Cum as vorbi despre o serie de actiuni? As spune, probabil, ca trebuie ca actiunile din serie sa fie asociate, intr-un anumit fel, cu scopul intregii serii si ca fiecare dintre actiunile care fac parte din seria respectiva reprezinta o conditie necesara pentru indeplinirea (cel putin a) unei alte actiuni care face parte din aceeasi serie.
Dar acum mi s-ar putea raspunde: “Actiunile particulare nu pot reprezenta conditii necesare. Poti spune ca descuiatul portii e o conditie necesara pentru deschiderea acesteia, dar acum vorbesti despre genuri de actiuni, nu despre actiuni particulare. Pentru a deschide poarte nu era necesar sa o descui exact in felul in care am descuiat-o. Putea folosi o alta copie a cheii pe care am folosit-o, puteam face gesturile un pic diferit s.a.m.d. Pentru a vorbi despre conditii necesare trebuie sa vorbesti despre actiuni generice, nu individuale. Dar daca vei face asta, ce repros le mai poti aduce celor care privesc limbajul ca pe un sistem de obiecte lingvistice generice?”.
Sigur, pentru a scrie o formula bine formata trebuie sa inchid toate parantezele pe care le-am deschis, dar a scrie o anumita paranteza nu reprezinta o conditie necesara a scrierii unei formule bine formate. Si n-ar putea reprezenta o conditie necesara a scrierii acelei formule bine formate pe care am scris-o?
Acum, insa, conditia necesara trebuie sa fie o actiune care e inclusa in actiunea a carei conditie necesara este.
“Daca ploua, atunci sunt nori pe cer” devine: “Daca ploua astfel, atunci sunt acesti nori pe cer”. Dar asta numai pentru ca prezenta acestor nori pe cer, conditie necesara pentru aceasta ploaie, e o parte componenta a acestei ploi.
In exemplul de dinainte, insa, daca nu privesti lucrurile ca si cand descuiatul portii ar fi o actiune inclusa in deschiderea portii, nu mai poti vorbi despre relatia de conditionare necesara. Si atunci?
Sigur, se poate intotdeauna vorbi despre un sir de actiuni ca si cand ar compune o singura actiune (sau activitate) – parasirea curtii, pregatirea ceaiului s.a.m.d. Dar atunci elementele seriei sunt conditii necesare doar pentru realizarea intregii activitati, iar intre ele nu exista relatii de conditionare necesara. Iar eu as vrea sa vorbesc si despre astfel de relatii.
Poate ca reprosul adresat celor care privesc limbajul ca pe un sistem de obiecte lingvistice nu e ca vorbesc despre obiecte generice, ci ca vorbesc despre un anumit tip de obiecte. Altfel spus, ca vorbesc despre cuvinte si propozitii (ca obiecte generice), in loc sa vorbeasca despre acte de vorbire (tot generice).
Sa luam, de pilda, un rationament deductiv. Bineinteles, nu vreau sa spun ca un act individual de acceptare a uneia dintre premise e o conditie necesara pentru un act individual de acceptare a concluziei. Actul generic de acceptare a premisei respective e o conditie necesara pentru actul generic de acceptare a concluziei.
“Dar daca vorbesti despre actul generic de acceptare a unei premise, nu trebuie sa spui ca acea premisa, ca obiect lingvistic, reprezinta continutul actului respectiv? Si atunci, nu este, pana la urma, chiar premisa, ca obiect lingvistic, o conditie necesara actului acceptarii premisei si, implicit, a concluziei? Iar acum, prin ce mai difera felul tau de a vedea de celalalt fel de a vedea?”
Eu nu as vorbi, totusi, asa. As vorbi despre “a opina ca p”, “a enunta p”, “a cita p”, sau poate chiar “a formula p ca premisa intr-un rationament”, dar nu si despre “p”. Daca premisa nu este direct produsa in maniera acceptarii, in cadrul unei singure actiuni, atunci “acceptarea premisei” ar putea semana, cel mult, cu “acceptarea unui compliment”.
“Cum vei mai vorbi, atunci, despre componenta locutionara a unui act de vorbire? In plus, vrei sa spui ca intotdeauna continutul unei actiuni e o alta actiune?”
*
In punctul asta cred ca trebuie sa gasesc un raspuns la intrebarile urmatoare:
1) E posibil ca o actiune generica sa aiba un continut individual (un eveniment particular, o anumita stare de lucruri s.a.m.d.)?
2) Care e relatia dintre o actiune si continutul unei actiuni?
3) Cum e reflectata aceasta relatie in descrierea actiunii?
*
That aside, sunt tentat, in ultima vreme, sa spun ca lumea unui om e constituita exclusiv prin actiunile pe care le realizeaza (sau la care ia parte; “a privi” sau “a asculta” sunt tipuri de actiuni, btw), ca trasaturile unei persoane sunt constituite prin aceste actiuni si ca felul alternativ de a vedea – lumea omeneasca e constituita din obiecte, relatii, stari de lucruri, procese sau evenimente fizice, abstracte sau mentale – e gresit.
Sunt influentat, probabil, si de felul in care am inteles critica pe care i-o aduce Heidegger lui Descartes. Un punct esential al acestei perspective, asa cum vad eu lucrurile, e ideea caracterului originar al unui mod de a privi lumea diferit de cel stiintific-cartezian. Atat pentru oamenii de demult, cat si pentru copii, lumea e constituita din actiuni, chiar daca e vorba uneori despre actiunile unor agenti invizibili, nu din fenomene fizice. Ploaia, vantul, ninsoarea, sunt “fapte” ale unor asemenea agenti. Modificarile lumii inconjuratoare sunt explicate in primul rand prin scopuri (chiar si la Aristotel), nu prin cauze (eficiente) sau legi naturale. Indepartarea de acest mod originar de a vedea duce la o dezumanizare a lumii si a oamenilor insisi. Asa ajungem sa ne intrebam: “Ce anume face ca un eveniment natural precum ridicarea unui brat omenesc sa fie o actiune?”. Sau: “Cum e posibil sa actionezi in mod liber intr-o lume guvernata de legi ale naturii?”. Intoarcerea la modul originar de a vedea iti arata ca astfel de probleme sunt puse “cu susul in jos”, so to speak. Noi intelegem, de fapt, mult mai bine conceptul de “actiune” decat pe cel de “eveniment fizic”.
Sunt tentat, cum ziceam, sa spun astfel de lucruri. Dar nu mi se pare suficient, ca justificare, apelul la “modul originar de a privi lucrurile”. Cred ca “tot ceea ce e omenesc” se pierde nu atunci cand renunti sa mai folosesti un vocabular mentalist, ci atunci cand vorbesti despre om ca despre ceva pasiv – nu neaparat un corp si un creier a caror functionare e integrata in mersul naturii, ci si o “minte pura”, un sistem de idei, o masina care produce rationamente, un receptor pasiv al senzatiilor, o suma de amintiri, o constiinta pasiva s.a.m.d. Problema e ca deocamdata nu cred ca pot justifica acest punct de vedere. 🙁