Banuiala mea a avut un pic de miez. Virtutile etice, zice Aristotel, presupun si ceva corporal, in timp ce virtutile intelectuale, zice tot el, nu presupun nimic corporal. Chestie de care ma indoiesc un pic (dar am mai vorbit despre asta).
O sa trec direct la argumentul care mi se pare cel mai intersesant.
VIII
Viata dusa in conformitate cu celelalte virtuti se situaza, in privinta fericirii, pe un plan secundar, pentru ca activitatile conforme cu ele sunt pur umane. Actele de dreptate, de curaj si toate celelalte acte de virtute presupun raporturi interumane, tinand seama, atat in materie de contracte, servicii si tot felul de alte actiuni, cat si in domeniul pasiunilor, de ceea ce se cuvine fiecaruia. Or, toate acestea sunt, dupa cum se vede, lucruri omenesti.
Aristotel vorbeste din nou despre fericire. Pe la inceputul cartii a spus ca sensul vietii ar fi fericirea. In plus, am vazut ca pentru el fericirea nu e o stare psihologica – starea de “a te simti fericit(a)”. E altceva (cred ca formularea lui era “activitatea sufletului in acord cu virtutile”).