?…
exista imaturitate istorica?
1. Am renuntat sa mai cumpar reviste de cultura tocmai din motivul asta.
2. Este imaturitate istorica doar daca un actor cultural important nu isi asuma rolul (oricare ar fi el). In romania contemporana nu este cazul.
3. Jocul de cuvinte despre care vorbesti (forma lipsita de fond, banuiesc) este rezultatul culturii contemporane (in special) – unde toti cretinii au pixuri.
4. Parerea mea este ca mai rar gasesti un scriitor care sa aiba lirism fara sa aiba profunzimi (intr-o forma sau alta). Forma necesita inteligenta la fel ca si fondul. Jocurile alea cretine pe care le practica pustanii in poeziile lor fara sens nu sunt forma/lirism – ele sunt aberatii. Pana la urma cred ca la alea se refera post-ul…banuiesc.
@Alin: sa o luam pe rand; mai intai, Wittgenstein nu are nici o legatura cu lucrurile scrise aici; observatiile de aici nu au nimic filosofic;
apoi, se pare ca textul de aici e intr-adevar scris foarte prost, daca n-am reusit sa ii facem mesajul mai clar;
uite o analogie: mergem cu scoala la un institut de cercetare; sa zicem ca e vb de fizica; acolo vine un nene si ne face niste scamatorii foarte frumoase cu niste monezi care dispar si apar; ne intoarcem acasa incantati: ce interesanta e fizica!
nu avem nici o problema cu stilul vreunui scriitor; avem o problema cu oamenii care apeleaza la scamatorii lexicale in contextele in care ar trebui, de fapt, sa isi exprime ideile;
ne gandim, de pilda, la criticii literari sau de arta sau de film sau la analistii de tot felul care inlocuiesc un efort intelectual onest cu astfel de gaselnite (“n-am vazut filmul despre care trebuie sa scriu, dar ma pricep sa asezonez cateva generalitati cu niste calambururi si m-am scos”).
@Textilist: cum spuneam, nu la literatura (sau la arta, in genere) ne gandeam, ci la oamenii care sunt pusi sa isi dea cu parerea despre diferite lucruri, cu diferite ocazii; si la felul in care se ascund ei in spatele unor mici butade.
@m: da, uneori e ca si cand am fi preluat de la cultura franceza doar giumbuslucurile, frivolitatile si bufoneriile intelectuale care au insotit (poate in mod complet accidental), in alta epoca, manifestarile anumitor spirite fine de la ei.
Tre’ ca socotesti Finnegans Wake “ingeniozitate verbala facila”, “joc cu cuvintele” de prozator “fara idei” – “pura idiotenie”, ce mai…
Cu vreo saptamana in urma lecturai public si suprarealist – in casa, cu caciula de lana pe cap – din Zenobia lui Naum. Misto lectura. Da’ acu’ zici: “Partea proasta e ca unii oameni se hranesc cu astfel de scamatorii verbale crezandu-se consumatori de cultura.” Iar mai sus: “Ingeniozitatea verbala e facila. Si faciala. Adica de fatada. Nu atinge decat (supra)fata lucrurilor. E un mod confortabil de a-ti camufla lenea de a gandi.”
Suprarealistii sunt “scamatori”. Trag de mustati inconstientul. Nu-i intereseaza argumentele, nici ideile pure. Dar ating mai mult decat (supra)fata lucrurilor. Nu sunt facili. Si nu induc in cititor lenea de a gandi.
Asa de chestie, sa-ti dau si io un exemplu de scamator, unu’ care face scamatorii cu argumente: Hegel. Asta-i mai scamator decat toti! 🙂 Trage de mustati Ideile. Problema lui e ca, spre deosebire de suprarealisti, el n-ar fi acceptat sa fie socotit astfel.
p.s. Sper ca Alin greseste in presupunerea lui, si nu de la Vitghenstain vin ideile post-ului
Credeam ca te referi la ideea aia ca “ceea ce poate fi spus, se poate spune pe scurt”. Atunci Wittgenstein ar fi avut legatura. Probabil privim “oamenii care apeleaza la scamatorii lexicale in contextele in care ar trebui, de fapt, sa isi exprime ideile” din perspective diferite.
@Alin: “ceea ce poate fi spus, se poate spune pe scurt”!? – unde spune Wittgenstein o asemenea chestie? dar chiar daca ar spune-o, tot n-ar avea legatura; “words, words, words” exprima ideea ca “sometimes you may hurt other people by using just words” mai pe scurt decat a doua chestie; nu am vorbit nicaieri aici despre concizie.
legat de ultima propozitie din comentariul tau: noi ne-am exprimat perspectiva aici; care e perspectiva ta?
@serban ionita: probabil textul n-a fost suficient de clar; am incercat sa mai dam niste lamuriri in comentariul anterior al lui Gramo; pe scurt, nu vedem nici o legatura intre ceea ce spui tu si postul scris aici.
Intr-o scrisoare catre Moore sau Russell (sper sa imi amintesc in curand de ea). Cred ca am fost amagit sa interpretez prea pe larg si dintr-un motiv sau altul m-am gandit la concizie.
Perspectiva mea (ca tot ai intrebat de ea) este in primul meu comment. Chiar daca este sau nu pe subiect, este o opinie si nu vad de ce simti nevoia sa spoiesti replici acide sub numele meu. Nu toata lumea a inteles ce doreai sa spui. De fapt, aparent nimeni nu a inteles ce doreai sa spui…ciudat. Oricum multumesc pentru clarificari.
Cand am scris comentariul, nu erau decat 2 reply, primele 2 scrise de Alin. 🙂 Dupa ce le-am citit si pe celelalte si replica lui Gramo (prima), rama tabloului s-a schimbat. 🙂
In ce priveste tabloul: zici ca te referi “la oamenii care sunt pusi sa isi dea cu parerea despre diferite lucruri, cu diferite ocazii; si la felul in care se ascund ei in spatele unor mici butade”.
Dar te poti ascunde, la fel, in spatele unor mici argumente. De pilda: “putem discuta cu adevarat doar daca lamurim in prealabil conceptele pe care le folosim”. Poti zice asta doar ca sa blochezi un dialog. Doar dai impresia ca sustii ceva. Cand intalnesti un interlocutor cu care nu vrei sa ai de-a face d p d v intelectual, trantesti fraza asta.
Sau alt ex.: un politician zice “trebuie sa ajutam tinerii sa se implice in viata publica si cea politica, deoarece ei reprezinta viitorul si au o alta mentalitate decat…” (nu mai continui) Asta ce e: idee, argument?
Exista gargara cu jocuri de cuvinte si gargara cu argumente.
@Alin: “simti nevoia sa spoiesti replici acide sub numele meu” – daca n-am inteles gresit ce spui, aici e vorba de o acuza de “aciditate”; dar nu e nici un fel de “aciditate” in raspunsurile pe care ti le-am dat;
in alta ordine de idei, voiam sa stim ce crezi tocmai pentru a ne confrunta punctele de vedere; dar lucrurile pe care le-ai scris la inceput exprima un punct de vedere privitor la alt subiect decat cel despre care am scris aici.
@serban ionita: in primul rand, n-am vorbit aici despre argumente; unui analist politic i se poate cere sa explice un anumit fenomen politic; el poate oferi o explicatie (iar o explicatie nu este un argument) sau se poate eschiva utilizand, intre altele, niste calambururi; grav e ca unii oameni nici macar nu vor percepe eschiva.
in al doilea, chiar si atunci cand e vorba de argumente, una e sa intri pe terenul unei discutii cu argumente si alta e sa refuzi jocul, pretinzand in acelasi timp ca il joci.
“gargara cu argumente” – n-am inteles prea bine ce vrei sa spui prin expresia asta; sugestia pare sa fie asta: uneori oamenii produc argumente irelevante pentru subiectul aflat in discutie; ei fac, cum ar veni, “gargara cu argumente”;
iar cu asta suntem de acord; dar acum nu vorbeam despre oamenii care comit sofisme de relevanta, ci despre cei care recurg la jocuri de cuvinte in situatiile in care ar trebui sa gandeasca (fiindca asta e ceea ce pretind ca fac si ceea ce se asteapta de la ei);
un om care comite un sofism de relevanta nu are de ce sa fie suspectat de impostura intelectuala; un om de al doilea tip, in schimb, ar trebui sa fie suspectat de impostura intelectuala; noi, cel putin, asta credem.
p.s.: “putem discuta cu adevarat doar daca lamurim in prealabil conceptele pe care le folosim” – asta nu e un argument; o afirmatie disparata nu are cum sa constituie un argument.
pt. p.s.: da, e doar o teza, insa pune Gramo la coada un “deoarece”, completeaza cu cateva premise si va avea un argument. 🙂
Sa zicem ca stai cu X de vorba si la un moment dat ajungeti sa discutati despre drepturile omului. X zice: “Bine ca am intrat si noi in Europa, macar acuma putem spera ca drepturile fundamentale ale omului vor fi respectate si in Romania.” Aici X aduce cateva argumente comune, nu prea filosofice dar necontradictorii si acceptabile din punctul tau de vedere.
Dar apoi discutia continua si la un moment dat X spune: “Ce m-am saturat de tiganii astia, numai blestematii fac, bine-ar fi fost sa ne scape Antonescu de ei.” Tu il intrebi: “Cum ramane cu drepturile omului?” iar el zice: “Lasa, alea se aplica la cei care sunt cu adevarat oameni. Astia ar trebui starpiti sau macar educati cu forta. Sa li se faca un lagar si sa-i invete pe fiecare cate o meserie si doar la aia care dovedesc ca sunt corecti si se pot integra sa fie eliberati din lagar”.
E clar ca X nu prea pricepe care-i treaba cu drepturile UNIVERSALE ale omului: el crede ca au drepturi doar cei “de calitate” – numai aia sunt oameni in adevaratul sens al cuvantului.
X e incoerent, dar asta nu e o problema pt. el. X a invatat de la altii cateva idei si argumente care dau bine intr-o discutie. Cand este intrebat ce crede, el raspunde ca un papagal ce recita lectia utila a democratiei. Doar daca discuti foarte mult cu X ajungi sa-ti dai seama cum gandeste de fapt. In prima instanta, vei fi de-acord cu X. Abia pe urma iti vei da seama ca la mijloc e o “impostura intelectuala”. X face “gargara cu idei si argumente” pe care nu prea le intelege.
Aproape toate ideile pe care le vehiculam in spatiul public au si o componenta de “gargara”. Adica majoritatea celor care le folosesc nu se intereseaza daca ele sunt coerente cu multe alte lucruri pe care ei le cred. Cum depistam impostura si incoerenta? Stand de vorba. Si daca n-avem timp?
Fenomenul asta mi se pare acum mult mai periculos decat jocurile de cuvinte de care vorbea Gramo. Ne dam totusi seama cand cineva se eschiveaza printr-un calambur. Dar cand cineva intelege pe jumatate niste idei, iar apoi le debiteaza cu aplomb…
p.s. n-am priceput: cum arata o explicatie ce nu presupune argumente?
@serban ionita: de pida, iti explic de ce pica o piatra atunci cand ii dau drumul din mana facand apel la legile fizicii; nu argumentez nimic, fiindca nu urmaresc sa te conving ca piatra a picat.
scuze, dar restul discutiei pe care o propui nu are legatura cu postul de aici si cu interesele noastre de acum.
imi plac mult “jocurile de cuvinte”, de multe ori poate fi o modalitate de a pacali cenzura, de a spune ceva incorect politic… am nevoie de words, words, words!