[textul e aici]
Analogia de aici mi s-a parut foarte interesanta. Rolul ei este sa sprijine o afirmatie din capitolul anterior – nu poate exista virtute fara intelepciune practica. Cu primii doi termeni ai analogiei am inteles cum stau lucrurile. Poti sa ai, de pilda, bune abilitati de vanzator, dar sa nu ai intelepciune practica in domeniul vanzarilor.
[textul e aici]
Daca numim intelepciunea practica si intelepciunea speculativa virtuti, inseamna ca ele ne pot ajuta, intr-un fel, sa fim fericiti. De ce? Fiindca “fericirea este o activitate a sufletului in conformitate cu virtutile”. Cu asta se ocupa acum Aristotel, dar mai intai spune de ce ar putea crede cineva ca intelepciunea practica si cea speculativa nu ne folosesc la nimic.
Nu era de ajuns ca e greu de distins intre vioiciune de spirit si sagacitate, acum Aristotel vorbeste si despre spiritul de discernamant. Ce e, pana la urma, cu toate astea? Sunt alte facultati (sau virtuti), pe langa intelepciunea practica, intuitia intelectuala si celelalte? Sau i se subsumeaza intelepciunii practice?
[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara cu o mica intarziere]
XII
Ne-am putea insa intreba care este utilitatea acestor doua virtuti. In fond, intelepciunea speculativa nu ia in consideratie nimic din ceea ce-l poate face pe om fericit (obiectul ei nefiind in nici un caz devenirea). Intelepciunea practica, in schimb, face acest lucru; dar pentru ce avem nevoie de ea? Fara indoiala, intelepciunea practica are ca obiect ceea ce este drept, frumos si bun pentru om; dar acestea sunt chiar lucrurile pe care omului virtuos ii sta in fire sa le infaptuiasca si prin cunoasterea lor nu am deveni cu nimic mai apti de a le infaptui, daca este adevarat ca virtutile sunt dispozitii habituale. Este la fel ca in cazul lucrurilor ce intretin sanatatea si vigoarea (cele pe care le numim asa nu in sensul de producatoare ale sanatatii sau vigoarei, ci de efecte ale respectivelor stari habituale); cunoasterea medicinei sau a gimnasticii nu ne face deloc mai in masura sa le indeplinim.
[textul e aici]
Aristotel continua sa vorbeasca despre intelepciune practica. Cel putin asa am inteles, fiindca asta e caracteristic inteleptilor – ei se pot gandi si pot delibera bine inainte de a lua o decizie. Desi lucrurile sunt probabil mai complicate decat atat.
[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara cu o mica intarziere]
IX
Exista o distinctie intre actul cercetarii si cel al deliberarii, caci a delibera inseamna a cerceta un anumit lucru. Trebuie deci sa vedem in ce consta buna deliberare, si anume daca este stiinta, opinie, perspicacitate sau ceva de alt gen.
VIII
Politica si intelepciunea practica sunt unul si acelasi habitus, desi esenta lor nu este aceeasi. Intelepciunea practica aplicata la cetate prezinta o forma superioara, si anume cea legislativa; cealalta, legata de cazuri particulare, poarta numele comun ambelor, adica cel de politica. Aceasta din urma dirijeaza actiunea si deliberarea, caci decretul ce rezulta este obiect al actiunii si punct final al deliberarii. Din acest motiv, numai despre cei ce se ocupa de acest aspect al politicii se spune ca fac efectiv politica, ei fiind de fapt singurii care o pun in aplicare, in maniera unor adevarati artizani.
Rezumatul episoadelor precedente: Am pornit impreuna cu Aristotel intr-o calatorie la capatul careia ar trebui sa intelegem care este sensul vietii. Pe harta lui Aristotel destinatia e Insula fericirii. Dar pentru el un om fericit nu e un om care se simte foarte bine, care se bucura de tot felul de placeri sau experiente interesante. Un om fericit e cel care isi implineste potentialul sau de om, adica ajunge sa aiba tot felul de calitati, pe care le invata, le transforma in deprinderi si chiar le foloseste.
Pana acum a fost vorba in principal despre calitatile etice ale unui astfel de om. Am descoperit ca acestea sunt niste deprinderi care au legatura cu actiunile noastre. Si am gasit si o busola dupa care se ne putem ghida in toate situatiile – trebuie sa cautam in toate actiunile masura justa, evitand excesele si insuficientele.
Dupa ce ne-am uitat la diferite calitati de felul acesta (curajul, cumpatarea, generozitatea, aspiratia spre onoare, blandetea, amabilitatea s.a.; pe una dintre ele – dreptatea – chiar am studiat-o la microscop) am traversat pe un alt continent, cel al calitatilor intelectuale. Pentru a le intelege mai bine, Aristotel ne-a pus sa ne uitam la acea parte a sufletului care e responsabila de gandirea rationala si de cunoastere.