[textul e aici]
Aristotel a ajuns la concluzia ca trebuie sa ai prieteni ca sa ajungi o persoana fericita. Acum intrebarea e: “Ok, e bine sa ai prieteni, da’ cati?” Iar raspunsul tine si de tipul de prietenie despre care e vorba.
Tag Archives: prietenie
Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (91)
[textul e aici]
Cred ca un om care e dezamagit de prieteni ar putea sa ajunga sa se intrebe daca are rost, in viata, sa incerci sa-ti faci prieteni. N-ai putea avea o viata implinita si fara prieteni? Asta e felul in care inteleg intrebarea lui Aristotel din capitolul IX.
Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (92)
X
Dar se pune intrebarea daca trebuie sa ne facem cat mai multi prieteni sau daca ceea ce, in cazul ospitalitatii, s-a spus cu judecata: “nici cu prea multi oaspeti, nici fara nici unul” se poate aplica si la prietenie, adica: “nici lipsit cu desavarsire de prieteni, nici cu prea multi”.
Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (90)
[textul e aici]
Ce inseamna sa te iubesti pe tine insuti? Nu mi se pare ca ma raportez de obicei la mine in felul in care ma raportez la o persoana de care m-am indragostit sau la care tin, pur si simplu.
Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (91)
IX
O alta problema disputata este aceea daca omul fericit are sau nu nevoie de prieteni.
Hai sa fim prieteni! :)
Nu m-as imprieteni niciodata cu o persoana care-mi spune asta. Va spun si de ce, daca aveti rabdare umpic. Ideea e simpla.
Aristotel, Etica nicomahica โ ce-a inteles Gramo (88)
[textul e aici, imi pare rau ca am intarziat atat de mult]
N-am inteles prea bine de ce vorbeste Aristotel si despre bunavointa si concordie, cand tema lui era de fapt prietenia. Poate crede ca s-ar putea intelege mai bine ce e prietenia daca ne uitam si la alte chestii care seamana un pic cu prietenia, dar nu sunt prietenie. Ma rog,…
Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (88)
V
Bunavointa seamana cu prietenia, fara sa fie totusi prietenie. Caci bunavointa putem avea si fata de persoane necunoscute, de care poate ramane ignorata, dar prietenie nu. Despre aceste lucruri am vorbit insa si mai inainte.
Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (87)
[textul e aici]
In capitolul asta mi se pare ca Aristotel incearca sa arate ca un om vicios nu poate fi cu adevarat prieten cu altcineva. Eu ma asteptam sa faca asta spunand ceva de genul: “pai, prietenia adevarata e cea bazata pe virtute, iar oamenii viciosi nu pot avea o astfel de prietenie, ci doar o prietenie bazata pe interes sau pe placere, iar aia nu e cu adevarat prietenie, deci oamenii viciosi nu pot fi prieteni cu nimeni”. Doar ca el o ia pe alta cale.
Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (87)
[ultimele paragrafe din capitolul asta mi s-au parut supertari! ๐ ]
IV
Sentimentele amicale pe care le nutrim fata de semenii nostri, si care servesc la definirea prieteniei, par sa derive din cele pe care le nutrim fata de noi insine. Prieten este, dupa unele opinii, cel care doreste si face prietenului sau binele (sau ceea ce i se pare ca e bine) pentru prietenul insusi si, de asemenea, cel ce doreste prietenului, din iubire pentru acesta, sa sa existe si sa aiba parte de viata (sentiment pe care-l resimt mamele pentru copiii lor si prietenii cand sunt certati). Altii definesc prietenii ca pe cei ce-si petrec viata impreuna, avand aceleasi gusturi, impartasind aceleasi necazuri si bucurii (sentiment care, de asemenea, se intalneste mai ales la mame). Dupa unul sau altul dintre aceste sentimente definesc ei si prietenia.