Cand eram la liceu stateam pe o straduta care dadea intr-o strada mai mare. Ieseam intr-o intersectie care arata ca un ‘T’ (mergeam dinspre coada ‘T’-ului catre capatul din sus). Pe bratul din stanga era o statie de tramvai iar pe cel din dreapta o statie de troleibuz. Puteam lua fie tramvaiul, fie troleibuzul pentru a ajunge la scoala. Am observat ca mai multi oameni asteptau la tramvai, dar cand vedeau troleibuzul venind treceau strada in graba, mutandu-se in statia de troleibuz.
Cred ca am observat lucrul asta intr-o zi, cand mergeam spre capatul strazii. Nu vedeam nici statia de tramvai, nici statia de troleibuz, dar am vazut mai multi oameni trecand in graba dintr-o parte intr-alta. Nu eram departe de capatul strazii, asa ca am alergat si eu sa prind troleibuzul.
Daca m-ar fi intrebat cineva de ce alerg, poate i-as fi spus: “Daca mai multi oameni trec in graba strada, atunci troleibuzul trebuie sa soseasca, aceasta pentru ca oamenii respectivi asteapta fie tramvaiul, fie troleibuzul si singurul motiv pe care il pot avea pentru a se muta in graba din statia de tramvai in cea de troleibuz este ca au vazut troleibuzul venind. Deci troleibuzul trebuie sa soseasca in curand. Iar daca o sa ma grabesc voi putea prinde troleibuzul, ceea ce as si dori sa fac. Prin urmare, trebuie sa ma grabesc catre statia de troleibuz.”.
Nu imi amintesc, totusi, sa fi gandit ceva in momentele respective. Se poate sa mai fi observat si in alte dati oameni care se grabesc sa treaca strada dintr-o parte in alta fara ca lucrul asta sa-mi spuna ceva. Doar ca in ziua respectiva “m-am prins”, ca sa spun asa. Am alergat si eu in statia de troleibuz, a venit troleibuzul, am reusit sa ma sui in el. Dupa aceea am fost mereu atent, cand ma apropiam de capatul strazii, sa vad daca nu cumva troleibuzul urmeaza sa soseasca in curand.
Astazi as fi tentat sa spun ca pana in acea zi nu am facut o anumita inferenta, dupa care am facut-o. Inferenta pe care am facut-o ar putea fi redata si intr-un mod mai sofisticat. De pilda, s-ar putea spune ca, intrucat apelul la cea mai buna explicatie pentru comportamentul unor oameni nu produce concluzii certe, nu puteam sa inferez decat ca e probabil ca troleibuzul sa vina in curand, dupa care decizia de a alerga trebuie sa se fi sprijinit pe o evaluare a raportului dintre utilitatea asteptata in cazul unui succes si pierderile pe care le-as fi suferit in cazul unui esec. Trebuie sa fi decis ca maximizarea sanselor mele de a prinde troleibuzul merita efortul de a alerga, chiar cu riscul de a alerga degeaba. S.a.m.d.
Cineva m-ar putea intreba de ce spun ca trebuie sa fi facut o anumita inferenta, desi nu-mi amintesc nimic care sa semene cu o inferenta. Nu s-ar putea sa fi vazut oameni alergand si, pur si simplu, sa ma iau dupa ei, fara sa inferez nimic?
As raspunde ca nu vorbesc despre ceva psihologic sau neurofiziologic acum. Imi pot inchipui ca oamenii au identificat procesele neurofiziologice care au loc ori de cate ori cineva realizeaza inferente. Eu nu vreau sa spun ca daca un “detector de inferente” mi-ar fi scanat creierul atunci, rezultatul ar fi fost pozitiv. Vreau sa spun, in schimb, ca nu pot intelege observarea de catre mine a oamenilor care alergau dintr-o statie intr-alta si fuga mea de dupa aceea decat daca presupun ca aceste actiuni se afla intr-o relatie inferentiala.
In mod similar, daca un om asculta picaturile ploii de afara si apoi spune “sunt nori pe cer”, eu nu pot intelege bine actiunile sale fara sa le pun intr-o relatie inferentiala. Daca descrierea e completata cu alte detalii, as putea renunta la presupunerea ca omul respectiv a facut o inferenta. Daca mi se spune ca dupa ce a ascultat picaturile a rapait din degete pe tablia mesei, incercand sa imite sunetul produs de acestea, dupa care a deschis o aplicatie cu informatii meteo pe telefon si abia apoi a spus “sunt nori pe cer”, nu voi mai spune ca trebuie sa fi facut o inferenta. Sau voi vorbi despre alta inferenta, in care e implicata ideea ca informatiile pe care ti le da o aplicatie meteo de pe telefon sunt de obicei corecte. As dori, poate, sa stiu daca omul respectiv a verificat cand anume a fost facut ultima actualizare a informatiilor in cadrul aplicatiei respective. Daca nu a facut asta, as putea reveni la ideea ca exista o legatura inferentiala intre ascultarea picaturilor de ploaie si rostirea propozitiei “sunt nori pe cer”. Si asa mai departe.
Mi s-ar putea replica: “Dar daca ai sti ca omul respectiv nu si spus in sinea lui nimic de felul ‘daca ploua, atunci sunt nori pe cer’ si nu si-a reprezentat aceasta legatura (norii sunt o conditie necesara pentru ploaie; ploaia e o conditie suficienta pentru nori) in nici un fel, atunci cum ai mai putea spune ca a facut o inferenta? Poate ca omul respectiv a actionat in virtutea unei obisnuinte, fara sa infereze nimic.”
Din nou, as insista ca eu nu vorbesc despre inferenta ca proces psihologic. As spune ca in comportamentul omului respectiv e implicata regula “daca observi ca ploua, atunci poti spune ca sunt nori pe cer”. Actul de a observa ca ploua si regula respectiva stau intr-o relatie inferentiala cu rostirea propozitiei “sunt nori pe cer”. In mod similar, actul de a observa ca semaforul arata culoarea verde impreuna cu regula “daca (si numai daca) observi ca semaforul arata verde, poti trece strada” se afla intr-o relatie inferentiala cu trecerea strazii.
“Dar ce este regula? Cum este ea prezenta in cadrul inferentei despre care vorbesti? De fapt, daca te gandesti la consideratiile lui Wittgenstein cu privire la urmarea de reguli, nu ar trebui sa spui ca regula nu are cum sa fie prezenta, ca nu putem distinge cu adevarat intre un comportament care i se subsumeaza si un comportament prin care e incalcata?”
Regula nu poate fi redusa la un comportament uniform. Simpla observare a faptului ca o persoana nu trece niciodata strada pe rosu, ci doar pe verde, nu imi va spune ca aceasta urmeaza regula “poti trece strada daca si numai daca semaforul arata verde”. Iar asteptarile ca si ceilalti oameni sa se comporte intr-un mod asemanator (in ciuda a ceea ce spun Bicchieri si Xiao aici, de pilda), desi ii pot face pe oameni sa respecte reguli, nu reprezinta o conditie necesara pentru ca un comportament uniform sa constituie respectarea unei reguli – pot respecta regula “traverseaza doar pe verde” fara sa ma astept ca alti oameni sa o respecte.
Facem apel la reguli atunci cand oferim justificari si atunci cand urmarim sa influentam comportamente. Daca un comportament uniform a aparut ca urmare a unui apel la o regula, iar persoana care are comportamentul respectiv ar fi dispusa sa il justifice facand apel la aceeasi regula, atunci regula e implicata in comportamentul sau.
De pilda, cineva care se intreaba daca trebuie sau nu sa presupuna o relatie inferentiala intre observarea de catre mine a oamenilor care trec strada in graba si fuga mea catre statia de troleibuz ar putea sa isi raspunda afirmativ dupa ce citeste primele paragrafe din acest text, observand ca sunt dispus sa imi justific comportamentul prin apel la anumite reguli practice.
Exista in primul exemplu o complicatie suplimentara, datorata faptului ca regula “daca vrei sa prinzi troleibuzul si observi oameni trecand in graba strada, catre statia de troleibuz, atunci ar trebui sa alergi catre statie” nu a fost invatata de nicaieri. Chiar daca s-ar putea spune ca regula a fost implicata in comportamentul meu mai tarziu, ramane intrebarea daca prima data am urmat regula. Dar cred ca pot lasa la o parte astfel de probleme acum (v. PU §159; mai departe, la §162, Wittgenstein ne propune sa ne gandim ca o anumita activitate devine citit daca in ea sunt implicate inferente: “Cineva citeste daca el deduce ceea ce reproduce din original” – regula citirii majusculei “A” ar putea fi “daca vrei sa citesti, atunci daca vezi un semn de forma “A”, trebuie sa rostesti litera “A”).
“Dar nu ar trebui sa spunem ca relatia inferentiala apare abia daca e oferita justificarea? In fond, nu asta e rolul inferentelor? Nu asta inseamna in esenta a rationa, a da argumente si justificari?” (vezi, de pilda, ceea ce spune Dan Sperber aici)
Eu as spune ca inferentele imi ghideaza actiunile – unele dintre aceastea sunt actiuni verbale integrate in activitati precum a argumenta, a formula explicatii, a face predictii s.a.m.d.; altele nu sunt actiuni verbale si pot fi integrate in activitati precum “a prinde troleibuzul”, pentru a lua un exemplu la intamplare. Mi s-ar parea ciudat sa spun ca ratiunea nu imi ghideaza actiunile, ci doar ma ajuta sa le justific. Dar probabil ca discutia asta e mult mai complicata.