[un scurt comentariu pe marginea capitolelor V si VI o sa apara in curand; chestiile mai vechi sunt aici]
VII
Se pare ca autorii de binefaceri ii iubesc pe cei carora le-au facut binele mai mult decat acestia din urma pe binefacatorii lor; si cum acest lucru pare anormal, i se cauta explicatia.
[textul e aici]
In capitolul II din cartea a IX-a Aristotel vorbeste despre mai multe intrebari. Eu cred ca erau intrebari pe care le puneau oamenii invatati de pe vremea lui. Probabil era vorba de mai multe dileme morale.
Cum ar fi: tatal meu imi spune sa merg sa tai lemne, dar medicul imi recomanda sa nu ies din casa – pe cine ascult?
Sau: Nu pot sa iau decat un cadou de Craciun. Cui ii iau cadou, prietenului cel mai bun sau colegului care mi-a imprumutat niste bani cand aveam mare nevoie de ei?
II
Se mai pun si probleme de felul urmator: trebuie sa acorzi totul si sa te supui in toate propriului tata sau, daca esti bolnav, trebuie sa te supui medicului, iar in cazul alegerii unui strateg trebuie sa votezi un expert in chestiuni militare? De asemenea, se pune intrebarea daca trebuie sa faci servicii cu precadere unui prieten sau unui om virtuos si daca mai degraba trebuie sa arati recunostinta fata de un binefacator decat sa faci daruri unui camarad, cand nu este posibil sa faci ambele lucruri in acelasi timp.
Aristotel spune: “cizmarul primeste in schimbul incaltamintei recompensa proportionala cu meritul sau”. Si totusi, cum masuram? De unde stim cat e meritul cizmarului? Si cum putem transforma meritul cizmarului intr-o suma de bani?
Si cum se face ca doi cizmari la fel de buni, muncind in timpuri diferite si in tari diferite, primesc sume de bani foarte diferite? Poate cineva sa spuna cati bani merita pentru o anumita munca fara sa stie care e cererea si oferta pe piata?
De ce crede Aristotel ca simpla existenta a banilor e suficienta pentru a putea masura meritele oamenilor in bani? Sau nu crede asta?