VI
Dupa ce am tratat despre virtute, prietenie si placere, ne ramane sa vorbim in linii generale despre fericire, pe care o luam ca scop a tot ce intreprinde omul. Si, pentru ca expunerea noastra sa fie mai concisa, vom arunca o privire asupra celor spuse anterior despre ea. Am afirmat, asadar, ca fericirea nu este un habitus; daca ar fi asa, ea ar putea fi accesibila chiar si cuiva care si-ar petrece toata viata dormind, ducand o existenta vegetativa, sau chiar si unui om lovit de cele mai mari nenorociri. Deci, daca a vedea in ea un habitus ar fi inacceptabil, fericirea trebuie considerata mai degraba o activitate, cum am spus la inceput; si daca, dintre activitati, unele sunt in mod necesar alese in vederea altor lucruri, altele sunt demne de dorit in sine, este evident ca fericirea trebuie situata printre activitatile demne de dorit in sine si nu printre cele alese in vederea altor lucruri; caci fericirea nu are nevoie de nimic, ea isi ajunge siesi.