Banuiala mea a avut un pic de miez. Virtutile etice, zice Aristotel, presupun si ceva corporal, in timp ce virtutile intelectuale, zice tot el, nu presupun nimic corporal. Chestie de care ma indoiesc un pic (dar am mai vorbit despre asta).
O sa trec direct la argumentul care mi se pare cel mai intersesant.
[da, asta e ultimul capitol]
IX
Daca problema fericirii si a virtutilor, ca si cea a prieteniei si a placerii, au fost suficient tratate in liniile lor generale, trebuie oare sa consideram ca astfel ne-am dus pana la capat planul propus? Sau, asa cum am mai spus, in domeniul actiunii scopul nu consta in pura cercetare si cunoastere teoretica a fiecarei categorii de obiecte, ci mai degraba in punerea lor in practica? Asadar, nici in ce priveste virtutea, nu este suficient s-o cunosti teoretic, ci trebuie sa incerci s-o posezi si sa faci uz de ea, sau de orice alt mijloc existent, pentru a deveni un om de bine.
VIII
Viata dusa in conformitate cu celelalte virtuti se situaza, in privinta fericirii, pe un plan secundar, pentru ca activitatile conforme cu ele sunt pur umane. Actele de dreptate, de curaj si toate celelalte acte de virtute presupun raporturi interumane, tinand seama, atat in materie de contracte, servicii si tot felul de alte actiuni, cat si in domeniul pasiunilor, de ceea ce se cuvine fiecaruia. Or, toate acestea sunt, dupa cum se vede, lucruri omenesti.
Aristotel vorbeste din nou despre fericire. Pe la inceputul cartii a spus ca sensul vietii ar fi fericirea. In plus, am vazut ca pentru el fericirea nu e o stare psihologica – starea de “a te simti fericit(a)”. E altceva (cred ca formularea lui era “activitatea sufletului in acord cu virtutile”).
[textul e aici]
Cred ca acum Aristotel vrea sa spuna ca sunt mai multe feluri de placeri si ca nu toate merita sa fie urmarite. Unele sunt mai importante, altele sunt mai putin importante, iar altele pot fi daunatoare.
[am ramas un pic in urma cu comentariul la IV, promit sa recuperez!]
V
De aici rezulta ca trebuie sa admitem o diferenta specifica intre placeri. Caci, dupa parerea noastra, lucrurile specific diferite nu pot fi perfectionate decat de lucruri la randul lor specific diferite. (Asta se vede, de altfel, si in cazul produselor naturii, ca si in cel al produselor artei, cum sunt, pe de o parte, animalele si plantele, pe de alta o pictura, o statuie, o casa sau un obiect). Credem, de asemenea, ca activitatile specific diferite sunt perfectionate de lucruri specific diferite. Or, activitatile intelectuale difera specific de activitatile sensibile, dupa cum difera specific intre ele si diversele lor forme; deci si placerile ce le duc la desavarsire difera specific intre ele.
IV
Natura si caracterul specific al placerii vor deveni mai clare daca vom relua lucrurile de la inceput.
Aristotel continua sa discute punctul de vedere potrivit caruia placerea ar fi cel mai mare bine. Dupa ce a prezentat (si a criticat) argumentele lui Eudoxos (tipul care sustinea ca placerea e binele suprem), i-a luat la rand si pe adversarii lui.
III
De asemenea, daca placerea nu este o calitate, nu rezulta de aici ca ea nu este un bine. In fond, nici activitatile virtuoase nu sunt calitati, dupa cum nici fericirea.
[textul e aici]
Mi se pare interesant ca Aristotel vorbeste despre “sa-ti placa ce se cuvine”. E ca si cand ar lasa sa se inteleaga ca placerile ar putea fi educate. Pe de alta parte, tot el spune ca educatia se realizeaza prin feedback pozitiv si negativ, adica prin chestii placute si neplacute.