XII
Orice prietenie se intemeiaza, deci, dupa cum am spus, pe o comunitate. Un loc aparte il ocupa insa prietenia bazata pe legaturi de rudenie si cea dintre camarazi. Cu prieteniile caracteristice membrilor unei comunitati seamana mai mult relatiile amicale existente intre concetateni, intre membrii aceluiasi trib, intre camarazii de bord si altele la fel, caci ele par sa se bazeze pe un fel de conventie. In randul acestora pot fi incluse si relatiile de ospitalitate.
[m-am gandit ca e mai simplu sa scriu un singur comentariu pentru posturile din ultimele doua saptamani (79 si 80), mai ales ca lucrurile de acolo sunt legate intre ele]
La inceput mi s-a parut ciudat ca Aristotel asociaza prietenia si dreptatea. De fapt, el pare sa spuna chiar ca domeniul dreptatii e domeniul prieteniei. Daca un om nu mi-e prieten, nu mai conteaza cum ma port cu el? Pot sa fac orice, fiindca n-am cum sa-l nedreptatesc? Nu-i pot nedreptati decat pe prieteni?
XI
Fiecarei forme de guvernamant ii corespunde, evident, o anumita forma de prietenie, in aceeasi masura in care ii corespunde si o forma de justitie.
Ramasesem in urma si cu urmatorul capitol din cartea lui Aristotel. Am intalnit aici tot felul de idei pe care nu stiu daca sa le accept sau nu. O sa le iau pe rand:
Stiu ca am intarziat cu postul asta. Am avut, insa, o problema destul de mare. Daca va aduceti aminte, Aristotel vorbeste despre relatii de prietenie care presupun o anumita inegalitate intre cei implicati. Iar pe mine treaba asta m-a debusolat complet, fiindca nu reuseam sa inteleg in ce fel mai poate exista prietenie daca nu exista egalitate. Dupa care mi-am dat seama ca Aristotel, fiind un om cu o minte destul de limpede, m-ar fi intrebat imediat: “Despre ce fel de egalitate vorbesti?”
[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara un pic mai tarziu]
VIII
Se pare ca aspiratia spre onoare face ca majoritatea oamenilor sa doreasca mai mult sa fie iubiti decat sa iubeasca, de unde si toleranta lor fata de lingusire; caci lingusitorul este un prieten care, situat pe o pozitie inferioara, sau cel putin simuland acest lucru, iubeste mai mult decat este iubit. Or, a fi iubit seamana foarte mult cu a fi onorat, lucru spre care aspira multimea.
VII
Exista si o alta specie de prietenie, ce implica superioritatea uneia dintre parti asupra celeilalte, de pilda cea a tatului fata de fiu si, in general, a unei persoane mai in varsta fata de una mai tanara, precum si cea a sotului fata de sotie sau a oricarei persoane investite cu autoritate fata de una subordonata. Dar aceste prietenii se deosebesc si intre ele: prietenia parintilor fata de copii nu este acelasi lucru cu cea a unui superior fata de un subaltern, dar nici macar cea a tatalui fata de fiu nu este acelasi lucru cu cea a fiului fata de tata sau cea a sotului fata de sotie cu cea a sotiei fata de sot.
Prima afirmatie care mi-a sarit in ochi (ca sa zic asa) atunci cand am citit capitolul asta e urmatoarea: “nu poti fi indragostit simultan de mai multe persoane”. Aristotel da si o justificare. Dragostea, spune el, e un fel de exces si nu poti face excese decat fata de o singura persoana la un moment dat.
[textul e aici]
In capitolul V din cartea despre prietenie Aristotel pare sa faca niste observatii disparate. Distinctia dintre o chestie pusa in act si aceeasi chestie in potenta (sau “ca dispozitie habituala”, cum spune el) e folosita si de Platon. Dar e interesant ca Aristotel o aplica si la prietenie.
[ramasesem in urma cu comentariul la capitolul asta]
Prietenia intre “spiritele inalte”, zice Aristotel, e cea mai buna. Si totusi, cum se deosebeste prietenia de felul asta de celelalte forme de prietenie – cea bazata pe placere si cea bazata pe utilitate – mai ales ca toate trei seamana intre ele?