Un argument de principiu care imi vine in minte (nu-mi apartine) suna cam asa:
Ratiunea este constrangatoare. Daca adevarul unei afirmatii se bazeaza doar pe ratiune si nu si pe simturi, atunci doar un om irational nu va accepta afirmatia respectiva. De pilda, doar un om irational va accepta ca poate exista un obiect neidentic cu el insusi. In masura in care suntem rationali, ratiunea ne constrange sa acceptam ca toate obiectele sunt identice cu ele insele.
Daca ratiunea singura ne-ar conduce la concluzia ca Dumnezeu exista, atunci toti oamenii rationali ar fi constransi sa accepte existenta lui Dumnezeu. In cazul acesta, insa, oamenii n-ar mai alege liber sa creada in Dumnezeu.
Dar oamenii trebuie sa poata alege liber sa creada in Dumnezeu. Prin urmare, nu se poate arata doar prin ratiune ca Dumnezeu exista (varianta: nu poate exista un argument a priori pentru existenta lui Dumnezeu).
Prima replica (nu cred ca imi apartine, dar nu pot indica sursa acum) este ca poti alege in mod liber “sa crezi in Dumnezeu”, chiar daca ratiunea te constrange sa accepti ca Dumnezeu exista. Asta fiindca “a crede in Dumnezeu” inseamna mult mai mult decat a accepta, pur si simplu, existenta lui Dumnezeu.
Nu vreau sa intru in detalii. Se poate raspunde: dar de la “Dumnezeu exista.” la “Trebuie sa crezi in Dumnezeu!” trecerea se face automat. Prima afirmatie imi spune ca exista o persoana atotputernica, atotcunoscatoare si perfect buna, singura care imi poate ierta orice greseala si imi va acorda viata vesnica daca o sa cred in ea.
Cum as putea sa accept ca Dumnezeu exista (intelegand prin Dumnezeu toate cele de mai sus) si sa nu cred in Dumnezeu? Ar fi din nou vorba de o decizie complet irationala (varianta: in dezacord cu o buna utilizare a ratiunii practice).
Pe scurt, nu cred ca aceasta prima replica slabeste din forta argumentului de principiu.
A doua replica ar putea fi: Dar de ce trebuie ca oamenii sa aleaga liber sa creada in Dumnezeu? Vrei poate sa spui ca ideea unui argument rational constrangator pentru existenta lui Dumnezeu ar fi in dezacord cu credinta crestina traditionala. Dar prin asta nu se arata ca e in principiu imposibil sa fie formulat un asemenea argument.
In fine, a treia replica pe care mi-o pot imagina priveste distinctia rational vs. irational. De pilda, daca modelul rationalitatii este dat (de fapt) de utilizarea ratiunii in practica, atunci poate ca distinctia ar admite grade. Iar daca distinctia ar admite grade, atunci n-ar mai putea fi vorba de constrangere, pur si simplu.
Altfel spus: poate exista un argument pe care il poate urmari si intelege o persoana “foarte rationala” (cum ar fi argumentul lui Gödel, de pilda), dar pe care majoritatea oamenilor nu-l pot urmari.
Dar la asta s-ar putea raspunde ca argumentul ar deveni constrangator, fiindca ar trebui sa fie acceptat de toti oamenii, potrivit mecanismului delegarii de competenta (am acceptati toti dupa ’95 ca teorema lui Fermat e adevarata, desi putini dintre noi pot urmari demonstratia teoremei).
Ma opresc, cred ca n-am reusit sa exprim suficient de clar obiectia de la “a treia replica”. 🙁