” – Știu că v-ar putea deranja, stimate domn, dar asta este principala bogăție a patriei noastre. Alta mai mare nu avem și nici nu vom avea vreodată.
– Căcatul, dragă doamnă!?
– Da, domnule, căcatul.
– Dar căcatul nu valorează nimic.
” – Știu că v-ar putea deranja, stimate domn, dar asta este principala bogăție a patriei noastre. Alta mai mare nu avem și nici nu vom avea vreodată.
– Căcatul, dragă doamnă!?
– Da, domnule, căcatul.
– Dar căcatul nu valorează nimic.
O vorba din batrani spune ca un timbru rosu e rosu, dar un timbru mare nu e de fapt prea mare. Nu in comparatie cu un afis mare, in orice caz. Iar un om care inoata repede nu se deplaseaza, pana la urma, prea repede. In mod similar, atunci cand vrei sa fii nationalist, ai dori sa spui, probabil, printre altele, ca Eminescu e un mare poet român. Cu accent pe “român”. Doar ca un mare poet român nu e in mod necesar si un mare poet. Si da, aici e toata drama.
Daca vrei sa faci o calificare cu iz nationalist, nu faci altceva, de fapt, decat sa scazi din valoarea omului sau operei despre care vorbesti. Asta in limba romana, desigur. In engleza nu e o mare diferenta intre “Shakespeare e un mare dramaturg britanic” si “Shakespeare e un mare dramaturg”. Dar daca ar fi asa si in romana, ce nevoie am mai avea sa fim nationalisti? 🙂