Stiu ca am intarziat cu postul asta. Am avut, insa, o problema destul de mare. Daca va aduceti aminte, Aristotel vorbeste despre relatii de prietenie care presupun o anumita inegalitate intre cei implicati. Iar pe mine treaba asta m-a debusolat complet, fiindca nu reuseam sa inteleg in ce fel mai poate exista prietenie daca nu exista egalitate. Dupa care mi-am dat seama ca Aristotel, fiind un om cu o minte destul de limpede, m-ar fi intrebat imediat: “Despre ce fel de egalitate vorbesti?”
Tag Archives: aristotel
Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (78)
[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara un pic mai tarziu]
VIII
Se pare ca aspiratia spre onoare face ca majoritatea oamenilor sa doreasca mai mult sa fie iubiti decat sa iubeasca, de unde si toleranta lor fata de lingusire; caci lingusitorul este un prieten care, situat pe o pozitie inferioara, sau cel putin simuland acest lucru, iubeste mai mult decat este iubit. Or, a fi iubit seamana foarte mult cu a fi onorat, lucru spre care aspira multimea.
Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (77)
VII
Exista si o alta specie de prietenie, ce implica superioritatea uneia dintre parti asupra celeilalte, de pilda cea a tatului fata de fiu si, in general, a unei persoane mai in varsta fata de una mai tanara, precum si cea a sotului fata de sotie sau a oricarei persoane investite cu autoritate fata de una subordonata. Dar aceste prietenii se deosebesc si intre ele: prietenia parintilor fata de copii nu este acelasi lucru cu cea a unui superior fata de un subaltern, dar nici macar cea a tatalui fata de fiu nu este acelasi lucru cu cea a fiului fata de tata sau cea a sotului fata de sotie cu cea a sotiei fata de sot.
Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (76)
Prima afirmatie care mi-a sarit in ochi (ca sa zic asa) atunci cand am citit capitolul asta e urmatoarea: “nu poti fi indragostit simultan de mai multe persoane”. Aristotel da si o justificare. Dragostea, spune el, e un fel de exces si nu poti face excese decat fata de o singura persoana la un moment dat.
Ce-am inteles pana acum din cartea aia
Am citit comentariile scrise de Gigi si Ramona pana acum (si capitolele din cartea lui Aristotel). Daca tot o sa continui treaba asta, voiam sa vad si eu despre ce e vorba. O sa va spun pe scurt ce am inteles eu din toata povestea.
Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (76)
VI
La persoanele ursuze si la cele in varsta prietenia este cu atat mai rara cu cat au un caracter mai dificil si sunt mai putin dispuse sa intretina relatii; or, tocmai intimitatea relatiilor este considerata semnul cel mai caracteristic al prieteniei si care-i favorizeaza cel mai mult aparitia. Asa se explica de ce tinerii se imprietenesc repede, in timp ce batranii nu; caci nu te imprietenesti cu oameni a caror prezenta nu te bucura, ceea ce se poate afirma si referitor la oamenii ursuzi. Asemenea oameni pot manifesta totusi bunavointa unii fata de altii (caci isi pot dori reciproc binele si la nevoie isi pot veni in ajutor); dar sunt departe de a putea fi numiti prieteni, pentru ca nu-si petrec timpul impreuna si nu se bucura unul de prezenta celuilalt, trasaturi care, dupa parerea generala, caracterizeaza cel mai mult prietenia.
Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (75)
[textul e aici]
In capitolul V din cartea despre prietenie Aristotel pare sa faca niste observatii disparate. Distinctia dintre o chestie pusa in act si aceeasi chestie in potenta (sau “ca dispozitie habituala”, cum spune el) e folosita si de Platon. Dar e interesant ca Aristotel o aplica si la prietenie.
Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (74)
[ramasesem in urma cu comentariul la capitolul asta]
Prietenia intre “spiritele inalte”, zice Aristotel, e cea mai buna. Si totusi, cum se deosebeste prietenia de felul asta de celelalte forme de prietenie – cea bazata pe placere si cea bazata pe utilitate – mai ales ca toate trei seamana intre ele?
Sa citim impreuna – Aristotel, Etica nicomahica (75)
[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara un pic mai tarziu; noi incercam sa-l scriem maine, dar nu promitem nimic]
V
Dupa cum, cand e vorba de virtuti, oamenii sunt numiti virtuosi pentru ca poseda o anumita dispozitie habituala, fie pentru ca o actualizeaza, la fel se petrec lucrurile si in sfera prieteniei: unii, petrecandu-si viata impreuna, se bucura fiecare de prezenta celuilalt si-si aduc reciproc servicii; altii, dormind sau aflandu-se la distanta, nu-si manifesta in act prietenia, dar isi pastreaza dispozitia habituala corespunzatoare.
Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (73)
[textul e aici]
Aristotel spune ca in orice prietenie cautam fie placerea, fie utilitatea, fie binele. Sigur cautam doar una dintre chestiile astea trei? De ce nu si altceva? De ce nu, de pilda, frumusetea? Daca ma imprietenesc cu un tip fiindca imi place cum arata, de ce nu s-ar putea spune, in jargonul lui Aristotel, ca “ratiunea care sta la baza prietenie” este frumusetea?