Ma gandesc de fapt la conditia a treia din definitia lui Grice a intelesului vorbitorului – vorbitorul face ceva cu intentia ca auditoriul sa reactioneze in baza faptului ca recunoaste ca vorbitorul intentioneaza sa obtina o reactie din partea sa.
Mi-am imaginat urmatoarea situatie. Oamenii descopera care sunt procesele neurofiziologice asociate acestei intentii. Se inventeaza apoi un dispozitiv care ii impiedica pe cei care il poarta sa realizeze actiuni atunci cand au intentia sa comunice.
De pilda, daca port dispozitivul respectiv si sunt intrebat ceva, nu pot sa raspund. Pot sa imi misc capul in toate felurile, dar daca vreau ca printr-o anumita miscare sa spun “da” (sau “nu”), atunci nu o pot face.
Nu conteaza cum anume e justificata utilizarea dispozitivului. Sa zicem ca e folosit in inchisori de maxima securitate, pentru a-i pedepsi pe unii dintre detinuti.
Sa presupunem acum ca doi detinuti stabilesc intre ei urmatoarea conventie: daca unul dintre ei e pedepsit si trebuie sa poarte dispozitivul respectiv, atunci celalalt ii poate intrebari care permit raspunsurile “da”, “nu” sau “nu stiu”.
In acest scop, intrebarile vor fi transformate in comenzi. De pilda, “Se afla vreun gardian pe acest etaj?” va deveni “Verifica daca se afla vreun gardian pe acest etaj!”. Daca se afla un gardian pe etaj, atunci prizonierul care poarta dispozitivul va ignora comanda (el stie ca un gardian se afla deja acolo, asa ca nu mai are nevoie sa verifice). Altfel spus, ignorarea comenzii va conta drept un “da”. Executarea comenzii va conta fie drept “nu stiu”, fie drept “nu”.
Pentru a distinge intre cele doua, comanda va fi data din nou, imediat dupa executarea ei (“Te rog sa mai verifici inca odata daca se afla un gardian pe acest etaj!”). In acest caz, ignorarea comenzii va conta drept “nu” (detinutul pedepsit s-a asigurat ca nu exista un gardian pe etaj, asa ca nu mai trebuie sa verifice nimic) iar executarea acesteia va conta drept “nu stiu”.
Comenzile pot fi executate sau ignorate fara intentia de a-i comunica interlocutorului ceva, dar conventia ii permite celuilalt detinut sa interpreteze actiunile detinutului pedepsit drept raspunsuri la intrebarile sale.
Conventia de mai sus e doar un exemplu. Detinutii ar putea sa cada de acord asupra unei alte conventii, care sa li se para mai simpla si mai utila.
Problema este, desigur, daca am spune despre detinutii respectivi ca reusesc sa comunice sau nu. Iar daca reusesc, nu e ciudat ca un om poate sa comunice fara sa intentioneze asta? Si ce anume ar putea inlocui a treia conditie din definitia lui Grice?