Ieri a inceput sa ma obsedeze o poezie pe care am citit-o cu mult timp in urma:
Nasobemul
Pasind pe nasuri vine
Spre noi un nasobem
Cu puiul langa sine.
Nu l-am gasit in Brehm,In Mayer inca nu e,
In Brockhaus nu apare,
Abia din a mea lira
Iesit-a-ntai sub soare.De-acum agale vine,
Precum am spus (idem),
Cu puiul langa sine
Spre noi un nasobem.
Nu mai stiu unde, si nici nu mi-am amintit prea bine traducerea romaneasca pe care am citit-o eu, asa ca am mai pus de la mine. In orice caz, textul original e aici (iar aici e o traducere in engleza). Poezia a fost scrisa de Christian Morgenstern in 1903.
De ce mi se pare geniala poezia asta?