[textul e aici]
Cred ca acum Aristotel vrea sa spuna ca sunt mai multe feluri de placeri si ca nu toate merita sa fie urmarite. Unele sunt mai importante, altele sunt mai putin importante, iar altele pot fi daunatoare.
Tag Archives: placerea
Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (94)
Aristotel continua sa discute punctul de vedere potrivit caruia placerea ar fi cel mai mare bine. Dupa ce a prezentat (si a criticat) argumentele lui Eudoxos (tipul care sustinea ca placerea e binele suprem), i-a luat la rand si pe adversarii lui.
Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (94)
III
De asemenea, daca placerea nu este o calitate, nu rezulta de aici ca ea nu este un bine. In fond, nici activitatile virtuoase nu sunt calitati, dupa cum nici fericirea.
Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (70)
[textul e aici]
Acum Aristotel vine cu o afirmatie mai radicala. Chiar daca exista placeri daunatoare, placerea, in genere (sau “in sine”, whatever that means), este un bine. De ce? Fiindca e opusa durerii, iar durerea e ceva rau si trebuie evitata. In plus, ceea ce se opune unui lucru rau care trebuie sa fie evitat nu poate fi decat un lucru bun.
Rationamentul e impecabil, dar ceva pare sa fie, totusi, in neregula cu punctul de plecare.
Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (69)
[textul e aici]
In capitol 11 Aristotel prezinta niste pareri, impreuna cu argumentele care le sustin. E vorba de 3 opinii:
(1) placerea nu e niciodata buna;
(2) nu toate placerile sunt bune (de fapt, cele mai multe sunt rele);
(3) placerea nu poate fi binele suprem.
Aristotel insusi pare sa accepte opinia de la (2), dar pe (1) si (3) le respinge (in capitolul 12).