Sigur ca nu trebuie sa iti folosesti ratiunea in toate contextele. E vorba acum despre contextele in care se obisnuieste ca oamenii sa discute si sa isi sustina prin argumente punctele de vedere. Mi-am amintit de un pasaj dintr-un text scris de Robert Nozick:
Desi filosofia este intreprinsa ca o activitate coercitiva, pedeapsa pe care o aplica filosofii este, totusi, destul de slaba. Daca celalalt doreste sa fie considerat “irational” sau ca “avand cele mai proaste argumente”, el poate sa evite aceasta contrangere, mentinandu-si opinia anterioara. El va fi urmarit, desigur, de imprecatii filosofice, azvarlite cu furie de catre filosof: “Ce inseamna aceasta, vrei sa fii irational? Nu trebuie sa fii irational pentru ca…”, si chiar daca filosoful este stanjenit de neputinta sa de a intregi propozitia aceasta intr-un fel necircular – el nu poate decat sa ofere temeiuri pentru a accepta temeiuri – el nu doreste totusi sa-si lase adversarul sa scape.
(sursa: Robert Nozick, Filosofie coercitiva si pluralism filosofic, in Mircea Flonta (editor), Filosoful – Rege? Filosofie, morala si viata publica, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992, pp. 181-2.)
As avea ceva de comentat in legatura cu asta.
Nozick vorbeste ca si cand filosoful ar avea o problema – nu reuseste sa raspunda la o intrebare asemanatoare cu aia din titlu. Nu poate justifica necesitatea de a accepta rigorile rationalitatii. Daca incearca sa dea argumente, mergand pe linia “uite de ce ar trebui sa fii rational”, nu realizeaza de fapt nimic, fiindca interlocutorul pune in discutie rationalitatea. Acesta ar putea spune ca nu accepta argumentele. In fond, el nu e convins inca de faptul ca ar merita sa acorde importanta argumentelor.
Mie ceea ce spune Nozick nu mi se pare deloc convingator.
Eu cred ca nu “filosoful”, ci omul care cere o justificare pentru rationalitate se afla intr-o situatie delicata. Daca pui in discutie ratiunea, atunci te-ai autoexclus din discutie. Nu mai esti un partener de dialog rational.
N-am nimic impotriva. Daca nu vrei sa fii rational, e treaba ta. Dar daca imi ceri sa te conving sa fii rational, atunci te contrazici. Nu poti sa pui in discutie ratiunea si sa ceri, in acelasi timp, justificari.
Nu poti sa refuzi sa joci jocul ratiunii dar sa fii tratat ca si cand totusi l-ai juca.
La intrebarea “De ce trebuie sa fiu rational?” nu se poate raspunde. Dar asta nu inseamna ca intrebarea e grea sau ca ea ridica o problema reala pentru “filosof” (sau pentru omul dispus sa discute cu argumente).
Asta inseamna, pur si simplu, ca intrebarea e aberanta si e ok sa fie ignorata ori de cate ori apare. Jocul ratiunii se bazeaza pe o alegere. Daca alegi sa-l joci, atunci poti sa ceri si sa oferi justificari. Daca nu alegi sa-l joci, atunci n-ai de ce sa ceri justificari.
“Dar ceea ce spui nu revine la a accepta ca alegerea e complet arbitrara?” – Cand spui asta fie vrei sa discuti cu mine, ceea ce inseamna ca deja ai acceptat jocul, fie nu vrei, iar atunci nu am de ce sa-ti raspund.
“Dar nu pot lovi mingea de tenis si fara sa joc o partida de tenis” – Ba da, dar in cazul asta nu ai de ce sa te astepti sa-ti returneze cineva mingea.
“Bine, accept sa joc jocul. Acum pot sa intreb de ce ar fi mai bine sa-l joc decat sa nu-l joc?” – Sigur. Dar ce rost ar avea sa intrebi asta? E ca si cand ai cere sa fii convins ca e bine sa te lasi de fumat dupa ce te-ai lasat de fumat.
“Poate vreau sa-i conving si pe altii sa se lase de fumat. Sau sa discute cu argumente.” – Nu cred ca are cineva nevoie sa fie convins ca e bine sa iti sustii punctul de vedere sau ca e bine sa nu accepti necritic o parere care nu e sustinuta de argumente. S-ar putea ca unii oameni sa nu se priceapa sa faca asta prea bine, dar asta e altceva.
“Si totusi, daca nu e cineva convins, ce i-as putea spune?” – Cineva care n-a acceptat inca jocul ratiunii nu are cum sa nu fie convins de ceva. Doar daca argumentele conteaza pentru tine poti spune ca “nu esti convins”.
“Ok. Ce i-as putea spune, atunci, cuiva care nu crede ca trebuie sa fie rational?” – Ce vrei. Nu are rost, insa, sa-i dai vreun argument (ar fi ca si cand trimiti mingea de tenis catre un om care nu joaca tenis). Desi ma indoiesc ca ar putea exista cu adevarat o astfel de persoana.
“Si daca, totusi, ar exista?” – Daca ar exista, atunci, in toate situatiile in care n-am fi de acord, fiecare si-ar exprima punctul propriu de vedere si atat.
Nozick vorbeste ca si cand “filosoful” (sau omul dispus sa discute cu argumente) s-ar enerva daca ar intalni o persoana care nu-i accepta opiniile fiindca nu crede in justificari rationale. Eu cred ca ar fi deplasat sa te enervezi.
Jocul acceptarii e legat de jocul argumentarii. Daca un om nu accepta jocul argumentarii, atunci n-o sa spun ca nu accepta opinia mea (sau ca o respinge, sau ca nu e de acord cu mine). In cel mai bun caz, as putea spune ca omul respectiv imi ignora punctul de vedere
E ca si cand m-as enerva, atunci cand trimit din greseala o minge in afara terenului, catre un spectator, ca acesta nu o loveste cu o paleta si nu mi-o returneaza dupa regulile jocului de tenis.
E drept, cazul despre care vorbeste Nozick ar putea fi unul diferit. Ar putea fi, mai degraba, cazul cuiva care joaca vreo cateva seturi cu mine, dupa care, cand vede ca e gata sa piarda partida, renunta la joc. In cazul asta, e drept, poate as simti o frustrare. S-ar putea sa nu mai joc niciodata tenis cu persoana respectiva. Dar nu i-as trimite in continuare mingea si dupa ce mi-a spus ca renunta la joc. Asta ar insemna sa-i spun “Nu trebuie sa fii irational pentru ca…”.