Tag Archives: prietenie

Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (75)

[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara un pic mai tarziu; noi incercam sa-l scriem maine, dar nu promitem nimic]

V

Dupa cum, cand e vorba de virtuti, oamenii sunt numiti virtuosi pentru ca poseda o anumita dispozitie habituala, fie pentru ca o actualizeaza, la fel se petrec lucrurile si in sfera prieteniei: unii, petrecandu-si viata impreuna, se bucura fiecare de prezenta celuilalt si-si aduc reciproc servicii; altii, dormind sau aflandu-se la distanta, nu-si manifesta in act prietenia, dar isi pastreaza dispozitia habituala corespunzatoare.

Continue reading

Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (73)

[textul e aici]

Aristotel spune ca in orice prietenie cautam fie placerea, fie utilitatea, fie binele. Sigur cautam doar una dintre chestiile astea trei? De ce nu si altceva? De ce nu, de pilda, frumusetea? Daca ma imprietenesc cu un tip fiindca imi place cum arata, de ce nu s-ar putea spune, in jargonul lui Aristotel, ca “ratiunea care sta la baza prietenie” este frumusetea?

Continue reading

Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (74)

[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara un pic mai tarziu]

IV

Aceasta forma de prietenie este deci perfecta atat prin durata sa, cat si prin celelalte trasaturi, si in toate privintele fiecare primeste si ofera celuilalt acelasi lucru sau ceva asemanator, asa cum trebuie sa fie intre prieteni.

Continue reading

Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (73)

II

Chestiunile ce ne intereseaza s-ar putea clarifica mai usor daca vom incepe prin a cunoaste obiectul prieteniei. Se admite in general ca nu orice poate fi iubit, ci numai ceea ce este susceptibil de iubire, adica binele, placutul sau utilul. Se mai poate admite, de asemenea, ca util este ceea ce genereaza un bine sau o placere, astfel incat, in calitate de scopuri, obiecte ale prieteniei pot fi doar binele si placerea. Dar iubim noi binele in sine sau ceea ce este bun pentru noi insine?

Continue reading

Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (72)

[textul e aici]

Prima afirmatie curioasa pe care o face Aristotel este aceea ca prietenia este o virtute (sau e cel putin inseparabila de virtute). Am avut mai multe probleme cu ideea asta. In primul rand, daca fericirea e o “activitate a sufletului in acord cu virtutile”, ar parea sa reiasa de aici ca nu poti fi fericit fara sa ai prieteni.

Continue reading

Saptamana 14: Ce e prietenia?

Ok, intrebarea poate sa sune un pic cam “filosofic”, dar nu e vorba despre o definitie a prieteniei acum, ci pur si simplu despre cum ii vedem pe prieteni. Ce va asteptati sa faca un prieten? Ce nu va asteptati sa faca? Cand incepeti sa considerati ca un om va este prieten si cand ati ajunge sa va ganditi, fiindca a facut o anumita chestie, ca nu va mai este prieten?

p.s.: E vorba despre tema de discutie saptamanala propusa pe forum, dar daca va e lene sa va inregistrati si sa discutati acolo, puteti raspunde aici. 🙂

Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (72)

Cartea a VIII-a

I

Subiectul pe care-l vom trata in continuare este deci prietenia. Ea este, in fond, o virtute sau, cel putin, este inseparabila de virtute. Si nu exista alt lucru mai necesar vietii decat ea. Caci nimeni nu ar concepe o viata fara prieteni, chiar daca ar fi sa posede toate celelalte bunuri la un loc. Se pare, de altfel, ca cea mai mare nevoie de prieteni o au chiar oamenii bogati si cei investiti cu autoritatea celor mai inalte magistraturi. Altfel, la ce le-ar servi prosperitatea, daca ar fi frustrati de posibilitatea de a aduce binefaceri, posibilitate pusa in valoare cel mai mult si in modul cel mai demn de lauda fata de prieteni? Si cum si-ar putea ei mentine si apara aceasta prosperitate fara ajutorul prietenilor? Caci prosperitatea, cu cat e mai mare, cu atat e mai nesigura. De asemenea, in saracie, ca si in orice alta situatie nefericita, oamenii vad in prieteni unicul lor refugiu. Pe tineri prietenia ii ajuta sa se fereasca de greseli, batranilor le ofera ingrijire si compensatie pentru actele pe care slabiciunea ii impiedica sa le mai indeplineasca, pe cei aflati in floarea varstei ii stimuleaza la acte nobile:

“cand doi oameni merg impreuna…” (Homer), sunt mai capabili si de gandire, si de actiune.

Continue reading